Călin Georgescu a recunoscut că s-a întâlnit cu Sebastian Ghiță la Belgrad: „A făcut parte din strategia mea”

 4 comentarii
Deputatul PSD Sebastian Ghita participa la audierile reprezentantilor SRI, la Palatul Parlamentului, in Bucuresti, marti, 24 iunie 2014. Conducerea SRI este audiată de căre Comisia parlamentară de control al activitatii SRI, care doreste să afle în ce măsură presedintele Traian Băsescu a fost informat de serviciu în legătură cu implicarea fratelui său în scandalul de trafic de influenta cu membrii. OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO

Sebastian Ghiță, fugit din România din 2016 și stabilit în Serbia, a declarat într-o înregistrare prezentată de jurnalistul Cristi Ciupercă faptul că, în decembrie 2021, a fost vizitat la Belgrad de Călin Georgescu, fost candidat la președinția României, care i-ar fi cerut sprijin pentru campania electorală din 2024, potrivit G4 Media.

„Prin decembrie 2021, Călin Georgescu ăsta a venit la mine la Belgrad. Am fost cu el la un restaurant frumos, Jerry. Mi l-a trimis cineva, m-a rugat cineva neapărat să îl primesc să mă văd cu el. Mi-a arătat clipul ăla al lui când intră el în apă și iese cu calul. Mi-a zis, domnule, eu sunt deja pe drumul luminii, eu sunt președintele României. Am venit să mă văd cu niște prieteni sârbi, ruși! Am nevoie de ajutor și de sprijin”, spune Sebastian Ghiță, în înregistrarea audio publicată de jurnalistul Cristi Ciupercă și difuzată apoi la România TV.

Reacția lui Călin Georgescu nu a întârziat să apară. Duminică, în cadrul unei intervenții la Realitatea Plus, acesta a confirmat întâlnirea, dar a susținut că scopul, împotriva oricărei logici, a fost tocmai de a evita primirea vreunui sprijin din partea lui Ghiță.

„Este adevărat că m-am văzut cu dânsul (Sebastian Ghiță – n.r.) la Belgrad, însă pot să vă spun un lucru, în premieră: m-am văzut atât cu dânsul, cât și cu alți 7–8 similari, cărora le-am cerut ajutorul cu un singur scop: să nu mi-l dea”, a spus Georgescu.

Acesta a explicat că strategia sa a fost deliberată: „Ulterior, după ce am stat de vorbă cu cei 7–8, am auzit din partea serviciilor române de informații: «Georgescu nu are bani, nu are cum să câștige, stăm liniștiți». Și atunci m-am înscris în cursă”, susține Călin Georgescu.

Sebastian Ghiță, fondatorul România TV, a fugit în Serbia în 2016, cu o zi înainte de a fi inculpat de DNA.

Încercările autorităților române de a obține extrădarea sa au fost respinse de justiția sârbă. Într-o altă înregistrare difuzată de România TV după fuga sa, Ghiță a susținut că doi oficiali români erau agenți CIA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    bogat 16.03.2026, 12:24

    Este fenomenal modul in care musiu Georgescu isi permite sa dea astfel de non-explicatii axiomatice si sa fie crezut de catre simpatizanti. Auzi la el: "m-am văzut atât cu dânsul, cât și cu alți 7–8 similari, cărora le-am cerut ajutorul cu un singur scop: să nu mi-l dea.” Un fel de Karpov al miscarilor politice, a gandit cu 10 mutari inainterea adversarului si a reusit o scamatorie logica de o incalceala si o subtirime ce in mod normal nu ar convinge nici pe un copil de 6 ani. Pai nu era mai simplu si nu obtinea acelasi rezultat daca statea la el in sufragerie si nu se ducea in Serbia la recomandarea unui prieten care i-a aranjat o intalnire cu infractorul Ghita care i-a aranjat alte intalniri cu sarbi si rusi dubiosi care nu au vrut sa-l sustina pentru ca nu credeau ca poate castiga fara bani? Ce facea daca 1-2 dintre rusii si sarbii aia ar fi decis sa-l sprijine? Stati ba baieti un pic, ca eu am venit la voi sa va cer sprijinul la misto ca sa obtin negatii. :)) Mincinos..

  • Avatar comentarii

    dabaca2020 16.03.2026, 17:52

    Este foarte clar ,,imaginea impostorului ,,ca s-a asociat cu indivizi ca el ! Sau dupa vorba romaneasca : Spune-mi cu cine te aduni ? Ca sa-ti spun ,cine esti ?

  • Avatar comentarii

    Moravurinoi 16.03.2026, 17:52

    Șarlatan ridicol, dar cum zicea cineva din ograda asta, aparitia lui a fost ca un recensământ pt cei provocati cognitiv. Fenomenul CG sau cati ***shti sunt in tzara asta

  • Avatar comentarii

    BabaVanda 18.03.2026, 17:23

    Trimisesem si eu un comentariu aici. Nu-l vad.

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!