Primăria comunei Florești, din județul Prahova, a dat în judecată Serviciul Român de Informații, cerând instanței să oblige instituția să comunice dacă a întreprins acțiuni în colaborare sau la solicitarea altor instituții care-i vizau pe angajații Primăriei Florești. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova și are ca prim termen 19 iunie.
Primăria din Florești Prahova, condusă de un primar care a fost condamnat penal pentru conflict de interese în primă instanță și care a contestat decizia, a dat în judecată SRI, cerând instanței să oblige serviciul secret să furnizeaze informații de interes public în baza Legii 544 din 2001.
„Prin adresa nr. 5363/02.04.2018, angajații Primăriei comunei Florești, prin primar Eugen Eduard Davvid, au solicitat Serviciului Român de Informații ca, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, furnizarea informațiilor de interes public cu privire la acte și acțiuni întreprinse de instituția SRI în colaborare sau la solicitarea aletor instituții (Parchet general, parchete din subordine) și care vizează angajați ai Primăriei comunei Florești, respectiv acele informații care nu sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor”, se arată în cererea de chemare în judecată.
În același document, angajații Primăriei arată că o lună mai târziu SRI a comunicat Primăriei Florești că există un protocol între serviciul de informații și instituții publice, însă nu a comunicat datele pe care le ceruseră angajații administrației locale din Florești.
Prin urmare, primăria susține că „acest refuz este unul nejustificat, deoarece motivarea sa este străină de dispozițiile legale în vigoare”, funcționarii susținând că informațiile cerute de ei nu intră în categoria celor exceptate de către lege de la a fi făcute publice.
Acțiunea a fost deschisă la Tribunalul Prahova, secția de contencios administraiv, în 22 mai, și este făcută în numele comunei Florești, prin primar.