Reporterul Libertatii, in misiune de lupta in Afganistan

Vesta antiglont are 22 de kilograme

Ora 3.00. Cele sase blindate care formeaza convoiul se urnesc. „Roata” – in limbaj codificat – se pune in miscare. Cu viteza foarte mica traversam baza. Militarii de la punctele de control, indiferent de nationalitate, ii saluta pe romanii care tocmai pleaca in misiune. E o particica din respectul pe care militarii din Baza Aeriana Kandahar si-l poarta reciproc. La un moment dat, in statia de emisie-receptie a „autobuzului” se aude gajait: „Zincul si lama!”. TAB-urile incremenesc, iar militarii coboara. Se aude zanganitul metalic al pustilor mitraliera pe fondul huruitului motoarelor. „Ne incarcam armele intr-o procedura standard. De fapt, atasam incarcatoarele, nu bagam glont pe teava”, explica cpt. Eugen Ispas, unul din luptatorii care imi asigura spatele. Pornim spre Autostrada 4 care leaga Kandaharul de Pakistan. Acolo urmeaza sa fie instalat punctul de control.
in blindat, timpul se scurge greu. Cele peste 20 de kilograme pe care le car in spate incep sa isi faca simtita prezenta. Locul e stramt si nu te poti misca prea prea mult. Prin vizetele blindatului se zaresc in fata muntii unde, toata lumea vorbeste, s-ar ascunde talibanii si supusii lui Osama ben Laden, temutul lider al-Qaida.

Semnalul „Racul si ariciul” da startul actiunii

Ora 4.00. Dupa o ora de mers, la trei km de portile Kandaharului, se da semnalul „Racul si ariciul”. Colosii de metal se rasucesc in nisipul de pe marginea drumului. Mecanicii le asaza apoi in pozitii strategice pe soseaua ce duce la Pakistan. Militarii iau decizia sa nu blocheze complet drumul, ci sa formeze un fel de poarta.
Primele masini sunt trase pe dreapta. Dintr-o camioneta coboara 20 de persoane printre care si femei. Barbatii lor protesteaza crezand ca militarii vor indrazni sa le descopere chipul sau chiar sa le dezbrace de burca (vesmantul pe care sunt obligate sa il poarte in public). Doua americance se ocupa insa de perchezitionarea lor. intr-un cort ridicat la marginea drumului se intampla acest lucru, departe de ochii oricarui barbat. Afganii, obligati sa tina mainile la vedere, sunt dirijati catre punctul de control. Militarii romani sunt cu ochii pe ei, fara sa indrepte vreun moment arma asupra lor. Ar tensiona si mai mult situatia si asa foarte incordata.
J.D., Labradorul americanilor dresat sa caute explozibili si droguri, isi face treaba. Cand portierele unuia dintre automobile se deschid, animalul se smuceste din lesa pe care parca ar vrea sa o rupa. Toti cei din jurul masinii nici nu mai respira. „E ceva”, murmura un militar roman. Cateva secunde mai tarziu, situatia se detensioneaza. J.D. a gasit doua pliculete mici, albastre. Sunt droguri. La fel de bine putea fi explozibil. Atunci nici unul dintre noi nu ar mai fi avut timp sa reactioneze.

Soseaua e eliberata dupa patru ore

Drogurile sunt ceva obisnuit la ei. Paradoxal, pe un munte din fata noastra sta scris cu litere uriase din piatra alba: „No drugs” („Nu drogurilor”).
Prin dispozitiv, masinile merg incet, asa ca pot citi cu usurinta privirea aspra a afganilor care ne masoara din cap si pana in picioare. Dupa alte patru ore, soseaua este eliberata. Automobilul-capcana nu a fost reperat. Poate nici nu a existat, insa militarii romani din Batalionul 281 „Vulturii indrazneti” Ramnicu-Sarat si-au facut treaba. La semnal, toata lumea se urca in blindatele care, intr-un huruit infernal, pornesc spre tabara. Urmeaza drumul de intoarcere al unei prime misiuni la care am participat alaturi de luptatorii din Afganistan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE