Ciprian Ciucu anunță că nu se scumpesc biletele STB până nu se face reformă în societatea de transport din București

Comentează

Ciprian Ciucu anunță că nu se scumpesc biletele STB până când nu se face o reformă în societatea de transport din București. Edilul a criticat numărul mare de angajați TESA și lipsa măsurilor pentru eficientizarea costurilor.

Biletele STB nu se scumpesc până nu se face o reformă în societatea de transport

Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, exclude o nouă dezbatere privind scumpirea biletelor pentru transportul public în București, până când Societatea de Transport București (STB) nu va implementa o reformă internă. Declarațiile sale au fost făcute luni seară, într-un interviu acordat la Digi 24.

„O să discutăm foarte serios despre STB în perioada următoare. De aceea, când PSD și PNL, prin cei doi membri pe care i-au pus mai demult, până să vin eu primar, în AGA, au venit și au cerut creșterea biletului, am zis: ok, pot să pun pe ordinea de zi pentru că toate documentele erau deja făcute.

PSD nu a votat atunci, a picat proiectul, dar eu l-am pus la inițiativa lor. După care am zis așa: o să mai pun creșterea biletului după ce văd că managementul companiei va lua deciziile corecte.

Nu «creștem biletul, dar nu ne reformăm în interior»”, a explicat edilul.

Ciprian Ciucu a cerut un plan de reformă de la STB

Primarul Capitalei a subliniat că STB este „o companie profund nereformată și căpușată” și a cerut conducerii să prezinte un plan de reorganizare.

Totuși, Ciucu a precizat că STB nu se află sub autoritatea sa directă, ci în subordinea Consiliului General al Municipiului București.

„Am cerut STB-ului să vină cu un plan de reorganizare. Eu am cerut, dar STB-ul nu este în subordinea mea, este în subordinea Consiliului General. Nu eu i-am pus acolo.

Dar le-am zis că au două alternative: ori să încerce să scadă costurile și să crească calitatea serviciilor, ori intră în insolvență că nu le mai dăm bani.

Singura mea competență pe STB este în pixul meu, care le dă bani sau nu le dă bani. Dar în rest, n-am niciun fel de competență, poate află și acest lucru bucureștenii”, a declarat acesta.

Primarul general a cerut o restructurare internă a societății de transport din București

Ciprian Ciucu a cerut o restructurare internă a companiei, subliniind necesitatea reducerii personalului administrativ în favoarea unui sistem mai eficient.

„Să mai dea afară din pile și relații, nu din șoferi muncitori și vatmani, să mai dea afară din pile și relații, pentru că a crescut și a fost căpușată structura STB, după care să vină să ceară majorarea biletului.

Că nu vreau să majorăm biletul numai așa, ca să își umple unii buzunarele prin funcțiile pe care le ocupă”, a subliniat edilul.

Primarul general a mai atras atenția că deciziile privind managementul STB sunt luate de o majoritate formată din primarii din județul Ilfov, în timp ce Bucureștiul deține un singur vot.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
05:30
Cum arată o călătorie cu trenul teleghidat, în Germania: „Mecanicul era la 20 de kilometri distanță”
05:15
Cum poate inteligența artificială să distrugă omenirea: „Pericol invizibil, fără arme sau roboți. Nu e ca în Terminator”
05:00
Cum funcționează sistemul Shudan Toko pentru copiii din școlile din Japonia: „Independență, punctualitate, orientare, responsabilitate”
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește