Răspunsurile Casei Albe despre războiul din Iran i-au lăsat pe democrații din Senatul SUA frustrați și alarmați: „Total incoerent”

Comentează

Mai mulți senatori democrați cer organizarea unor audieri publice privind războiul SUA cu Iranul, după o serie de informări confidențiale oferite de oficiali ai administrației Trump, scrie The Business Standard. Legislatorii susțin că cei de la Casa Albă nu au explicat clar de ce Statele Unite au intrat în războiul cu Iranul, ce obiective urmăresc și cât ar putea dura conflictul.

Critici după briefingurile confidențiale din Senat

Republicanii dețin o majoritate fragilă în Senat, 53 la 47, ceea ce le permite să decidă ce proiecte ajung la vot. Totuși, unii democrați s-au declarat nemulțumiți după cele mai recente briefinguri cu ușile închise, în contextul în care Donald Trump nu a exclus posibilitatea trimiterii de trupe americane pe teren în Iran.

Senatorul Chris Murphy a declarat după o informare de două ore că strategia prezentată este „total incoerentă”. El a spus că, dacă președintele ar cere Congresului autorizarea pentru război, așa cum prevede Constituția, probabil nu ar obține-o, deoarece alegătorii ar cere parlamentarilor să voteze împotrivă.

„Tocmai am ieșit dintr-un briefing clasificat de două ore despre război. Mi s-a confirmat că strategia este complet incoerentă. Cred că este destul de simplu: dacă președintele ar fi făcut ce cere Constituția și ar fi venit în Congres pentru a cere autorizarea acestui război, nu ar fi primit-o, pentru că americanii ar cere reprezentanților lor din Congres să voteze împotrivă”, a explicat el.

Senatorii au plecat fără răspunsuri clare despre obiectivele războiului din Iran

De la începerea operațiunilor militare ale SUA și Israelului împotriva Iranului, pe 28 februarie, oficiali de rang înalt au oferit mai multe informări confidențiale Congresului despre evoluția campaniei. Pentru că ședințele sunt clasificate, parlamentarii pot face publice doar puține detalii.

Mai mulți senatori democrați au spus că au plecat din aceste briefinguri fără răspunsuri clare despre obiectivele războiului, durata estimată sau direcția strategică a conflictului. Șase senatori au cerut și o anchetă privind un atac asupra unei școli de fete din Minab, în sudul Iranului, unde ar fi murit cel puțin 170 de persoane, majoritatea copii.

Unii parlamentari au criticat și costurile războiului. Senatoarea Elizabeth Warren a spus că, în timp ce milioane de americani au pierdut accesul la asigurări medicale, Statele Unite cheltuiesc aproximativ un miliard de dolari pe zi pentru bombardamente în Iran: „Singurul lucru clar pare să fie că, în timp ce nu există bani pentru 15 milioane de americani care și-au pierdut asigurarea de sănătate, există un miliard de dolari pe zi pentru bombardarea Iranului. Singurul lucru pe care Congresul îl poate face este să oprească astfel de acțiuni prin controlul bugetului”.

Dispută în SUA privind puterile președintelui

Conflictul a reaprins disputa din Washington privind limitele puterii președintelui de a începe războaie. Constituția americană oferă Congresului dreptul de a declara război, însă președinții au lansat frecvent operațiuni militare fără aprobarea legislativului, invocând motive de securitate națională sau situații de urgență.

Legea permite președintelui să desfășoare trupe timp de până la 60 de zile fără autorizarea Congresului, urmate de încă 30 de zile pentru retragere dacă legislativul nu aprobă acțiunea. Unii experți spun că intervenția din Iran ar putea depăși aceste limite sau chiar încălca Constituția.

Administrația Trump susține că atacurile din 28 februarie au fost justificate de existența unei amenințări iminente din partea Iranului. Totuși, agențiile de informații americane concluzionaseră înainte de începerea războiului că nu existau dovezi privind o astfel de amenințare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
07:59
Cât costă un litru de benzină și motorină, marți, 29 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
07:05
Incendiu la o conductă de gaze din Siria, după o explozie. Autoritățile susțin că a fost „un act de sabotaj”
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză