„Aş privi acum un bărbat cu mult mai multă circumspecţie din cauza ultimei mele relaţii. Pentru că am fost înşelată din toate punctele de vedere, şi fizic, şi real, şi pe plan sentimental. Plus că acum am devenit mamă iar copilul meu îmi ocupă tot timpul, a devenit prioritatea mea numărul 1, 2 şi 3. Mi-a schimbat programul de somn, a schimbat totul. De exemplu, eu dormeam mai mult noaptea, opt ore, acum dorm patru ore, mai iau pauză, mai dorm iar”, a declarat Raluca Sandu, în emisiunea „Agentul VIP”, de la Antena 2.
Deşi are multe cuvinte de spus împotriva lui Ciro, Raluca speră ca la un moment dat acesta să se implice activ în viaţa fiicei sale şi spune că nu ar avea nimic împotriva acestui lucru.
„Ciro rămâne tatăl copilului meu, în pofida celor întâmplate. Rezultatul a fost totuşi unul fericit pentru că a apărut copilul. Eu nu l-aş ierta ca persoană, dar în relaţia cu fiica este egalul meu. Am lăsat la o parte tot ce s-a întâmplat, copilul este prioritatea mea acum iar ea trebuie să aibă şi mamă, şi tată”, a explicat Raluca.
Sursă foto: FHM
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
FANATIK.RO
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele eficient. Detaliul pe care multe gospodine nu îl iau în calcul când folosesc acest truc
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată