Poveștile celor mai cunoscuți meșteri populari, la Muzeul Satului: de la icoanele pe lemn ale doamnei Mihaela la opincile unicat ale vâlceanului Ilinca
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Sunt zile de sărbătoare la Muzeul Național al Satului din București. Începând de astăzi și până miercuri, pe 8 septembrie, are loc „Târgul de Sfânta Maria”, iar cei mai cunoscuți meșteri populari nu lipsesc. Doamna Mihaela Bădescu lucrează de zor la icoane, domnul Iordan Lepădatu face linguri de lemn, iar Alexandru Ilinca, pe care colegii meșteșugari îl alintă „Bărbosul”, nu renunță la pasiunea pentru opinci.
Cuprins:
Conform organizatorilor, evenimentul își propune refacerea atmosferei târgurilor de altădată din satul românesc, în preajma sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, denumită popular și „Sântă Maria Mică”, sărbătoare ce marchează sfârșitul verii și începutul toamnei.
Sâmbătă, încă de la primele ore, odată cu deschiderea Muzeului, zeci de curioși și-au făcut apariția la intrarea de la șosea. 20 de lei costă biletul pentru adulți, 10 lei pentru pensionari, iar elevii, studenții, dar și cei mici trebuie să plătească doar 5 lei. Aleile sunt ticsite de obiecte tradiționale, făcute de mână de cei mai pricepuți meșteri populari de la noi. Cum la plimbare merge un pahar de limonadă sau o turtă dulce, doritorii nu stau pe gânduri și cumpără imediat.
Pictează icoane pe lemn de 47 de ani
De la târg nu lipsește Mihaela Mihai Bădescu. E prezentă de aproape 30 de ani la toate târgurile tradiționale, cu specialitatea casei: icoanele pe lemn. Face asta din 1974, atunci când a terminat Școala de Arhitectură și a prins pasiunea de a reproduce și a face de la zero icoane.
„Totul a început dintr-o întâmplare. Am reprodus icoana unui coleg și aia a fost. Lucrez pe lemn de tei, pentru că este mai moale. Grunduiesc lemnul, apoi încep lucrarea. Sunt icoane unicat. Nu există nicio dublură. E imposibil să fie două icoane la fel”, spune doamna Bădescu.
De câțiva ani a început să lucreze inclusiv icoane pe piatră! Sunt la mare căutare. Cu un rotring special meșterea de zor la o nouă lucrare, chiar în curtea Muzeului Satului.
„Aici e puțin mai complicat, pentru că dimensiunea este una mică. Lucrez cu plăcere, iar tot ce realizez mă face fericită. E o pasiune veche și mă bucur în fiecare zi de ceea ce fac”, mai spune aceasta. O icoană pe lemn, făcută manual ajunge și până la 400 de lei, dar „nu se compară cu ce găsiți prin comerț”.
„Lemnul e viața mea! Am cele mai bune produse”
La câteva căsuțe mai încolo, pe aleile liniște ale muzeului, îl întâlnim pe Iordan Lepădatu. Venit tocmai din Băbeni de Vâlcea, nea Iordan are 70 de ani. E fericit că lumea îi calcă pragul și se uită la ce meșterește. De aproape 55 de ani se ocupă doar cu cioplitul lemnului. Și-acum lucra la o lingură tradițională.
E meșter popular, iar povestea a început în casa părintească: „Pe la 12 ani am luat barda în mână și am învățat meserie de la tata. Am început cu o lingură de bucătărie, una simplă. Nu mi-a ieșit grozav, dar am continuat. După luni bune am făcut un polonic, o copaie, diverse lucruri utile. E pasiunea mea, n-aș putea fără ea. Acum fac orice mi se cere”.
Pus la umbră, Lepădatu, nu duce lipsă de clienți. Două fete din Italia s-au oprit să cumpere două linguri cioplite în lemn: „Produse mai bune decât astea nu există! E din lemn special, muncit cu sufletul. Lemnul e viața mea! Din păcate, nu se mai leagă de tineret meșteșugul meu... Ăsta-i oful mare. Ce să facem?!”.
„Bărbosul” Ilinca, ultimul opincar vâlcean
De la târg nu lipește nici celebrul opincar Alexandru Ilinca. Lumea îl recunoaște de la o poștă. Îmbrăcat în straie populare, cu opinci în picioare, cu o barbă mare, albă și deasă, Ilinca a venit tocmai din Râmnicu Vâlcea. „Bărbosul”, așa cum e poreclit de prietenii de la muzeu, n-a ratat ocazia să vină la București, să-și reîntâlnească prietenii și să vorbească despre pasiunea sa. Instalat în fața unei căsuțe, Ilinca și-a adus tot arsenalul de luptă pentru a face opinci pe loc pentru doritori.
„Mereu sunt pe drumuri, pentru că îmi iubesc meseria asta. Merg la târguri, la evenimente, nu prea stau la casa mea. Eu m-am născut în Orlești, tata făcea cele mai frumoase opinci, dar eu nu prea mă simțeam în largul meu. Așa m-am pus de croitorie și am făcut vreo 30 de ani asta. Apoi am revenit la opincărie. Vreau să vă zic, că prima opincă am făcut-o la 5 ani. Duc opincăria mai departe, pentru că vreau să nu dispară tradiția, identitatea”, spune acesta.
Pe vremea mea viața era mai reală, acum de unde să ai amintiri, când tineretul ăsta e numai cu internetul în cap toată ziua? Nu știu cine mai duce tradiția mai departe, din păcate... Nu mai vine nimic din urmă. Alexandru Ilinca, opincar:
Duminică se lasă cu dans și voie bună
Cei care vor veni la Muzeul Satului vor avea ocazia să se întâlnească și cu colecționari, artiști plastici și să achiziționeze creațiile acestora. Există țesături din bumbac, lână sau cânepă care costă între 100 și 900 de lei, dar și covoarele țesute manual în Maramureș, Bucovina sau Muntenia. Cum dimensiunea crește, procesul de lucru este mult mai complicat și prețul este unul pe măsură - poate ajunge chiar și la 3.500 de lei.
Mâine va fi o zi specială. De la ora 13.00, pe scena din incinta Muzeului va avea loc momentul muzical-coregrafic „Cântec, joc și voie bună… toată lumea se adună!”. Pe scenă vor evolua Ansamblul folcloric „Doina Bucureștiului” și soliștii Gheorghița Nicolae și Nicu Mâță.
