Natan Grossman a fost strămutat în ghetoul Litzmannstadt din Lodz în Polonia ocupată de nazişti când avea 15 ani şi a pierdut întreaga familie.
Pe vremea aceea, Werner Ventzki era primarul din Lodz.
„Trăiam în acelaşi oraş. Eu eram nou-născut şi bine hrănit. Natan trăia în partea cealaltă, în ghetou. El a suferit cumplit de foame. Mi-a povestit lucruri oribile, care mă afectează până în ziua de azi”, povesteşte Jens-Jürgen Ventzki.
Dacă aş fi avut ocazia l-aş fi împuşcat şi pe el, şi pe taică-său, într-atât de mare a fost ura.
Natan Grossman:
Cei doi au ajuns să se cunoască la filmările unui documentar despre ghetoul Litzmannstadt. De atunci au rămas prieteni.
Cea mai mare problemă în ghetou era lipsa acută de alimente. Natan îşi aduce aminte că era copil şi i-a spus mamei lui că îi este foame, iar ea i-a dat porţia ei de mâncare.
Jens-Jürgen Ventzki a descoperit mai târziu că tatăl său a fost un nazist care a crezut în acea ideologie. A căutat mulţi ani prin arhive, iar cu materialul strâns a scris cartea intitulată: „Umbrele sale, imaginile mele”.
Am doi taţi. Tatăl pe care l-am cunoscut în copilărie, un tată foarte iubitor. Şi celălalt tată, despre care am descoperit ulterior că a fost un criminal de război. Mă deranjează în continuare că trebuie să trăiesc cu aceşti doi taţi. Cumva mă descurc, dar nu pot accepta că sunt una şi aceeaşi persoană.
Jens-Jürgen Ventzki:
„După război am crezut că toţi germanii au fost vinovaţi. Ne-am gândit să ne răzbunăm, dar ne-am fi răzbunat pe nişte oameni nevinovaţi”, spune Natan Grossman.
„Eu nu mă pot împăca cu Natan, fiindcă noi suntem următoarea generaţie, dar pot aduce o contribuţie asumându-mi responsabilitatea de a vorbi despre asta”, precizează Ventzki. „Suntem la datorie în aceeaşi armată, armata adevărului”, adaugă Natan Grossman.