Pasărea a fost descoperită în această dimineaţă, în apropierea unui parc; era căzută pe trotuar şi nu a avut nici o reacţie, nici atunci când cel care a găsit-o a pus mâna pe ea. După câteva ore petrecute la căldură, bufnița şi-a revenit.
”Azi dimineață, când a găsit-o un client, puiul era amețit, de aceea a stat cuminte, fără să atace. Acum e ok. Dacă vrea cineva să prindă un animal de acest gen, să nu pună mâna, pentru că poate să facă niște răni foarte urâte”, ne-a spus Levente Solyom, medicul veterinar care „manevra” pasărea cu o mănușă de motocictist.
Puiul este un ciuf de pădure, specie care se întâlnește des în România, chiar și în mediul urban, și este un animal ocrotit de lege.
Dacă apar complicații, medicul veterinar care a îngrijit-o o să trimită bufnița la o clinică specializată din Târgu Mureș, unde pasărea ar putea fi tratată de ornitologi.
Altfel, mâine dimineaţă, pasărea va fi eliberată.
”Dacă gasește cineva un exemplar căzut din cuib, ar fi bine să îl lase, pentru că, de obicei, vin părinții. Dacă este rănit, poate să-l ducă la cel mai apropiat cabinet veterinar”, a mai spus medicul.
 

buf-1.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.