Asociat de obicei cu ziua Sfântului Valentin, de care îl despart numai zece zile, Dragobetele tradițional se bucură din ce în ce mai mult de atenție din partea îndrăgostiților de orice vârstă, care preferă să-și sărbătorească iubirea în această zi specială pentru români. Te numeri și tu printre cei care prețuiesc obiceiurile tradiționale românești? Atunci trebuie să știi că, în folclorul nostru, există cinci flori cu valoare simbolică, menționate frecvent în poeziile populare.

Află mai jos care sunt acestea, comandă online flori de Dragobete și surprinde persoana iubită cu un dar încărcat de semnificații.

Laleaua

Laleaua este foarte des întâlnită nu doar în folclor, ci și în grădinile țărănești sau în arta populară românească. Fiind o plantă perenă, cu o rădăcină persistentă, din care se dezvoltă în fiecare primăvară o nouă tulpină, laleaua a căpătat permanență în mentalul nostru colectiv. Din 1978, la Pitești se desfășoară anual „Simfonia lalelelor”, un festival pe teme de floricultură, iar laleaua este inclusă chiar în stema orașului.

Busuiocul

În tradițiile românești, busuiocul este o floare care aduce noroc și este asociat cu tinerele fete și cu iubirea. Utilizat frecvent în farmecele de dragoste, busuiocul se așază sub pernă atunci când o fată dorește să-și vadă ursitul în vis. În gospodăriile de la țară, atunci când fetele ajungeau la vârsta de măritat, tradiția spunea că trebuie să crească busuioc în fața casei ca să atragă dragostea.

Bujorul

Cu florile sale mari și viu colorate în roșu-închis, roz sau alb, bujorii au o frumusețe irezistibilă, care justifică pe deplin prezența lor în numeroase grădini. Apare deseori in buchetele mireselor și, alături de trandafir, este floarea care, în folclorul nostru, anunță viitoarea căsătorie. În cultura populară, reprezentări ale bujorului sunt răspândite în obiecte de artizanat, în costume tradiționale sau în covoare. Sănătatea, vigoarea și împlinirea sunt deseori asociate cu florile de bujor, de aici provenind si sintagma „cu bujori în obrăjori”.

Garoafa

E greu de crezut că parfumata și viu colorata garoafă a fost deliberat ignorată de români în ultimele decenii (probabil din cauza faptul că, în timpul comunismului, era una dintre puținele flori care se găseau în florării), dar important este că în ultimii ani a reînceput să fie apreciată și admirată în buchete sau aranjamente florale sofisticate. În folclorul românesc, fata iubită era deseori comparată cu o garoafă, iar în anumite zone ale țării, motivul garoafei era folosit în broderii pentru a marca „hainele bune”.

Trandafirul

În tradiția românească se credea că trandafirul este binecuvântat de Dumnezeu și apără de rău locul în care este crește. De aceea, rareori găsești o casă țărănească fără o tufă de trandafiri plantată în grădină, cât mai aproape de ușa de la intrare, dar și în dreptul gardului. Datorită frumuseții sale irezistibile, floarea de trandafir este frecvent folosită ca metaforă a iubitei. În vestul țării, trandafirul este considerat floarea iubirii, dar și restul țării îi conferă o importantă valoare simbolică în legăturile amoroase.

Așadar, dacă vrei să iubești românește de Dragobete, dar nu te încumeți să-ți iei iubita de braț și să mergeți împreună la pădure ca să culegeți ghiocei, așa cum îndeamnă tradiția, poți alege să oferi buchete cu flori care au o însemnătate specială în folclorul nostru.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.