MENIU CAUTĂ
18 Iul. 2018 12:00 , de Cristina Sterian

REPORTAJ/ Gabriela Moise este șefă de promoție și va îmbrăca în curând haina de jandarm: „Nu-mi place să-mi planific viitorul în detaliu, ci să mă surprindă”

Distribuie

Universul răsplătește eforturile, nu scuzele. Este deviza Gabrielei Moise, o tânără de 23 de ani, aparent firavă, însă care în scurt timp va ajunge să îmbrace haina de jandarm și să ia parte la acțiuni în stradă, alături de colegii ei mai vechi în breaslă. Originară din Buzău, Gabriela este absolventă a prestigiosului Colegiu ”Bogdan Petriceicu Hașdeu” și șefa promoției 2018 a Facultății de Jandarmi a Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din Capitală. Spune că distincția de a fi șefă de promoție o obligă la performanță în cariera la care a visat încă din ultimul an de liceu.

Gabriela Moise poate fi un model pentru tinerii care nu reușesc de prima dată în ceea ce-și propun. Ea este dovada vie că un eșec nu înseamnă să depui armele, ci lupta trebuie să continue pentru a-ți atinge visul. Tânăra are 23 de ani, iar recent, cu media 9,39,  a fost desemnată șefa promoției 2018 a Facultății de Jandarmi din cadrul Academiei de Poliție din București. Înainte de a gusta succesul de astăzi, Gabriela a „gustat” și greul.

A terminat Colegiul 'Bogdan Petriceicu Hașdeu' din Buzău, o școală care scoate tineri de elită pe bandă rulantă și, îndrumată de profesoara de istorie Elena Năstăsoiu, a optat pentru Facultatea de Jandarmi. Era atrasă de prestanța pe care o dă uniforma militară, iar asta a făcut-o să nu-și dorească altceva decât să intre la această școală. Totul s-a spulberat în vara lui 2014, când tânăra buzoiancă a fost respinsă la proba sportivă, pe care a picat-o din cauza unei întârzieri de două secunde.

'Doamna profesoară Elena Năstăsoiu, de la Colegiul Hașdeu, ne-a întrebat, în clasa a XII-a, unde vrem să mergem, iar apoi ne-a povestit ce înseamnă Academia. Eu m-am regăsit în ce mi-a povestit și am decis să dau la Facultatea de Jandarmi. Am terminat liceul în 2014, am mers să dau examen, dar am picat la rezistență, cu două secunde”, își amintește Gabriela.

Momentul a fost cumplit pentru ea, simțind gustul amar al eșecului, cu atât mai mult cu cât nici cei mai apropiați sufletului ei nu mai credeau că va ajunge să-și îndeplinească visul.

Cu toate acestea, eșecul nu a demoralizat-o pe adolescenta de atunci, ci a făcut-o să muncească pe brânci. Un an de zile a lucrat prin centrele comerciale, făcând diverse reclame, ca să facă rost de bani pentru meditații, pentru ca, la sfârșit de program, să învețe pe rupte pentru examenul pe care avea de gând să-l dea din nou anul viitor.

„Făceam promoții în diverse hipermarketuri. Făceam apoi meditații la istorie, la limba română și la franceză. Deja nu mai credea nimeni că o să reușesc. Nu au fost mulți cei care mai credeau în mine. Inclusiv părinții mei mi-au spus să mă gândesc la altă facultate, însă acesta a fost visul meu', povestește Gabriela.

Și-a văzut visul împlinit după eșecul care a impulsionat-o

Un an mai târziu, după muncă pe brânci, buzoianca  și-a văzut visul împlinit. A fost admisă la Facultatea de Jandarmi, cu media 9, răzbind printre 11 – 12 candidați care luptau pe un loc.

'Stabilitatea locului de muncă, gândul că avem un contract și că nu va trebui să mă gândesc cu teamă la ziua de mâine, că nu va trebui să stau cu teama că mâine aș putea fi dată afară… Uniforma pe care o ador… Toate m-au făcut să-mi doresc să urmez această facultate', spune tânăra.

Studioasă de fel, dar și datorită școlii pe care a absolvit-o la Buzău, Gabriela a învățat intens în anii de facultate. Spune că a avut însă destul timp și pentru distracții sau excursii, pe care le adoră atât de mult.

'Aș minți dacă aș spune că a fost ușor. Au fost momente frumoase, dar si grele, mai ales la început. Veneam după o perioadă în care am învățat foarte  mult, dar acolo m-am izbit de limbajul juridic, care era nou pentru mine și a fost mai greu începutul, dar nu le-am spus nimic părinților. Nu le-am lăsat nicio secundă impresia că mi-e greu, ci le-am spus tot timpul că sunt bine. Apoi lucrurile au început să se lege și am avut timp și să ies. Mi-am găsit și prieteni. Am avut timp să plec în excursii, să ies, nu în cluburi, că nu-mi plac', povestește jandarmerița.

Sublocotenentul Gabriela Moise va lucra în stradă, la Ordine Publică

Cu gradul de sublocotenent, Gabriela va începe să lucreze, de la sfârșitul acestei luni, în cadrul Direcției Generale de Jandarmi din București. A fost trimisă la Ordine Publică, ceea ce înseamnă că va lucra în stradă, oriunde va fi nevoie de prezența echipajelor de ordine.

'Pe 23 iulie o să încep munca. Nu mi-e teamă. Asta mi-am dorit. E doar teama unui nou început, dar cu siguranță o să fie bine. Suntem pregătiți de Academie', spune cu mândrie buzoianca.

Cât despre viitor, ea spune că va continua să studieze. Își dorește un master în management, dar și să-și aprofundeze cunoștințele în Drept.

'Nu vreau să mă opresc aici, însă nu-mi place să-mi planific viitorul în detaliu, ci să mă surprindă. Nu știu dacă o stau mult la Ordine Publică, dar vreau să cunosc Jandarmeria în toate momentele, și în stradă, și la birou, până îmi voi găsi cu adevărat locul într-o anumită structură', spune tânăra.

Într-o lume a bărbaților, nu se teme de prejudecăți

Deși urmează să lucreze într-un domeniu în care predomină bărbații, Gabriela spune că nu se teme de prejudecăți. Asta chiar dacă, de-a lungul ultimilor ani, s-a lovit de părerea unor apropiați din afara sistemului militar, care i-au spus că jandarmeria e o lume a bărbaților, iar ea nu prea ar avea ce să caute acolo.

'M-am lovit de această părere că aceasta e lumea bărbaților, nu din partea colegilor de facultate, ci a unor persoane apropiate, care nu lucrează în sistem, dar asta m-a ambiționat să dovedesc că și eu voi avea un rol în cadrul acestei instituții. Femei și bărbați, în Jandarmerie, formăm o echipă', spune tânăra.

A dezvoltat un respect deosebit pentru uniforma de jandarm, care, în opinia ei, schimbă o persoană: „Nu am privit asta ca pe o latură sexi, ci ca pe ceva impunător, care denotă respect și seriozitate'.

Din prisma incidentelor recente din timpul protestelor din stradă în care jandarmii au fost acuzați uneori pentru modul în care au acționat, Gabriela Moise spune că singurul mod prin care pot fi evitate astfel de situații este comunicarea.

'Uneori, la televizor este arătată o singură secvență, însă în spatele acelei secvențe, poate au stat lucruri care au generat un anumit comportament din partea forțelor de ordine. Cred că singurul mod prin care am putea rezolva toate aceste situații este comunicarea”, spune tânăra jandarmeriță.

Consideră că și cei din stradă ar trebui să înțeleagă că în spatele oricărui jandarm este un om care își face meseria ca orice altă persoană.

„Fiecare are rolul lui în societate', încheie șefa de promoție a Facultății de Jandarmi.


Citește și:

EXCLUSIV/ Prizonieri în Iad. Am petrecut o zi la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare, printre medici și pacienți (VIDEO)

Loading...
Comentarii