Povestea teribilă a băiețelului de 12 ani care a fugit de războiul din Ucraina și a murit în autobuzul școlii lovit de un tren, în Belgia

„A fost o dimineață minunată”

Artem Mherian, de 40 de ani, spune că a fugit cu familia sa în urmă cu patru ani din calea războiului din Ucraina. Marți dimineață, fiul său, Arthur, a murit după ce autobuzul școlar în care se afla a fost izbit de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată. „Am fugit ca să ne punem copiii la adăpost. Și acum…Totul este distrus.”

Marți dimineață era o atmosferă veselă în casa familiei Mherian din Bornem, provincia Anvers. Fusese un weekend prelungit și însorit, iar copiii, Arthur, de 12 ani, și Monica, de 6 ani, urmau să se întoarcă la școală. Dar nu înainte de a se mai juca puțin cu tata, Artem, și cu mama, Kseniia. Amândoi copiii au autism, așa că părinții sunt obișnuiți să le dedice foarte mult timp, relatează Het Laatste Nieuws.

„Avem camere de supraveghere în casă și m-am uitat la imagini. Toată lumea râdea și se juca. A fost o dimineață minunată, absolut normală. Mă uitam la Arthur și mă gândeam că perioada cea mai frumoasă trecuse deja, i-am și spus asta, dar i-am zis în același timp că ce este mai bun abia urmează. La ora 7:30 s-a urcat – ca în fiecare zi de școală – în autobuzul spre Buggenhout. Îi plăcea să meargă la școală, deși drumul cu autobuzul nu-i plăcea la fel de mult, făcea cam 40 de minute. I-a mai dat mamei lui o îmbrățișare, așa făcea mereu. Ca și cum aș fi simțit ceva, m-am dus și eu un moment la el…”, povestește tatăl băiatului.

Poliția a venit să le dea vestea

Părinții își continuă restul dimineții. Fiica lor, Monica, trebuie și ea să meargă la școală, iar Artem are o întâlnire în altă parte. Rutina zilnică, în condițiile în care ei cred, în mod firesc, că Arthur a ajuns deja la școală. Asta până când, puțin înainte de ora 13:00, poliția le bate la ușă. Kseniia este singură acasă și își sună soțul.

„Nu am răspuns imediat la telefon pentru că eram într-o întâlnire. Mi-a trimis apoi un mesaj în care îmi spunea că este cineva la ușă, iar eu am plecat spre casă, fără să bănuiesc nimic. Am sunat-o înapoi de câteva ori pe drum, dar de data aceasta nu a mai răspuns ea. Când am intrat pe strada noastră, am văzut mașina de poliție parcată. Soția mea a venit în fugă spre mine, plângând. «Arthur e mort, Arthur e mort!» Dar n-am crezut-o. Cum era posibil așa ceva? Doar plecase ca întotdeauna cu autobuzul la școală, nu?”

Ne aflăm în sufrageria casei în care familia locuiește deja de patru ani. Perdelele sunt trase. De parcă familia ar vrea să lase întreaga lume afară. Soția lui a urcat la etaj și încearcă să se odihnească puțin. Artem se freacă la ochi și își cere scuze – deși nu este nevoie – pentru lacrimile care încep să curgă: „Mă dor ochii. De la atâta plâns.”

Războiul i-a alungat din Dnipro

Vorbește alternând engleza și olandeza și se străduiește din răsputeri să se facă bine înțeles. Vrea să facă asta pentru Arthur. În acest timp, se joacă agitat cu o brățară de cauciuc de la încheietura mâinii. Pe ea scrie „Belgia”. Când observă că privirea îmi pică pe ea, începe să povestească istoria vieții sale și a familiei sale. Despre cum locuiau toți patru în Dnipro, unul dintre cele mai mari orașe din Ucraina. Până când au fost nevoiți să fugă de acolo în 2022, din cauza războiului.

„Din cauza unui videoclip pe care l-am văzut”, explică el. „Era vorba despre o clădire din Harkov, un oraș nu foarte departe de noi. Fusese pusă la pământ de bombe. Oamenii scoteau de sub dărâmături o femeie și doi copii, toți morți. I-am spus imediat soției mele: «Ne strângem toate lucrurile repede». Așa că ne-am urcat în mașină cu copiii și cu tot ce aveam și am plecat. Am condus cât de departe am putut.”

Copiii fuseseră diagnosticați cu autism

Familia s-a stabilit în Bornem și locuiește deja de patru ani în aceeași casă, unde au adăpostit periodic și alți compatrioți refugiați. „De puțin timp, începusem în sfârșit să simțim că putem trăi liberi. Dar, ca să fiu sincer… acum nu mai văd niciun motiv pentru care să trăiesc. Sau poate doar unul singur.”

Face un semn cu capul către fetița lui, Monica, aflată pe canapea. Micuța se uită la o tabletă și, în mod evident, nu își dă seama foarte bine ce se întâmplă. Atât ea, cât și fratele ei mai mare au fost diagnosticați cu autism în urmă cu doi ani. De atunci, amândoi merg la școli speciale.

Artem revine la povestea de marți. Despre cum se afla cu soția sa într-o mașină de poliție, în drum spre spitalul din Gent. Pe atunci, încă mai aveau speranță. „Era un autobuz mare. Cu siguranță a scăpat cu viață”, își amintește el ce gândea în acele momente. „Speram din tot sufletul asta. Mai mult: chiar credeam cu tărie. Până când polițiștii au spus că doi copii au murit. Atunci am știut că este vorba despre Arthur. Cum? N-am idee, dar am simțit-o.”

Un grav accident feroviar s-a produs marți dimineață la Buggenhout, în regiunea Flandra de Est, Belgia, unde un microbuz școlar a fost lovit de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată. În urma impactului, patru persoane au murit. Conform publicației RTL Info, este vorba despre șoferul în vârstă de 49 de ani, un însoțitor de 27 de ani și doi copii cu vârste de 12 și 15 ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE