PSD a publicat corespondența dintre Dragnea și BNR; Liderul PSD, către Isărescu: ”Ați indus o stare de neîncredere în Guvern”

Comentează

PSD a publicat corespondența dintre Dragnea și BNR. ”Ați indus o stare de neîncredere în Guvern”, le-a reproșat președintele PSD celor din conducerea instituției. În replică,  Banca Națională a arătat că majorarea ratei de politică monetară a fost determinată atât de accelerarea inflaţiei, cât şi de faptul că efecle politicii monetare apar cu o anumită întârziere. În plus, Isărescu a menționat că o eventuală lipsă de reacţie din partea BNR, atât în primele două luni ale anului, cât şi în perspectivă, ar amplifica riscul ancorării aştepătrilor inflaţioniste la un nivel crescut.

Liderul PSD scrie în scrisoarea oficială trasmisă în luna februarie lui Mugur Isărescu și membrilor Consiliului de Administrație al BNR, că politica monetară trebuie să se armonizeze cu politicile guvernamentale.

Dragnea: Principalele cauze care au determinat inflaţia nu ţin de acţiunea guvernamentală

”Din acest punct de vedere îmi exprim îngrijorarea faţă de măsurile întreprinse la început de an de cătere BNR şi care, în opinia mea, nu reprezintă cea mai potrivită cale de coordonare a politicilor macroeconomice”, spune Dragnea.

Potrivit liderului PSD, o politică monetară bazată pe neîncredere şi pe maximizarea unor riscuri potenţiale nu este în opinia sa o politică favorabilă creşterii economice sustenabile şi poate duce în final la rezultate contrare celor aşteptate.

”Aceste rezerve pe care le am cu privire la fundamentarea şi pertinenţa măsurilor întreprinse în ianuarie şi februarie sunt determinate de comunicările dvs. publice, inclusiv de minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al BNR din 7 februarie 2018. Se menţionează în documentul citat faptul că membrii CA au remarcat <<incertitudinile legate de transferul către angajaţi a contribuţiilor sociale, precum şi de potenţialele corecţii fiscale efectuate în acest an în vederea încadrării deficitului bugetar în plafonul de 3% din PIB>>. În aprecierea mea, într-o instituţie publică asemenea remarci nu îşi au locul la mai puţin de o lună de aplicare a politicii bugetare configurate prin Legea bugetului de stat nr. 3/2018”, afirmă preşedintele Camerei Deputaţilor.

Liviu Dragnea critică BNR pentru afirmația ”trenarea redresării absorbţiei fondurilor europene”, despre care spune că este ”eronată şi în totală discordanţă cu realizările din 2017 şi cu angajamentele Guvernului pentru anul în curs”.

”După cum sunt convins că ştiţi, principalele cauze care au determinat inflaţia nu ţin de acţiunea guvernamentală. (...) În calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor mă adresez dvs. pentru a vă solicita o motivaţie tehnică şi foarte argumentată cu privire la majorarea repetată, încă de la începutul anului a ratei dobânzii de politică monetară”, mai arată preşedintele Camerei Deputaţilor.

Dragnea a mai scris că deficitul bugetului general consolidat în termeni cash pe acest an a fost stabilit prin legea bugetară la 2,97%, fără măsuri fiscale care să afecteze mediul de afaceri.

”În fapt, membrii Consiliului de Administraţie induc la nivelul mediului economic o stare de neîncredere în Guvern, iar o măsură de politică monetară, respectiv majorarea ratei dobânzii, bazată pe suspiciuni cu privire la activitatea Guvernului nu reprezintă o politică monetară corectă", a arătat liderul PSD.

Potrivit acestuia, în ciuda estimărilor pesimiste, România a arătat un tablou macroeconomic sustenabil în 2017, iar în 2018 viziunea macroeconomică are în vedere o contribuţie mai mare a investiţiilor la creşterea economică şi consolidarea politicilor de creştere a puterii de cumpărare a populaţiei, aşa cum este prevăzut în Programul de Guvernare.

Isărescu: O eventuală lipsă de reacţie din partea BNR ar amplifica riscul ancorării aşteptărilor inflaţioniste

În replică, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu vorbește despre un ”dialog constructiv între Parlament, Guvern, BNR, în baza Legii 313/2004 şi a prevederilor privind băncile centrale din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, cu scopul de a realiza o imbinare mai bună între politicile guvernamentale şi politica monetară a BNR”.

Guvernatorul BNR afirmă că, în scopul revenirii inflaţiei la un nivel prognozat de 3,5% în decembrie 2018, respectiv la limita superioară a intervalului ţintit, s-a impus o întărire graduală a politicii monetare, începând cu semestrul II 2017, la început prin îngustarea coridorului de dobânzi din jurul ratei de politică monetară.

„Majorarea ratei de politică monetară a fost determinată atât de accelerarea inflaţiei, cât şi de faptul că efecle politicii monetare apar cu o anumită întârziere. (...) O eventuală lipsă de reacţie din partea BNR, atât în primele două luni ale anului, cât şi în perspectivă, ar amplifica riscul ancorării aşteptărilor inflaţioniste la un nivel crescut, deoarece agenţii economici, inclusiv instituţiile internaţionale, ar fi interpretat lipsa de reacţie a BNR ca pe o acceptare tacită, pe termen mediu şi lung, a respecivului nivel de inflaţie. De asemenea, s-ar fi mărit riscul deprecierii suplimentare a leului”, spune guvernatorul BNR în scrisoarea oficială.

Isărescu s-a referit și răspuns și la depresierea cursului de schimb.

"Afirmaţi, în scrisoarea dumneavoastră, că în materie de corectare a deprecierii cursului de schimb mecanismele de intervenţie nu aparţin Guvernului, ceea ce este adevărat, într-o anumită măsură. Cealaltă faţă a adevărului este că în România cursul de schimb al leului este stabilit de piaţă şi evoluţia lui este condiţionată, pe de o parte, de fundamentele sale economice iar, pe de altă parte, de percepţia de risc a investitorilor privind economia naţională şi piaţa financiară locală. Din această perspectivă, reducerea deficitului extern ar conduce la diminuarea presiunilor în sensul deprecierii leului, iar evoluţia deficitului extern depinde de mai mulţi factori, inclusiv de politica guvernamentală", susţinea Mugur Isărescu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea a afirmat, joi, că nu există nicio intenţie a PSD de preluare a controlului asupra Băncii Naţionale a României.

Declarațiile au fost făcute la finalul discuției de peste 3 ore cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în prezenţa premierului Viorica Dăncilă şi a ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici dar și a consilierului Darius Vâlcov.

Dragnea a adăugat că discuţiile au avut loc în urma unui schimb de scrisori între el şi Mugur Isărescu şi a anunţat că nu este nevoie de o mediere de la nivel înalt, pentru că nu există un conflict între Guvern şi BNR. El a adăugat că aceste scrisori vor fi publicate.

" Nu există niciun indiciu că România ar fi în criză sau în prag de criză sau că există argumente pentru a se vorbi despre instabilitate. De la începutul întâlnirii, eu am adus în discuţie că nu este cazul, nu este necesară o mediere pentru că nu există un conflict între BNR şi Guvern. De asemenea, i-am spus domnului guvernator că, contrar celor ce sunt spuse în spaţiul public de unii cu funcţii foarte înalte şi mai puţin înalte, nu există nicio intenţie a PSD să preia controlul, nu există nicio intenţie a PSD să preia controlul Băncii Naţionale, ba dimpotrivă. Domnul guvernator are, aşa cum a avut întotdeauna din partea mea (...), sprijin total. (...) Banca Naţională este o instituţie sănătoasă, o instituţie importantă, un pilon fundamental al stabilităţii macroeconomice şi monetare şi conducerea Băncii Naţionale este o conducere cu experienţă şi cu foarte multă expertiză", a declarat Liviu Dragnea, la finalul întrevederii cu Viorica Dăncilă şi cu Mugur Isărescu.

El a anunţat că s-a stabilit, totodată, să existe o colaborare bazată pe întâlniri frecvente constante între BNR şi Guvern.

Citește și: Fiica şoferului atacat în parcarea Sineşti, la scurt timp după incident: “Tati, te rog, să opreşti doar acasă!”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu este dus la audieri la DIICOT. Foto: Libertatea
LiveText
07:17
Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT / Ce au scos la iveală perchezițiile făcute la locuința sa și alte imobile
Călin Georgescu arestat
20:19
CTP: „Călin Georgescu a fost arestat fiindcă nu s-a realizat o înțelegere PSD-AUR”
MONDEN
Nicușor Dan în timp ce își aranjează șosetele lângă Volodimir Zelenski la summit-ul din Ucraina | Foto: captură TikTok
18:37
Reacția unui stilist după momentul viral cu Nicușor Dan care își aranja șosetele lângă Volodimir Zelenski: „Asemenea gafe”
Alin Alexuc Ciurariu și Gabi Torje la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
17:42
De ce nu a mers Gabi Torje la Asia Express 2026 cu un membru din familie: „Îmi sare CD-ul”. Ce a spus despre Alin Alexuc Ciurariu
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto: Hepta
20:40
Kelemen Hunor cere ca Siegfried Mureșan să-și depună mandatul dacă nu strânge voturile înainte ca Guvernul lui să ajungă în Parlament
Arhiva foto
17:17
Claudiu Năsui și-a dat demisia din Parlamentul României. Cine îl va înlocui pe deputatul ajuns ministru la Chișinău
Ultimele știri
21:59
Stenograme: Care ar fi fost planul secret al lui Călin Georgescu de a fugi în Toscana într-o vilă de lux - Euronews
21:57
Interceptări din dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu, publicate de PressOne: Preotul Ion Negoescu i-a pregătit profilul de prezidențiabil din 2022: „CG este Candidatul, l-am depersonalizat de tot”
Analiză
21:47
Boala Alzheimer, uitarea care aduce moartea. Cum poate fi tratată, care sunt neajunsurile în România
21:34
Elena Acatalinei, tânăra admisă la o universitate din Marea Britanie care nu a găsit cazare. Și-a amânat studiile cu un an: „De ce acceptă atât de mulți studenți?”
TRENDING
17:23
Un cuplu a construit o casă cu 700 de anvelope vechi reciclate și lemn: sunt 27 de grade la interior iarna, deși este acoperită complet de zăpadă
21:50
Horoscop 22 septembrie 2026. Capricornii, în loc să se supere pe cei dragi, ar putea să își păstreze calmul și să-și regândească strategiile
17:46
Balconul unui apartament de la etajul 7 de pe Bulevardul Tineretului, sectorul 4, s-a prăbușit pe trotuar, peste o mașină
10:49
Harta județelor lovite de vijelii puternice în următoarele ore. ANM anunță răcire în toată țara, ploi și ninsori la munte până joi dimineață
Veneția ar putea majora taxa de intrare pentru turiști la 30 de euro și extinde aplicarea acesteia pe o perioadă mai lungă din an. Sursă foto Shutterstock
18:25
Veneția pregătește o nouă lovitură pentru turiști. Cât ar putea ajunge taxa pentru o singură zi
Foto: shutterstock
17:53
Alergia la ambrozie: simptome, cum le calmezi și ce poți face pentru a trece mai ușor peste această perioadă
Foto: Cornel Putan
16:54
Toamna la Timișoara: Picasso, film, arhitectură și seri pe Bega
Ilustrație în stil grecesc cu zeul Apollo, care plutește în dreptul Soarelui și țintește cu arcul spre șarpele Python, care scuipă flăcări.
16:20
Zeul Apollo – cine a fost, legendă și curiozități
Prof.dr. Maria Puiu, managerul proiectului Expert Rare, care schimbă destinele românilor cu boli rare
16:07
Lecția lui Alex, pacientul devenit profesor. ExpertRARE, proiectul de 35 de milioane de lei condus de prof. dr. Maria Puiu, care schimbă destinele românilor cu boli rare
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
O umbrelă galbenă în ploaie
19:00
Vremea de mâine, 22 septembrie 2026, în România. Se răcește în toată țara, iar ploile cuprind mai multe regiuni
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
18:47
Călin Georgescu a fost reținut într-un dosar de înşelăciune cu un prejudiciu de peste un milion de euro. A ieșit cu cătușe la mâini din sediul DIICOT
Fațada unui magazin Lidl
17:33
Schimbarea pe care Lidl a făcut-o, după 20 de ani, în toate magazinele dintr-o țară europeană
România este în continuare una dintre cele mai accesibile pieţe ale muncii din Uniunea Europeană, cu un cost orar al forţei de muncă de 13,6 euro, ceea ce reprezintă doar 39% din media blocului comunitar, de 34,9 euro/oră. Sursă foto Shutterstock
17:17
România, printre cele mai ieftine piețe ale muncii din UE. Cât câștigă angajații din București și care sunt domeniile cu cele mai mari salarii
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”