Omenia bate pandemia. Micile prinţese din hambar au casă nouă, ridicată în trei luni
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pe 2 februarie 2020, Libertatea publica povestea unei familii cu 5 copii care locuia într-un siloz de fost CAP, în satul Gheboaia, comuna Finta, Dâmbovița. „Concesiunea e pe bani, ei n-au bani”, spune primarul. Nu au bani, dar au compatrioți. În mai 2020, familia Mocanu s-a mutat în casă nouă.
Marius Simionică, un român care a muncit în Marea Britanie și a devenit un ambasador neoficial al carității românilor de acolo, a folosit asociația Marius și Prietenii și a organizat o strângere de fonduri, chiar după ce articolul a apărut în ziar. La finalul stări de urgență, casa a fost gata. De acum câteva zile, cele cinci fetiţe, care se jucau cu nisip, imaginându-şi că beau cappuccino, stau într-o locuinţă adevărată.
Secretul a stat în sincronizare. Sincronizarea sentimentelor și a deciziilor. Pe măsură ce s-au adunat banii, au început şi lucrările.
“E a treia casă pe care o construim, în decurs de un an, dar teren aşa de dificil n-am mai întâlnit nicăieri. A fost un chin până am făcut fundaţia şi am turnat placa de beton”, povesteşte Marius Simionică, fondatorul asociaţiei.
Pe acel teren, tatăl familiei, Aurelian Mocanu, începuse să ridice o casă. După cinci ani, reuşise să termine doar doi pereţi din cărămidă recuperată din demolări.
“N-aş fi terminat nici într-o viaţă o casă cum am primit de la băieţii ăştia”, spune bărbatul. Mâna îi tremură când primeşte cheia şi deschide pentru întâia data uşa noii sale locuinţe.
Mai întâi, a fost rezolvată problema proprietăţii. Primarul comunei Finta a acceptat să semneze actele prin care bucata de teren de lângă fostul hambar C.A.P. să fie concesionată familiei Mocanu.
Văzând entuziasmul voluntarilor din echipa lui Marius Simionică, primăria a pus şi ea umărul, cu utilajele din dotare, mai ales cu buldoexcavatorul necesar pentru a curăţa terenul. Pe acel loc, fuseseră adăpătoare din beton, pentru vite.
Sprijin din diaspora
La o săptămână după debutul micului şantier din margine de sat, ţara a intrat în stare de urgenţă.
“Ne-a venit mult mai greu să facem rost de materiale, pandemia a făcut totul mai complicat, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al celor care au donat, am izbutit”, explică Marius Simionică.
Vi se pare un ONG-ist prea bun pentru a fi adevărat? Ei, bine, în pauzele de la şantier, Marius dădea fuga cu maşina prin diverse colţuri ale ţării, să ducă măşti, dezinfectant, echipamente de protecţie pentru copii bolnavi de cancer aflaţi în spitale, pentru personalul medical din spitale de provincie.
Cu mulţi ani în urmă, Marius Simionică era admis în Legiunea Străină. A lucrat apoi în Marea Britanie, unde a descoperit că poate sprijini români aflaţi în dificultate. Fie cu acte, fie cu bani din donaţii, fie cu sfaturi.
Cu timpul, a devenit un fel de delegat neoficial al românilor din Anglia, care contau pe el să organizeze transporturi caritabile către România sau strângeri de fonduri. “Mulţi dintre cei care susţin financiar acţiunile mele sunt români din diaspora, dar primesc ajutor şi de la cei din ţară”, adaugă Marius Simionică.
Plinul de creioane colorate
E fascinant să descifrezi cum e posibil binele.
Pe lângă strângerea de fonduri, trebuie să fie cineva care să-şi bată capul cu organizarea şantierului, cu obţinerea actelor pentru electricitate, conducte de apă, cabluri de internet şi TV. Cu alegerea mobilei, cu aprovizionarea bucătăriei, cu plantatul florilor în curtea din faţă, cu sacul de boabe pentru Leia, căţeluşa familiei, care a fătat de curând şase pui.
“Am promis că le predăm casa la cheie, să poată locui în ea din momentul în care-i păşesc pragul şi ne-am ţinut de cuvânt”, afirmă Marius. Creioanele colorate la care visau fetiţele, acum zece săptămâni, sunt aranjate pe rafturile dulăpioarelor din noul lor dormitor.
Familia Mocanu a primit sprijin şi de la asociaţia care a descoperit cazul, Şansa Ta: alimente, haine, rechizite şi o freză agricolă. În ajutor au sărit şi fani stelişti, şi numeroşi alţi oameni care nu numai că au donat, dar au şi venit să viziteze familia.
Cătălina, 13 ani, Andra, 9 ani, Iza, 7 ani, Mara, 5 ani, şi bebe Paraschiva, 2 ani, sunt încântate de noua lor casă. Şi fac glume despre paturile suprapuse, pe care se caţără ca veveriţele. “Dacă doarme Cătălina sus, va cădea peste noi, că e cea mai mare”, calculează Iza.
De când au un şifonier numai al lor, fetiţele au constatat că nu au atât de multe haine. Aşa că le înşiră cu dichis pe umeraşe, să umple spaţiul. În camera de zi, e un televizor cu ecran mare, pe care desenele animate se văd mult mai clar decât la vechiul TV cu un singur program din hambar.
După redeschiderea spitalelor şi a clinicilor, Cătălina va fi supusă unei intervenţii chirurgicale la ochi, pentru corectarea vederii. Şi când se vor redeschide şi şcolile, nu va mai fi nevoită să se roage de diriginte să fie mutată în băncile din faţă.
Palatul de pe strada C.A.P.-ului
Locul de joacă din curte e distracţia micuţei Paraschiva. Deşi e gătită în rochiţă de serbare, pentru momentul solemn al predării cheilor, fetiţa se dă pe toboganul de plastic fără griji că-şi pierde paietele.
Mama, Aurelia Mocanu, suferă de o boală cronică, are zile bune şi zile proaste, ne lămureşte soţul ei. De aceea, n-a putut asista la primele ţopăieli pe saltele ale fetiţelor sale.
Aurelian Mocanu şi-a găsit de lucru în sat, ca paznic la vaci. Iar cu freza agricolă speră să mai câştige un ban în plus, muncind în grădinile oamenilor. “Am ieşit şi noi în rând cu lumea. Le mulţumesc din tot sufletul celor care ne-au ajutat, din tot sufletul”.
Acum familia Mocanu are o adresă. După ce le-a emis autorizaţie de construcţie, Primăria Finta a botezat drumul secundar pe care se află fostele clădiri ale CAP. L-a botezat chiar aşa: strada C.A.P.-ului. Şi i-a dat casei şi un număr. Că dacă n-ar fi şi nişte cifre, pe ici, pe colo, nu s-ar povesti, că n-ar crede nimeni.
