„Evenimentele din această lună au demonstrat necesitatea de a reconstrui legăturile de încredere cu cetăţenii europeni pe care-i reprezentăm”, a declarat ea în deschiderea unei sesiuni plenare, la Strasbourg.

„Luăm măsuri în vederea consolidării luptei împotriva corupţiei şi mijloacelor de luptă împotriva amestecurilor străine”, a adăugat Metsola, care nu a precizat despre ce măsuri este vorba.

Scandal de corupție în Parlamentul European

Parlamentul European este zguduit de un scandal de corupţie de când Eva Kaili, eurodeputata socialistă greacă în vârstă de 44 de ani, unul dintre cei 14 vicepreşedinţi ai instituţiei, a fost arestată într-un scandal de corupție la finalul anului 2022.

Concret, Kaili este suspectată că a fost plătită de Qatar pentru apărarea intereselor acestui emirat care a organizat Campionatul Mondial de fotbal.

Eva Kaili a fost inițial dusă la audieri la Bruxelles, în seara zilei de 9 decembrie 2022, în cadrul unei anchete privind suspiciuni de corupţie în care este implicat Qatarul, a informat AFP.

Pe 11 decembrie, Eva Kaili a fost arestată și inculpată oficial, în Belgia. Procuratura federală din Belgia a anunțat că a recuperat 600.000 de euro în numerar și a confiscat calculatoare și telefoane mobile. În total, patru persoane au fost încarcerate pentru „apartenenţă la o organizaţie criminală, spălare de bani şi corupţie”, a precizat Parchetul Federal într-un comunicat.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Eurodeputata nu a putut beneficia de imunitatea sa parlamentară, deoarece infracţiunea de care este acuzată a fost constatată „în flagrant delict” și a fost demisă din funcţia de vicepreşedintă a Parlamentului European.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce să pui în mâncarea de urzici ca să-ți iasă gustoasă, așa cum o făcea bunica. Îi dă o aromă deosebită
FANATIK.RO
Ce să pui în mâncarea de urzici ca să-ți iasă gustoasă, așa cum o făcea bunica. Îi dă o aromă deosebită
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Creatura de la Cernobîl care a dezvoltat o “superputere”. Ce au descoperit oamenii de știință
FANATIK.RO
Creatura de la Cernobîl care a dezvoltat o “superputere”. Ce au descoperit oamenii de știință
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Știrileprotv.ro
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
O companie românească investeşte 48 de milioane de euro într-o fabrică modernă, la doi paşi de Bucureşti. Va fi inaugurată în toamnă
Observatornews.ro
O companie românească investeşte 48 de milioane de euro într-o fabrică modernă, la doi paşi de Bucureşti. Va fi inaugurată în toamnă
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI