Protestatarii s-au adunat în fața emblematicului Turn Alb din Salonic, o fostă fortificație de pe malul mării, înălțând steagul Greciei și bannere, scandând sloganuri și cântând imnul național. Ei au redat un discurs al fostului șef al Bisericii Ortodoxe Grecești, Archbishop Christodoulos al Atenei, care a avertizat cu privire la dușmanii poporului grec.

Mai târziu, protestatarii au mărșăluit prin centrul orașului, mitingul încheindu-se fără niciun incident.

Buletinele care pot fi citite automat vor avea mărimea unui card de credit și vor înlocui tipul de carte de identitate eliberat în prezent. Acestea vor conține aceleași informații, precum numele, numele părinților, adresa și înălțimea. Singura informație suplimentară, grupa sanguină, este opțională.

Însă noile cărți de identitate au inspirat teorii ale conspirației, iar unele persoane afirmă că acestea conțin cipuri care vor permite autorităților să-i localizeze pe posesori sau chiar să le controleze mințile, scrie ABC News.

Potrivit aceleiași surse, majoritatea opozanților cărților de identitate digitale sunt profund religioși.

Ce spun autoritățile elene

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat într-o ședință de guvern recentă că noile cărți de identitate nu vor conține „niciun fel de cipuri, camere sau dispozitive de ascultare”.

Cătălin Hideg, denunțătorul foştilor generali SRI Coldea şi Dumbravă: Mi-au spus că vor 600.000 de euro ca să obțin o pedeapsă cu suspendare
Recomandări
Cătălin Hideg, denunțătorul foştilor generali SRI Coldea şi Dumbravă: Mi-au spus că vor 600.000 de euro ca să obțin o pedeapsă cu suspendare

Arhiepiscopul Ieronymos al Atenei a declarat că Sfântul Sinod al Bisericii va emite o declarație cu privire la actele de identitate în câteva zile și a recomandat „discernământ și prudență”.

Un nou protest împotriva emiterii cărților de identitate digitale va fi organizat weekendul următor în capitala Atena.

Noile documente de identitate, care sunt conforme cu un standard european, vor fi valabile timp de zece ani și, începând cu august 2026, vor deveni obligatorii.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (7)

manu22223   •   05.09.2023, 15:23

Incredibil...

mica   •   04.09.2023, 18:01

Nu mai au pentru ce protesta?

MaraM   •   04.09.2023, 13:44

cam stupid asta

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Afacerea colosală pe care a gândit-o un român. A pornit totul într-o sufragerie din Cluj
FANATIK.RO
Afacerea colosală pe care a gândit-o un român. A pornit totul într-o sufragerie din Cluj
Cum arată și cu ce se ocupă Lili Jurcă din La Bloc, de când nu mai apare la TV. Cât de schimbată e actrița Mariana Dănescu, la 56 de ani
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă Lili Jurcă din La Bloc, de când nu mai apare la TV. Cât de schimbată e actrița Mariana Dănescu, la 56 de ani
Acasă la Marina Voica. Solista are un adevărat paradis în curtea de la Breaza. Cum arată locul în care își alină singurătatea, la 87 de ani
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Marina Voica. Solista are un adevărat paradis în curtea de la Breaza. Cum arată locul în care își alină singurătatea, la 87 de ani
Mihaela Buzărnescu, mărturisiri la Open GSP: „O singură colegă mi-a dat un mesaj. Dacă ai așteptări în ziua de astăzi, ești mai mult dezamăgită”. Prin ce a trecut sportiva
GSP.RO
Mihaela Buzărnescu, mărturisiri la Open GSP: „O singură colegă mi-a dat un mesaj. Dacă ai așteptări în ziua de astăzi, ești mai mult dezamăgită”. Prin ce a trecut sportiva
Orașul din România care atrage turiști pe bandă rulantă. Hotelurile sunt pline, deși prețurile la cazare au crescut
FANATIK.RO
Orașul din România care atrage turiști pe bandă rulantă. Hotelurile sunt pline, deși prețurile la cazare au crescut
Descoperirea năucitoare făcută de un austriac în timpul unor lucrări de renovare a unei pivnițe. Toată lumea este uluită
Știrileprotv.ro
Descoperirea năucitoare făcută de un austriac în timpul unor lucrări de renovare a unei pivnițe. Toată lumea este uluită
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a amenajat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a amenajat ca-n povești / GALERIE FOTO
Şoc în fotbalul românesc. Marian Iancu îşi anunţă revenirea: „Acolo mă bag, va fi al doilea stadion din ţară!” | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Şoc în fotbalul românesc. Marian Iancu îşi anunţă revenirea: „Acolo mă bag, va fi al doilea stadion din ţară!” | EXCLUSIV
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de omor în loc de ucidere din culpă
Observatornews.ro
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de omor în loc de ucidere din culpă
Horoscop 24 mai 2024. Racii au parte de un șir de revelații, de înțelegeri profunde, în legătură cu viața lor, cu ce pot face pentru a trăi mai bine
HOROSCOP
Horoscop 24 mai 2024. Racii au parte de un șir de revelații, de înțelegeri profunde, în legătură cu viața lor, cu ce pot face pentru a trăi mai bine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI