„Am aflat cu tristețe vestea încetării din viață a lui Victor Atanasie Stănculescu, un om care, prin deciziile luate într-un moment decisiv al istoriei noastre recente, a contribuit la ieșirea din totalitarism și revenirea la democrație. Indiferent de controversele pe care le-a stârnit activitatea sa, în decembrie 1989, în calitatea de adjunct al Ministrului Apărării Naționale, a contribuit la succesul Revoluției Române și apoi la structurarea noilor instituții ale statului român. Formația sa militară, seriozitatea și profesionalismul său au fost calități pe care le-am apreciat și care l-au caracterizat, în ciuda tuturor încercărilor prin care a trecut în ultimii ani. Transmit sincerele mele condoleanțe familiei și celor apropiați lui. Dumnezeu să-l odihnească!”, a spus Ion Iliescu, într-o postare pe blogul personal.
În urmă cu câteva zile, fostul general Victor Atanasie Stănculescu ar fi suferit un atac cerebral şi a fost internat, sub supraveghere strictă, într-o clinică privată, potrivit ziarului Ring,
Stănculescu ar fi fost dus, de către fiica sa, într-un celebru azil de lux de la marginea Capitalei, unde se află cazați și Zina Dumitrescu și fostul demnitar comunist Ion Columbeanu, tatăl lui Irinel şi bunicul Irinucăi Columbeanu. Dezvăluirea a fost făcută publică la începutul lunii iunie.
Citeste si:
Victor Atanasie Stănculescu a murit la 88 de ani, într-un azil de bătrâni
Adevărul despre Revoluția din 1989. Stănculescu: „Se va afla după ce dispar eu ca ființă”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_39d0d48408b7369c066e545bafce2fe2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_a255b7a01667f2f683078d1560194e83.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c2b6297bf99aad3f58a738b116963d4e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_fd06d49cb5c0352f0168be51ba5ac04d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_bdfcd5110271f69e93c6dd10478b3b59.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_025e2c5d437c3cdcfeeb3ddf80b76c8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cb6a72a6e4740ea4ab6807e3777c94a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_a178e878f97ec2267862a667773fba37.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.