Restituirea donațiilor presupune implicarea, alături de Ministerul Culturii, a unor societăți private cu care autoritățile au încheiat contracte pentru a sprijini colectarea fondurilor.

Din acest motiv, reprezentanții Guvernului susțin că este nevoie ca termenul legal instituit să fie amânat în cursul anului 2019.

În lipsa acestor măsuri legislative luate în regim de urgenţă, impuse de o situaţie extraordinară, imprevizibilă, ar fi existat pericolul de a nu putea fi finalizată în totalitate returnarea donaţiilor şi, astfel, în consecinţă, pericolul de a fi prejudiciaţi donatorii. Nu ne puteam permite așa ceva, a explicat Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz, conform unui comunicat emis de Ministerul Culturii.

Potrivit OUG 117/2017, termenul pentru restituirea donațiilor pentru Cumințenia Pământului era până pe data de 31 decembrie 2018.

Până în prezent, Ministerul Culturii și Identității Naționale a restituit suma de 359.473 lei din totalul încasat prin contul deschis la Trezoreria Statului de 370.811 lei.

Termenul inițial pentru restituirea sumelor donate pentru achiziționarea Cumințeniei Pământului era de 31 decembrie 2018.

Cei care au donat prin depunere de numerar la sediile instituțiilor de credit și prin mandat poștal, trebuie să trimită la adresa [email protected], o cerere de restituire, însoțită de copii ale documentelor de plată și de documente justificative/dovada depunerii sumei solicitate. Persoanele care și-au schimbat contul bancar sau doresc restituirea banilor în alt cont trebuie să completeze și ei aceeași cerere.


Citește și FOTO/ La primărie, pe pavele, la școală, prin  noroi. Cum explică primarul: „Acolo e șantier, doar nu era să construiesc școala în altă parte și să o plantez în Prigoreni”


 

„Am pierdut tot în cazino, iar Anamaria Prodan m-a lăsat baltă”. Mărturiile neștiute ale unui badboy din Craiova
PARTENERI - GSP.RO
„Am pierdut tot în cazino, iar Anamaria Prodan m-a lăsat baltă”. Mărturiile neștiute ale unui badboy din Craiova
Andreea Raicu a pozat nud la 43 de ani. A arătat TOT: Andreea Esca ȘOCATĂ
Playtech.ro
Andreea Raicu a pozat nud la 43 de ani. A arătat TOT: Andreea Esca ȘOCATĂ
Bătaie între români, pe aeroportul din Luton. Imaginile, filmate și comentate de un alt român
Observatornews.ro
Bătaie între români, pe aeroportul din Luton. Imaginile, filmate și comentate de un alt român
Horoscop 16 mai 2021. Peștii sunt înclinați către bunăvoință față de cei dragi, poate chiar exagerează
HOROSCOP
Horoscop 16 mai 2021. Peștii sunt înclinați către bunăvoință față de cei dragi, poate chiar exagerează
Pedepsele primite de patru români din UK care au violat o tânără la Londra
Știrileprotv.ro
Pedepsele primite de patru români din UK care au violat o tânără la Londra
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
Telekomsport
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)
PUBLICITATE
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)