Mergi direct la conținut »
Proiectul lui Dragnea pentru mame a fost depus în Parlament. Se aplică doar celor care prestează activităţi independente şi din agricultură
Politică Libertatea > Ştiri > Politică > Proiectul lui Dragnea pentru mame a fost depus în Parlament. Se aplică doar celor care prestează activităţi independente şi din agricultură

Proiectul lui Dragnea pentru mame a fost depus în Parlament. Se aplică doar celor care prestează activităţi independente şi din agricultură

Proiectul de lege iniţiat de liderul PSD, Liviu Dragnea, pentru mamele care vor să aibă venituri, chiar şi în perioada în care stau acasă, cu copiii, a fost înregistrat la Parlament. În mod paradoxal, el se aplică doar pentru anumite categorii, şi anume activităţi independente, agricole sau din drepturi de proprietate intelectuală.

De Valentina Postelnicu,

Proiectul de lege modifică în acest sens art.16 alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, fiind iniţiat, alături de Liviu Dragnea, şi de Lia Olguţa Vasilescu şi Alfred Simonis.

Potrivit proiectului, plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se suspendă în cazul în care persoana îndreptăţită „realizează venituri din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală şi din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, definite la articolul 67, articolul 70 şi articolul 103 din legea 227/2015, indiferent de nivelul acestora”.

„Activităţile independente, cele care privesc drepturile de proprietate intelectuală, precum şi cele din agricultură, silvicultură şi piscicultură sunt activităţi care, prin desfăşurarea lor, nu implică, de cele mai multe ori, absenţa părintelui de lângă copil în perioada concediului. Mai mult, prin suspendarea activităţii, pot fi generate şi alte consecinţe, cum ar fi pierderea unor locuri de muncă pentru angajaţii celor care desfăşoară astfel de activităţi, rezilieri de contracte încheiate cu terţi, limitarea accesului la fonduri europene destinate dezvoltării activităţilor întreprinderilor familiale sau a microfermelor”, au argumentat iniţiatorii proiectului de lege în expunere de motive.

Ce spunea Dragnea: „Este de foarte mult bun simț!”

„Este de foarte mult bun simț, am depus deja acest proiect de lege, intră în procedură parlamentară. Vor avea voie mămicile care primesc acea indemnizație să desfășoare activități independente, drepturi de autor, activități care nu implică depărtarea mamei de copil, statul nu pierde nimic. Nimeni nu e perfect. Noi aşa am gândit legea. Am dublat indemnizaţiile. Asta ne-a scăpat. Mâine această lege va intra în procedură parlamentară. Este doar un articol. Atât de uşor a fost”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.


Citeşte şi:

România va avea un registru național automatizat pentru infractorii sexuali. Legea a pornit de la un avocat din Bacău, șocat de cazul unui pedofil care se plimba nestingherit în fața unei școli

 
 
Close
Close
Închide