Legea care trecea Monitorul Oficial în subordinea Camerei Deputaților, trimisă înapoi Parlamentului de către Iohannis

Comentează

Președintele Iohannis retrimite Parlamentului legea care trecea Monitorul Oficial în subordinea Camerei Deputaților. Proiectul de lege a fost adoptat la sfârșitul sesiunii parlamentare, în luna decembrie, de Camera Deputaților, for decizional, deși la Senat fusese respins, și avea și aviz negativ din partea Executivului condus la acea vreme de Mihai Tudose. În prezent, Monitorul Oficial se află în subordinea Guvernului. 

”Față de soluția legislativă de trecere a Regiei autonome „Monitorul Oficial” sub autoritatea Camerei Deputaților, legea transmisă la promulgare cuprinde și intervenții corelative ale normelor ce vizau competența Secretariatului general al Guvernului. Cu toate acestea, semnalăm că unele dispoziții din conținutul Legii nr. 202/1998 nu au fost modificate în consecință. Astfel, având în vedere că la art. I pct. 2 din legea transmisă la promulgare (art. 2 din Legea nr. 202/1998) se prevede că editorul Monitorului Oficial al României este Camera Deputaților se impunea să fie modificate, în mod corespunzător, și dispozițiile art. 17 și art. 21 din Legea nr. 202/1998. Totodată, intervenția asupra art. 17 din Legea nr. 202/1998 s-ar fi impus și din perspectiva noilor reglementări ale art. 22 (art. I pct. 9 din legea transmisă la promulgare)”, spune șeful statului.

Președintele atrage atenția asupra  prevederii din proiect, prin care ”actele care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, se înaintează secretarului general al Camerei Deputaților, în copie certificată, de către autoritățile emitente, sub semnătura conducătorului acestora sau a locțiitorului său”.

”Semnalăm că din conținutul acestei dispoziții  lipsește referirea la actele care se publică în Partea a II-a a Monitorului Oficial, astfel cum sunt acestea stabilite la art. 6 din Legea nr. 202/1998. De asemenea, în ceea ce privește alin. (2) al art. 12 - ce prevede că secretarul general al Camerei Deputaților transmite Regiei Autonome „Monitorul Oficial” spre publicare actele prevăzute la alin. (1) - apreciem că  pentru evitarea unei conduite abuzive se impune stabilirea unui termen rezonabil pentru îndeplinirea acestei atribuții”, ce președintele.

În plus, în cererea de reexaminare se mai menționează că ”Biroul permanent al Camerei Deputaților nu poate primi prin lege - fără a adăuga la Constituție - competența de a stabili tarife ce vor fi achitate de persoane fizice și juridice”.

”De asemenea, adoptarea unei astfel de hotărâri de către Biroul permanent al Camerei Deputaților ar ridica reale probleme în ceea ce privește opozabilitatea față de terți, efectele sale juridice, precum și exercitarea controlul judecătoresc asupra acesteia. Aceste probleme sunt accentuate și de faptul că legea  nu instituie obligația de publicare a respectivei hotărâri în Monitorul Oficial”, se arată în document.

Președintele mai critică și articolul II alin. (1) din legea transmisă la promulgare, care ”prevede că până la aplicarea acestei legi, prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaților se numește Consiliul de administrație al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, compus din 9 membri, dintre care unul este directorul general al Regiei Autonome „Monitorul Oficial” și președinte al consiliului de administrație. Totodată, conform alin. (2) al aceluiași articol, din Consiliul de administrație fac parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al secretarului general al Camerei Deputaților și un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice.

”În lipsa unei prevederi în conținutul legii transmise la promulgare referitoare la o dată ulterioară intrării în vigoare, de la care aceasta ar urma să fie aplicată, rezultă că momentul de debut al aplicării acestui act normativ va coincide cu momentul intrării sale în vigoare, respectiv la 3 zile de la publicare în Monitorul Oficial, conform art. 78 din Constituție. Din această perspectivă, considerăm că sintagma „până la aplicarea prevederilor prezentei legi” din conținutul art. II alin. (1) este neclară. Totodată, redactarea defectuoasă a art. I, plasează sub semnul incertitudinii și mandatele în curs ale membrilor actualului consiliu de administrație”, spune președintele.

Camera Deputaților a dat la sfârșitul lunii decembrie, vot final pe un proiect de lege care a fost respins, în luna septembrie, de Senat și care prevede că Monitorul Oficial se află în subordinea Camerei Deputaților. Inițiat de mai mulți parlamentari de la PNL și USR, propunerea legislativă avea un aviz negativ din partea Guvernului condus de Mihai Tudose.

Citește și: GALERIE FOTO/ Oymyakon, cel mai friguros loc de pe Pământ. S-au înregistrat temperaturi de minus 71,2 grade (VIDEO)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Sătenii din zona Lacului Movila Miresii
ExclusivReportaj
10:00
Criza politică văzută de la coada vacii. Sătenii din Movila Miresii, Brăila, cred că parlamentarii n-ar rezista o zi în locul lor: „Ăia care au murit la Revoluție putrezesc și ăștia se distrează”/ „Dacă era să-l dea pe Bolojan, îl dădeau jos din mai”
SRI
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Primul șef al SRI, Virgil Măgureanu, deconspirat ca ofițer de Securitate. Marile scandaluri în care a fost implicată instituția
MONDEN
Adelina Pestrițu, rețetă chifle pufoase
10:47
Rețeta de chifle pufoase a Adelinei Pestrițu. Ingredientele și secretul pentru un aluat bine crescut
Smiley
10:22
Smiley a fost vizitat de fiica sa la Vocea României. Pe cine s-a supărat Josephine
POLITIC
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
09:18
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Ultimele știri
11:53
Angajata unui supermarket a fost concediată după 27 de ani de muncă: schema prin care își păcălea șefii pentru a-și încasa bonusul
11:17
Asia Express 20 septembrie 2026. Concurenții încep aventura în China: o călătorie de 10.000 de kilometri de la Shenzhen la Shanghai
11:15
Scandal la Ploiești din cauza statuii „D-l Goe” vopsită în culorile curcubeului. PSD acuză o „mutilare ideologică”, în timp ce artista și primarul resping atacurile
10:59
ANM anunță răcire puternică în toată țara, vijelii, ploi și primele ninsori la munte începând de luni. Cum va fi vremea în București
TRENDING
08:05
Un șofer de TIR a filmat momentul în care o dronă kamikaze se izbește direct de parbriz, pe drumul spre orașul ucrainean Melitopol, ocupat de ruși
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
07:00
Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Report de peste 1,5 milioane de euro la 6/49, categoria I
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
08:18
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
După mai bine de 50 de ani de cercetări, oamenii de știință au reușit să descifreze enigma din spatele antigenului AnWj, un marker misterios prezent pe globulele roșii ale majorității oamenilor. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cu porții generoase de caviar, șampanie și servicii premium, compania aeriană din Paris a reușit să își consolideze poziția. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Caviarul și șampania, soluția unei mari companii aeriene pentru a trece peste efectele războiului din Iran
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Cauza principală a declanșării bolii Alzheimer ar putea fi o moleculă din creier, conform unui nou studiu
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Nicușor Dan a devenit președintele României în mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan a semnat decretul prin care Siegfried Mureşan a fost desemnat premier. Are 10 zile să formeze un Guvern, după publicarea în Monitorul Oficial
Un urs a fost văzut de două ori sâmbătă, 19 septembrie 2026, în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, situat la aproximativ 100 de kilometri de București. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Un urs a fost văzut la aproximativ 100 de kilometri de București. Două mesaje RO-Alert într-o singură zi
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19 sept.
Siegfried Mureșan a anunțat planul de guvernare dacă Guvernul lui va trece de Parlament: „Reducerea inflației și creșterea nivelului de trai”
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan vede și partea bună, și marele defect al României, în plin proces de formare a noului guvern
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”