Să mergi cu trenurile CFR Călători pe distanțe lungi, zilele acestea, fără să ai loc, înseamnă să ai curaj nebun sau chiar să fii într-o situație disperată în care trebuie neapărat să ajungi la o anumită destinație.
Un reporter Libertatea a încercat „distracția” pe ruta Constanța – București Nord cu trenul rapid. Trei ore și jumătate petrecute la o temepertură sub 0 grade, în umezeală, pe un holișor de doi metri pătrați, lângă niște uși de vagon care nu se închideau bine. Plus mulți pasageri care voiau neapărat să fumeze.
Și nașii voiau să fumeze. Ba, chiar au fumat. În tren, evident. Pe urmă i-au sfătuit pe călători. „ Eu oricum nu-ți fac rău. Sunt fumător și înțeleg, dar să mă asculte pe mine. Eu știu să le spun, cum, unde, ce să fie în siguranță să nu ia amendă călătorul, și eu să fiu bine, să fie toată lumea bine. Așa dacă vin grămadă aici, vin ăia și-mi spune Ce e, domle, aici? Trecuși pe lângă ei și nu le făcuși nimic? Zice că mi-ai dat spagă. Și nu e vorba de asta, e vorba că îți dă amendă. Și dacă îți dă două milioane amendă, mai bine… îți vezi de treabă”
Scena se derulează în capătul vagonului de lângă locomotivă. Și dacă primul controlor s-a dus în toaleta vagonului pentru a deschide geamul și a stat acolo să fumeze, șeful de tren nu s-a stresat prea tare. Doar s-a rezumat la a se ascunde de restul vagonului după colț pentru a-și fuma liniștit țigara.
Legea 15/2016 spune că nu se va mai fuma în „toate mijloacele de transport în comun (unde nu se va mai putea folosi nici țigareta electronică), autogări, gări, aeroporturi, peroane și refugii închise, taxiuri, mașina de serviciu, ambulanță, inclusiv în cabina șoferului, vatmanului, mecanicului de tren etc;”
Și dacă intri la CFR pe site să vezi care sunt regulile de bun simț pentru circulat cu trenul, pagina este inexistentă, după cum puteți vedea mai jos.
”….ăsta este trenul nostru, trenul celor fără bani”
Trenul a plecat de la Constanța către București cu ușile de la capetele garniturilor defecte și blocate. Cu toate acestea, zăpada și-a făcut loc în garnitură, astfel că primul vagon avea unul dintre holuri pline de zăpadă, atât de multă încăt la destinație, a fost nevoie să vine angajații CFR pentru a forța ușile să se deschidă, sub atenta supraveghere a unui polițist de la Transporturi.
Ușile de la panoul de control ale vagonului, cele de la care se controlează absolut orice urmă de căldură în vagon, lumini, curent, erau larg deschise oricine putând umbla acolo pentru a strica setările. Câțiva călători au fost la un pas să rateze stația pentru că nu au știut de ușile blocate de la capetele trenului, în condițiile în care culoarul din vagon era ocupat cu călători fără bilet care stăteau în picioare.