Putin l-a avansat pe generalul cecen care a scăpat cu viață dintr-un bombardament ucrainean pentru că a întârziat la întâlnirea cu subordonații

 6 comentarii
Arhiva foto

Președintele rus Vladimir Putin a acordat gradul de general-locotenent al forțelor armate comandantului cecen Suhrab Ahmedov, vinovat de „masacrul de la Kremina”, de vara trecută, informează portalul Kavkaz Realii. Decretul de avansare a fost publicat pe site-ul oficial al actelor juridice în data de 6 decembrie.

În vară, Ahmedov a ordonat personalului militar să se alinieze în careu în zona Kremina, regiunea Luhansk, înainte ca o divizie rusă să înceapă un asalt, și să aștepte discursul său „motivațional".

Soldații au stat în picioare timp de două ore, însă, în această perioadă, armata ucraineană le-a descoperit poziția și, ca urmare, baza a fost lovită de o rachetă HIMARS.

Bloggerii militari ruși: „Prostie criminală”

„Timp de două ore, oamenii au stat în mulțime într-un singur loc și l-au așteptat pe comandantul diviziei cu discursul lui motivator. Dar, în locul lui, HIMARS MLRS și artileria inamică și-au spus cuvântul. În direcția Iujnodonețk, în câteva zile, au existat mai puține victime în bătălii decât din prostia criminală a comandantului diviziei", transmitea, pe 14 iunie, unul dintre bloggerii militari pro-Kremlin.

Mai multe rapoarte au precizat că numărul victimelor ar fi putut fi de până la 200, dintre care 100 de morți, însă cifrele nu au fost confirmate niciodată de surse oficiale.

Nu poți sta într-o coloană două ore într-un loc! Ce faceți, voi, oamenii de conducere! Suntem în război cu propria noastră prostie și neglijență, acoperite cu rapoarte fanteziste de superiori.

„Dacă la jumătatea celui de-al doilea an de război încă mai avem comandanți care-și pun militarii să stea în careu pe linia frontului și își concentrează întregul personal într-o grămadă mare, așteptând practic să pice lovitura artileriei inamice, atunci astfel de comandanți trebuie împușcați în fața propriilor soldați, chiar dacă ar fi colonei ori generali”, a comentat alt blogger rus.

Russian Telegram channels are saying that a Russian unit was struck by HIMARS this morning on the Kreminna front with ~100 KIA and ~100 WIA. They were reportedly waiting near the front for a speech from a commander for hours.https://t.co/Ws4vvZOPNmhttps://t.co/HPmoEMdheJ pic.twitter.com/2wlnUveMwN— Rob Lee (@RALee85) June 14, 2023 

Comandant al Armatei 20, generalul Suhrab Ahmedov a fost implicat, de asemenea, și în dezastrul militar de la Vuhledar, de la începutul acestui an.

La momentul de apogeu al ofensivei pentru Vuhledar din februarie, unitățile rusești au pierdut 103 piese de echipament militar pe parcursul a trei zile, inclusiv 36 de tancuri. De cealaltă parte, ucrainenii au pierdut doar 20 de piese, inclusiv două tancuri, au acuzat bloggerii ruși.

Ahmedov a comandat anterior Brigada 155 pușcași marini a Flotei ruse a Pacificului, care a suferit pierderi grele în Donețk.

  • Prin același decret a primit gradul de general-locotenent Șarip Delimhanov, șeful departamentului Rosgvardia din Cecenia, fratele lui Adam Delimhanov, deputat al Dumei ruse de Stat.
  • De asemenea, Ruslan Kantemirov, comandantul adjunct al Districtului Nord-Vest al trupelor Gărzii Naționale, originar din Osetia de Nord, a primit gradul de general-locotenent.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    mica 12.12.2023, 15:40

    Acum a fost decorat mai târziu o să cadă de la balcon.

  • Avatar comentarii

    Richardxyz13 12.12.2023, 15:49

    Si Johannes l a avansat pe ciucă, de la redundant, la premier. Ciuca nu vroia sa între in politica, dar l-au obligat si l-au amenintat ca nu o sa mai primeasca pomana porcului, de craciun

  • Avatar comentarii

    ciobanudorin_2006 12.12.2023, 17:56

    Serios ne interesează pe noi asa ceva ? Astea trebuiesc spuse în unități militare asa sa nu facă nu pe noi .În fine nu mai aveți ce scrie ?.Vedeți ca în momentul asta s au mai făcut câteva delapidari la mii de magazine sute de firme din România și Cei ce trebuiesc sa ii controleze dorm în bocanci.Si va vaicariti ca bugetul statului e saaaaarac.Iar patronasii prospera .În fine.

  • Avatar comentarii

    ginx 13.12.2023, 01:11

    Cam mulți comandanți ruși cu nume de musulmani. Sa nu mai fie interesați etnicii ruși de treburile militare?

  • Avatar comentarii

    ssLazio 13.12.2023, 03:12

    Daca a știut cat si cand sa întârzie...

ALTE ȘTIRI
Imaginea surprinde o ploaie torențială densă căzând peste o parcare exterioară plină de mașini, înconjurată de copaci verzi.
09:24
Ploi torențiale, grindină și vijelii în România, de sâmbătă. Prognoza meteo pentru perioada 14 septembrie-12 octombrie 2026
MApN a ridicat avioane de lupta F-16 pentru monitorizarea situației de la graniță
07:44
Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea, după ce un grup de ținte aeriene a fost detectat la granița cu Ucraina
MONDEN
Maia Morgenstern la „Furnicuțele”
09:09
Imagini cu Maia Morgenstern târându-se prin platoul „Furnicuțele”. Ce s-a întâmplat în emisiunea prezentată de Cătălin Măruță la Antena 1
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
09:52
Ce a spus What's Up despre revenirea la Asia Express: „Nu e o glumă”. De ce a refuzat să meargă în emisiunea lui Nea Mărin
Analiză
09:46
Cronologie. Ce ne amintim după 11 septembrie și cum a rămas acea zi marcată pentru totdeauna în memoria colectivă
09:46
Ce refuză Andreea Bălan să le cumpere fiicelor sale: „Este singura din clasă care nu are”
09:44
Cum își împart Andreea Popescu și Rareș Cojoc copiii, după divorț. „Așa am stabilit. Acum se implică mai mult”
TRENDING
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
09:30
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Feribot care transportă pasageri și mașini la apusul soarelui
09:18
O destinație populară printre români a scumpit biletele de feribot cu aproape 20%. Hotelierii critică decizia
Mineri în fața unei mine de cărbune din munții situate la vest de Dazhu, provincia Sichuan, 1909
08:47
O mină abandonată de azbest din China a devenit o atracție turistică la aproape 100 de ani după ce a fost părăsită
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
De ce să fotografiezi bagajul înainte de a pleca în vacanță - Imagine cu o femeie cu un rucsac în spate aşteptându-şi bagajul de cală la banda de bagaje dintr-un aeroport
08:14
De ce nu ar trebui să pui niciodată panglici sau abțibilduri pe valiză. Avertismentul transmis de angajații din aeroporturi
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Oamenii fug după ce  unul din cele două turnuri gemene din New York este atacat de teroriști.
Exclusiv
07:00
Nicu Benesch, românul care a supraviețuit atentatelor de la World Trade Center: „Cea mai teribilă imagine a fost cea a oamenilor pe care îi vedeam aruncându-se în gol”
Vlad Enăchescu și Mihai Toma
Interviu
06:47
Totul despre piața vânzării de bilete online în România: „Asta e drama”. De la Deep Purple și Bryan Adams, la Europenele de volei și de handbal
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate