„Am fost la o înmormântare într-o comună de munte acum vreo săptămână, două. Toată lumea care mai lucra pe acolo lucra la Primărie. Băi, sunteţi nebuni? Nu se poate aşa ceva. Stau toţi cu mâna întinsă.”, a spus primarul PSD Constantin Toma, care pledează pentru reducerea aparatului bugetar.

Edilul a subliniat necesitatea reducerii aparatului bugetar. El a menționat că a încercat să reducă numărul de polițiști locali în 2016, când a fost ales primar, dar s-a confruntat cu obstacole legale.

„Atenţie! Deci am încercat şi eu să iau măsuri, să dau oameni afară. Cu Poliţia Locală mă judec de 9 ani de zile. Am pierdut până în martie anul ăsta 30 de milioane de euro. Am plătit salarii şi sporurile astea extraordinare peste 30 de milioane de euro.”, a explicat edilul, conform sursei citate.

Constantin Toma a evidențiat cum aceste cheltuieli au afectat dezvoltarea infrastructurii locale: „Or, cu bănuţii ăştia n-ar mai fi fost trotuar sau străduţă în Buzău neasfaltate.”

„Despre asta vorbim. Pentru că ăştia de la Uniunea Europeană nu-ţi dau bani de asfaltări. Am luat ceva pe mobilitate urbană. Restul trebuie să ai tu bănuţii”

Primarul a făcut un apel către toate partidele din coaliția de guvernare pentru a accelera reforma administrației publice. 

„Toate partidele, că vorbim de PSD, că vorbim de USR, că vorbim de UDMR, să se înhame toţi la reforme, pentru că, fără reforme, nu avem nicio şansă să salvăm ţara şi să putem să creştem lucrurile”, a concluzionat Constantin Toma.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (7)
Avatar comentarii

Toni2 21.06.2025, 18:02

Are dreptate primarul Toma la primării sunt f. mulți angajați care taie frunze la câini, iau banii degeaba și care ar trebui puși pe liber, dar ei sunt apărați de psd in frunte cu Grindeanu care spunea in urma cu ceva timp mințind de sigur cu bună știință că nu este de acord cu reducerile de personal făcute de Bolojan, că vezi doamne toți cei disponibilizați au câștigat în instanță ceea ce nu este adevărat au câștigat mai puțin de 10% din cei disponibilizați, așa că grundeanu a mințit cu rea intenție de a se împotrivi pe față disponibilizărilor din aparatul bugetar, in care sunt necesare reduceri de cel puțin 40%..

Avatar comentarii

Gicuzaq 21.06.2025, 18:42

Nu se poate sa dai oamenii afara. Cei 6 milioane asta au votat. Blugi, banane si taiatul de frunza la caini!

Avatar comentarii

MICAEL 21.06.2025, 18:55

De acord, dar oamenii aceia nu au venit acolo nechemați. Cineva i-a chemat și i-a angajat cu contracte pe termene nelimitate. Contractele trebuie să fie respectate. Doar o reformă administrativă, poate chiar modificarea Constituției, ar fi soluția. În altfel nici un primar sau director de unitate economică nu poate da afară angajații, fie ei și cu sprijinul unor interese de partid/familie/prietenie/mită. Așa cred eu.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.