Regina porno Alina Plugaru răspunde în fiecare luni şi miercuri întrebărilor pe teme sexuale venite din partea cititorilor Libertăţii. Este o profesionistă în aşternut, aşa că citiţi cu atenţie sfaturile pe care vi le dă sex-experta noastră!
Am o relaţie de 4 ani, dar prietena mea nu mai este la fel ca la început din punct de vedere sexual. Eu am fost primul ei bărbat şi totul decurgea bine, însă problema a survenit după ce am făcut o pauză de 4 luni. Aşa am hotărât noi, la momentul respectiv, că e mai bine să ne despărţim pentru o perioadă. După ce ne-am reîmpăcat şi ne-am reînceput, bineînţeles, viaţa sexuală, am început s-o facem din ce în ce mai rar, ea spunându-mi mereu că nu simte nevoia să facă dragoste cu mine. Am discutat cu prietena mea despre situaţia în care ne aflăm şi a zis că nu mai simte nevoia şi nu este de acord nici cu jocuri sexuale sau să încercăm ceva nou şi nici la un consilier nu doreşte să mergem. Ce aş putea face pentru a-i restârni dorinţa?
Raul Alin
Răspuns: În cazul în care ea te iubeşte şi totul este în regulă, din punct de vedere sentimental, între voi, problema nu cred că este la prietena ta, ci la tine. Adică, nu reuşeşti să te comporţi în aşternut şi în viaţa de zi cu zi în aşa fel încât să-i stârneşti pasiunea. Arăţi bine? Eşti un tip sexy? Te îmbraci frumos? Îţi este uşor să atragi atenţia unei femei? Încearcă să obţii un răspuns pozitiv la întrebările de mai sus, schimbându-te.
Partenera ta trebuie să te dorească pentru ceea ce eşti, pentru că arăţi bine, pentru că miroşi minunat, pentru că ştii să seduci şi realizează asta din ocheadele pe care ţi le aruncă domnişoarele când ieşiţi împreună în oraş. Iar scopul tău nu trebuie să fie decât unul singur: să ajungi să te simţi bine în pielea ta. Ce ai de făcut pentru asta? Du-te la sală. Dacă eşti grăsuţ, dă burtica jos. Dacă eşti firav, pune muşchi pe tine. Fă-ţi freza cu grijă şi ori de câte ori treci prin faţa oglinzii spune-ţi, mulţumit de tine: “Ce bărbat bine sunt!”. Dacă vei reuşi să faci toate acestea, vei constata că fără un efort prea mare încrederea în tine va creşte, ca atare, îţi vei schimba atitudinea. Iubita ta va constata schimbarea şi, fără să îşi dea seama, se va simţi mult mai atrasă de tine. Încearcă şi ţine-mă la curent cu situaţia.

De ce le place fetelor să se dea sfioase şi necunoscătoare, iar când ajungi în pat cu ele constaţi că ai de-a face cu veritabile profesioniste?
Adrian, 22 de ani, Constanţa
Răspuns: Cred că ai avut tu parte numai de profesioniste. Sau eşti norocos… ori (şi acum sunt rea) atât de nepriceput încât toate femeile cu care ai făcut dragoste ţi s-au părut zeiţele sexului. Cred că ar trebui să-ţi răspunzi singur la întrebare sau să te uiţi cu mai multă atenţie la cercul tău de prieteni. Dacă ai extinde un pic raza, ai descoperi şi fete drăguţe, cuminţi, aşa cum orice băiat îşi doreşte să cucerească, în special la vârsta ta.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e7f5e78a1a35676a3508ed60fbb24a5a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b56d642b166819d584cd012c00207ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_11a0ec3cf2ae41cecc0aaf1d78c5eba2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d69bce96ad5a2a3b509c2bc4ae5c7e70.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bad85b2623c3f691a2a2710113123ad2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_be95fccbad54318be0d4fe98be8c071b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_cee950251ea97f558fb09cee14329f72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e774abd240705f69f5de307e11b79da3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_cc98bb49d5a49a23531a045830b6da0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fb704b7cf0182c5105e44157d1702fd7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f6fbc07c883112a14b6e2109bde2ceb2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d027fe15cd332f6a3d1419c4d7feb9fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_391c04ea0ab8b5295b6649706cd2841e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_788d2452b96d39749ec652eb4e37c6ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/01/3876-118300-fata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_24166bf6ea172d5ee7fc04ce91a5567d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pnl-consultari-cotroceni-bolojan-7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/6782017311576465701153258244591128715910477n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_f70b657aa43466f1a00ea708cad571df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_c47018bca1700db6f90059aca5956274.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/5-stiri-mondene-by-libertatea-22-aprilie-scaled-e1776879297873.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dan-negru-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7be60c28a87bd6f4f0be919cd2538db1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dfb2b45b6c232a1e964cd0b901445c05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratie-presa-consultari-psd-pnl-usr-udmr-e1776869166920.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dominic-fritz-usr-consultari-cotroceni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/casierita-concediata-pentru-doua-batoane-energizante-dupa-25-de-ani-de-munca--imagine-cu-caracter-ilustrativ-e1776886698868.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/o-companie-aeriana-introduce-paturile-supraetajate-in-avion--foto-air-new-zealand-e1776880665693.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/medici-de-familie-in-rural-foto-salvati-copiii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/presa-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-sunt-ingropati-mortii-la-2-metri-adancime.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/04/cine-a-fost-sfantul-gheorghe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-semnul-stop-este-octogonal.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nume-de-fete-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/uleiul-de-ricin.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dominic-fritz-avertisment-pentru-psd-daca-voteaza-o-motiune-cu-aur-nu-mai-pot-fi-parteneri--foto-dumitru-angelescu-e1776882986386.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ancheta-incendiului-de-la-matei-bals-a-fost-finalizata--foto-vlad-chirea-e1776878077532.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/hepta8737525-e1776874371793.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-nemultumit-armata-paznici-metrorex-costa-15-milioane-euro-an-nu-justifica-activitate-e1773746443476.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-interviu-la-rra.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reciclare-doza-aluminiu-aparat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vladimir-putin-rusia-shutterstock1430366228-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratii-ase-1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.