Budeanu a recunoscut că în 2011 i-ar fi transmis Elenei Udrea, promisiunea unui om de afaceri de a-i oferi suma de 5 milioane de dolari pentru ca aceasta să-și exercite influența în vederea menținerii contractelor încheiate de firmele omului de afaceri cu firma de stat Hidroelectrica, potrivit unui comunicat transmis de DNA.

Ulterior, în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012, Radu Budeanu ar fi predat printr-un intermediar fostului ministru suma de 3,8 milioane de dolari, pusă la dispoziție de omul de afaceri, mai transmite DNA.

Pe lângă acordul de recunoaștere a vinovăţiei în acest dosar, Budeanu a acceptat și încadrarea juridică propusă de procurori.

Astfel, patronul Cancan și Gândul riscă 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Decizia finală aparține însă Tribunalului București, care a preluat dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat.

Instanța poate decide aprobarea sau respingerea acordului pe care Radu Budeanu l-a încheiat cu procurorii DNA.

Foto Agerpres

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.