Un român de 22 de ani a plecat în Anglia ca spălător de vase, a ajuns chef pizzar și a fost premiat la PAPA Awards: „Am știut de la început ce îmi doresc”

Comentează

La doar 22 de ani, Cosmin Gabriel Stoian, originar din Botoșani, a ajuns pe scena uneia dintre cele mai importante gale din industria ospitalității din Marea Britanie. Restaurantul în care lucrează, Taste of Italy, a fost desemnat cea mai bună pizzerie italiană din Anglia, iar Cosmin, acum Head Chef, a primit titlul acordat de juriu pentru acest succes.

Cosmin a început ca spălător de vase

Cosmin a plecat din România la 20 de ani și s-a stabilit în zona Essex. Fără experiență în bucătărie, s-a angajat la Taste of Italy ca spălător de vase. A fost prima lui experiență într-un restaurant. Prin muncă și seriozitate, a avansat treptat, a ajuns unul dintre cei doi chefi pizzari ai pizzeriei din Chelmsford, iar acum este Head Chef, potrivit Botoșani News.

„Cosmin Gabriel Stoian este unul dintre cei doi chefi pizzari ai Taste of Italy. A început la noi ca spălător de vase, iar acum este unul dintre cei doi chefi ai bucătăriei. Suntem mândri că avem un botoșănean la cârma bucătăriei noastre”, a declarat proprietarul afacerii, românul Sergiu Teacu, pentru Botoșani News.

Cosmin a decis să plece din țară pentru că nu își găsea un loc de muncă stabil în România, iar povestea lui este una dintre cele mai clare exemple de reușită construită pas cu pas.

„Aici a fost prima mea experiență într-o bucătărie. Le mulțumesc patronilor că au avut încredere în mine, dar și pizzarului chef de la care am avut multe de învățat. În urma devotamentului meu am fost avansat, ajungând chiar eu pizzarul chef, mai exact Head Chef", a spus Cosmin Gabriel Stoian pentru Anuntul UK.

Premii câștigate ani la rând

Taste of Italy a fost deschisă în 2020, chiar în timpul pandemiei, și a reușit să se impună rapid în topurile locale. Restaurantul a câștigat titlul de Best Independent Pizzeria in UK la PAPA Industry Awards în 2022 și 2023, iar în 2025 a obținut Gold Award.

În Regatul Unit există peste 11.000 de restaurante italiene, dintre care aproximativ 8.000 sunt înscrise în competițiile PAPA Awards, la diferite categorii.

Cine este românul care a construit afacerea

În spatele pizzeriei se află Sergiu Teacu, un antreprenor român în vârstă de 33 de ani, originar din Roznov, județul Neamț. El a plecat din România la 19 ani, a lucrat mai mulți ani în Italia, unde a învățat bucătăria italiană autentică, iar în 2016 s-a mutat în Anglia.

„Am pus ban pe ban deoparte, plus împrumuturi de la bănci, și pe 25 septembrie 2020 am deschis prima mea afacere, împreună cu Lucia Pronesti, care este italiancă. Am vrut o pizzerie italiană făcută corect și autentic”, a declarat Sergiu Teacu pentru Botoșani News.

Soția sa, Lucia Pronesti, este de origine italiană, iar filosofia restaurantului se bazează pe ingrediente aduse direct din Italia și pe respectarea rețetelor tradiționale.

Aproape toți angajații Taste of Italy sunt români, explică Sergiu. În bucătărie lucrează șapte oameni, iar în echipă se regăsesc angajați din Botoșani, Piatra-Neamț, Constanța, Craiova și alte orașe din România. Și personalul de servire și livrare este format, în mare parte, tot din români.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajații sunt dispuși să se întoarcă”
MONDEN
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare:„Să avem cu ce ne lăuda”
Mihaela Bilic despre hamsie
17:14
De ce peștele prăjit nu trebuie scos din alimentație. Mihaela Bilic vine cu o nouă perspectivă asupra acestui preparat
POLITIC
Imagine cu delegația PNL la consultările de la Cotroceni înainte ca Luca Niculescu să fie desemnat premier. Foto: Administrația Prezidențială
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Ultimele știri
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
18:00
Programul „Școala din Spital” se lansează în 10 unități sanitare din București. Lista celor 10 spitale unde copiii bolnavi au acces la educație
TRENDING
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Vinuri ale producătorului Marchesi Antinori din Toscana. Foto: Getty Images.
16:08
30.000 de sticle de vin care valorează 5 milioane de euro, furate cu stivuitoarele de la o cramă din Toscana: „Două camioane nu pot pur și simplu să dispară”
O mamă și fiica ei se joacă cu bucurie printre frunzele colorate de toamnă într-un parc însorit, într-o zi senină de octombrie
16:07
Unde pleacă românii în vacanța de toamnă a elevilor și cât a ajuns să coste o cazare cu piscină interioară pe Valea Prahovei
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
Șantierul Naval Mangalia
16:29
Guvernul României, după ce Șantierul Naval Mangalia a fost cumpărat de către compania germană Rheinmetall
Bogdan Peșchir a fost trimis în judecată pentru „coruperea alegătorilor”. Foto: Inquam Photos / George Călin
16:18
Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru „coruperea alegătorilor”. Mecanismul prin care e acuzat de implicare în campania lui Călin Georgescu din 2024
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
15:28
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...