Reacția MAE după ce s-a anunțat Al-Qaida suspendă negocierile în cazul lui Iulian Gherguț

Comentează

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că va continua acţiunile pentru eliberarea lui Iul Ionuț Gherguț, românul răpit în 2015 în Burkina Faso.

"Celula de criză interinstituţională care gestionează situaţia cetăţeanului român răpit în Burkina Faso a luat notă de informaţiile apărute în mass media pe această temă. În context, reiterăm faptul că Celula de criză interinstituţională îşi continuă activitatea, în regim de permanenţă, pentru gestionarea situaţiei şi depune toate eforturile pentru eliberarea cetăţeanului român. Totodată, Celula de criză menţine o colaborare permanentă cu partenerii internaţionali ai României. Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea ca tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz, dat fiind caracterul specific şi sensibil al acestuia, să se facă cu toată precauţia", a explicat MAE, într-un răspuns transmis, miercuri, la solicitarea Mediafax.

Organizaţia teroristă Al-Qaida în Mali a anunţat, miercuri, suspendarea negocierilor pentru eliberarea a cinci ostatici, inclusiv a românului răpit în anul 2015 în Burkina Faso.

Ggruparea Nusrat al-Islam wal Muslimin, considerată drept filiala din Mali a reţelei teroriste Al-Qaida, a transmis într-un video că nu va mai transmite înregistrări cu cei cinci ostatici, printre care se regăsește și românul Iulian Gherguț.

În înregistrarea difuzată de agenţia mauritaniană privată de presă Al Ahbar, care de obicei primeşte informaţii de la jihadiştii din Sahel şi Sahara, gruparea jihadistă a precizat că îi mai deţine în continuare şi pe franţuzoaica Sophie Pétronin, răpită în decembrie 2016 în oraşul Gao din nordul statului Mali, elveţianca Béatrice Stockly, răpită în ianuarie 2016 în oraşul Tombouctou, tot în Mali, călugăriţa columbiană Gloria Cecilia Naváez, răpită în urmă cu mai mult de un an şi jumătate dintr-o biserică situată într-o zonă rurală din nordul Mali, şi pe medicul australian Arthur Kenneth Elliott, răpit în urmă cu doi ani în Burkina Faso,

Cetăţeanul român Iulian Gherguţ, răpit în aprilie 2015 în Burkina Faso, era agent de securitate la o mină de mangan la Tambao, în nordul Burkina Faso, în apropiere de frontiera cu Niger şi Mali.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Vasile Iuga
20:11
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
19:55
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
18:03
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
17:47
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
Consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea noului premier. Foto: Inquam Photos / George Călin
LiveText
07:05
Nicușor Dan anunță al patrulea premier desemnat la ora 21.00, după mai bine de 5 ore de consultări. PSD l-a propus pe Grindeanu, PNL refuză un Guvern PSD, iar AUR și USR vor anticipate
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
18:03
Kelemen Hunor spune că UDMR nu va face parte din următorul Guvern „aproape 100%”, dar „putem susţine un guvern în jurul PSD”
Ultimele știri
21:02
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
BREAKING NEWS
21:01
Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier. Este a patra încercare a șefului statului, la exact 5 luni de la demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură
21:01
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
20:57
Donald Trump a găsit „vinovații” pentru scumpirea carburanților: „Nu din cauza Strâmtorii Ormuz”
TRENDING
16:51
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Hotel Intercontinental din București
15:16
Un român a pus pe jar escrocii din toată Europa și cel mai bun a venit la București, ca să dea lovitura secolului
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
18:05
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
17:22
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
O persoană care ține un portofel gol
17:02
Aproape jumătate dintre români se tem de sărăcie, iar îngrijorările lor sunt mult peste cele din Uniunea Europeană
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”