Angajații din sistemul de anatomo-patologie, care au sporuri de sută la sută pentru condițiile în care lucrează, sunt nemulțumiți de reducerea acestora și spun că pierd la salariu până la 2.200 de lei lunar.

timis 1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Protestatarii susțin că aceste reduceri îi afectează foarte mult, în condițiile în care au rate și tot felul de cheltuieli.

„Ne-a adunat aici o lege care sfidează dreptul la viață. Legea salarizării nu recunoaște locurile de muncă unde există un grad crescut de dificultate. Unii dintre colegii noștri chiar își pierd viața înainte de a ajunge la pensie sau se aleg cu boli. Cadavrul poate fi prelucrat doar cu substante toxice cancerigene, formolul are gradul întâi de risc, niciun cadavru nu poate să plece dacă nu e îmbălsămat cu formol. Sporul era de sută la sută, legea ne dă spor între 55 și 85, pierd cei care au salariile cele mai mici: infirmiere, îngrijitori”, a declarat un cadru medical prezent la protestul de joi.

Cadrele medicale mai spun că sunt foarte puține persoane care lucrează în acest serviciu și că s-au obținut compensații pentru acestea.

„Acești oameni se duc cu mai puțini bani acasă, fiecare are rate. Problema noastră este și la bază, trebuie o recalculare a anexelor. Cerem o regândire a legii 153, un nou regulament de sporuri”, spune o participantă la protest.

La protestul de joi, de la Timișoara, au participat câteva zeci de medici de la Anatomia-Patologică din Caraș-Severin și Timiș.

Proteste similare au avut loc în ultimele zile în mai multe orașe din țară, între care București, Brașov, Sibiu și Galați, singura revendicare fiind reducerea veniturilor lunare, determinată de plafonarea sporurilor salariale.

Citește și: EXCLUSIV/Un copil de trei ani care are picioarele necrozate a fost plimbat între trei spitale și refuzat la internare

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.