«Pun eu gheara pe ei!»

Cazurile asasinării artiştilor Mihaela Runceanu şi Ioan Luchian Mihalea nu au fost singurele drame petrecute în lumea artiştilor. Intercalată în timp între cele două, dar mult mai puţin mediatizată, a fost moartea Tamarei Stoian (71 de ani), în noaptea de 29 spre 30 mai 1992, mama legendarului Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix. Ea a fost ucisă cu 25 de lovituri de cuţit, apoi incendiată, chiar în casa din Timişoara în care crescuse celebrul artist. După aproape 7 ani, cercetările procurorilor au indicat doi făptaşi: Zoltan Ruszi şi Carol Sandor, condamnaţi, în 1999, la 20, respectiv 18 ani de închisoare. Motivul invocat al omorului: jaful. Pe de altă parte, chiar şi în ziua de azi, Nicu Covaci e convins că adevăraţii vinovaţi nu au fost pedepsiţi. “Adevăraţii criminali sunt liberi. Totul a fost o răzbunare la adresa mea din partea unora din fosta Securitate. Nu mă voi lăsa până nu voi afla adevărul”, spune artistul.

Puţine lucruri pot întuneca până la lacrimi privirea hotărâtă a lui Nicu Covaci. Iar unul dintre acestea este rememorarea asasinării propriei mame, Tamara Stoian, în casa părintească din Timişoara. Deşi au trecut 17 ani de la cumplita faptă, iar doi bărbaţi au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi, liderul trupei Phoenix este convins că nu aceia sunt adevăraţii ucigaşi. “Eram în Germania când s-a întâmplat nenorocirea. M-am urcat în primul avion şi-am venit în ţară”, îmi spune Covaci privind fix ceaşca de cafea din faţa lui. “Au spus că motivul criminalilor ar fi fost jaful. Dar eu, eu cu mâna mea am găsit într-un sertar, când am ajuns acolo, cele câteva sute de mărci pe care i le trimisesem mamei cu puţină vreme înainte. Iar sertarele nu fuseseră răscolite, nu era nici un semn că indivizii ăia chiar ar fi venit după nu ştiu ce bani”, şuieră Covaci.

«Asasinii mamei sunt persoane care autrăit în preajma mea»

Soarbe o gură de cafea, apoi una de lapte şi continuă. “Mi-a spus încă de atunci un ofiţer din Poliţia Timiş: «Domnu Covaci, doar ştiţi, la noi se mai împunge cu şişul, dar nu se omoară cu aproape 30 de lovituri de cuţit. Asta a fost o răzbunare faţă de dumneavoastră şi un semnal că aveţi duşmani puternici, influenţi. Asta e acţiune de pedepsire, nu simplu omor». Şi eu ştiu că aşa e. Gândeşte- te! Când i-am luat pe băieţi şi i-am scos din ţară, în 1977, în boxele alea, am făcut-o pe sub nasul lor. Eram urmăriţi peste tot, unul din doi oameni din jurul nostru era turnător. Şi totuşi Phoenix a reuşit să fugă în Occident. Crezi că le-a fost uşor după aceea cu şefii lor sau cu şefii şefilor lor? Crezi că n-au fost urmări şi la nivelul Securităţii, din cauză că le scăpasem printre degete? Să-ţi spun ceva: vinovaţii adevăraţi pentru asasinarea mamei sunt chiar persoane care au trăit în preajma mea. Unii care au lu- crat cu Securitatea. Nu-ţi pot spune mai mult, dar într-o zi o să pun eu gheara pe ei”.

«Au făcut rost de niştevinovaţi, nişte amărâţi»

Mă uit afară. E senin, soare, dar în jurul meu se prăvăleşte, parcă, o furtună nimicitoare, cu fulgere şi cu trăsnete. “Aşa de bine i-au căutat pe ucigaşi, că după 5-6 ani de la crimă voiau să închidă cazul. Am făcut scandal şi, ce să vezi, aproape imediat au făcut rost de nişte vinovaţi, nişte amărâţi care or fi făcut şi altele şi au luat asupra lor şi asasinatul acela, că doar ştii că se mai practică astfel de înţelegeri. Iar ei cred că mă prostesc pe mine cu treaba asta. Am vrut să-i văd p-ăia doi de i-au condamnat. Să stau cu ei faţă în faţă şi să vorbesc cu ei. N-am primit aprobare pentru aşa ceva. Dar stai liniştit, c-or ieşi ei din puşcărie într-o zi. Şi atunci îi voi găsi şi fii sigur că îmi vor spune tot, dar tot ce s-a întâmplat, tot ce ştiu ei!”, răsună coborât parcă din poveşti cu zmei şi haiduci glasul uşor răguşit al lui Nicu Covaci.

Toate se pot schimba pe lumea asta, dar unele vor rămâne neschimbate: “Nu m-am mai întors niciodată în casa părintească din acel moment, de după moartea mamei, nu ştiu ce s-a ales din ea. Şi nici n-o voi face. Iar cândva îi voi găsi pe adevăraţii vinovaţi!”.

Ucigaşii au fost găsiţi după 7 ani

Asasinarea bestială a Tamarei Stoian, mama lui Nicu Covaci, în noaptea de 29 spre 30 mai 1992, a produs vâlvă în Timişoara acelor ani, dar n-a căpătat amploare naţională. Asta poate şi pentru că găsirea vinovaţilor, Carol Sandor şi Zoltan Ruszi, a durat aproape 7 ani, ei fiind condamnaţi abia în 1999.

Trăia când a fost incendiată

Când focul a cuprins casa Tamarei Stoian, aflată pe strada Vasile Lupu din Timişoara, mulţi s-au gândit, probabil, la un simplu incendiu. Pompierii au găsit trupul femeii parţial carbonizat, fără suflare. Surpriza avea să vină însă în momentul autopsiei, ce a concluzionat că bătrâna prezenta 25 de “plăgi înţepate” la nivelul capului şi al toracelui, iar când a fost incendiată, încă mai trăia, chiar dacă intrase în agonie.

Suspiciunile anchetatorilor s-au îndreptat spre familia extrem de numeroasă a lui Gheorghe Laszlo, zis Gyurko, un vecin care o mai ajuta pe mama lui Covaci la treburile gospodăreşti şi în care Tamara Stoian avea încredere. Şi care fusese chiar printre primii care ajutaseră la stingerea focului, o încercare de-acum clasică a criminalilor de a şterge eventualele urme. Chiar dacă bănuielile procurorilor s-au îndreptat apoi către Carol Sandor şi Zoltan Ruszi, audierea martorilor, lipsa probelor directe, unele distruse chiar de apa pompierilor şi de transportul materialelor carbonizate în incendiu, au întârziat nepermis de mult arestarea şi punerea lor sub acuzare, cu toate că Sandor, fugit între timp la muncă în Ungaria, îi trimisese o scrisoare soţiei, care ar fi vrut să-l părăsească, în care o ameninţa că va sfârşi ca Tamara.

Abia la 14 decembrie 1998, Sandor, prins de autorităţile maghiare muncind la negru, a fost expulzat şi predat IPJ Timiş. El şi-a recunoscut fapta, povestind că, din câte ştiau de la o femeie ce mai făcea curăţenie în casă, bătrâna ar fi trebuit să fie internată în spital, şi nu acasă. Au găsit-o însă pe pat, uitându-se la televizor, iar strigătele ei de ajutor i-au făcut să o reducă, brutal şi definitiv, la tăcere.

Piesa «Tamara» a fost compusă în memoria ei

Durerea pricinuită de asasinarea mamei a fost imensă pentru Nicu Covaci. La scurt timp după violenta dispariţie a acesteia, muzicianul a compus, în amintirea ei, piesa “Tamara”. Cântecul a apărut, chiar la sfârşitul anului 1992, pe albumul “Timişoara” al trupei Phoenix. Cum textul melodiei a fost scris şi cântat doar în limba engleză, Libertatea vă prezintă traducerea în limba română a primei părţi din piesa compusă de Covaci pentru Tamara Stoian, mama lui.

Phoenix – Tamara

Sursă audio: Trilulilu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE