Un român dispărut de două săptămâni a fost găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii

Comentează

Un român în vârstă de 46 de ani, dispărut din 23 ianuarie, a fost găsit mort la cascadele Tre Santi, în zona localității Sarnano, regiunea Marche, Italia. Descoperirea teribilă a fost făcută de turiști, sâmbătă dimineață, însă intervenția echipelor de salvare a fost dificilă din cauza terenului muntos.

Sergiu era dispărut din 23 ianuarie

Un antreprenor din domeniul construcțiilor, în vârstă de 46 de ani, de naționalitate română și rezident în San Severino, Italia, a fost găsit fără viață sâmbătă dimineață la cascadele Tre Santi din Sarnano.

Conform publicației La Nuova Riviera, trupul neînsuflețit a fost descoperit de trei excursioniști care traversau zona și care au dat imediat alarma. Potrivit primelor informații, bărbatul era mort de câteva zile.

Sergiu Cătălin Cosoiu a fost dat dispărut de familie în 23 ianuarie, moment în care autoritățile au declanșat operațiunile de căutare.

Descoperirea a avut loc în jurul orei 10.00, într-o zonă acoperită de vegetație, accesibilă doar pe jos.

Intervenție dificilă pentru echipele de salvare

Salvatorii au fost nevoiți să parcurgă pe munte un traseu de aproximativ 30-40 de minute pentru a ajunge la locul unde se afla trupul fără viață al românului, în timp ce ambulanțele și celelalte mijloace de intervenție au rămas mai jos, la baza muntelui.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul detașamentului Tolentino, sprijiniți de echipa SAF (Speleo Alpino Fluviale) din Macerata, Salvamontul, personal medical de la 118 și carabinierii din cadrul Companiei Tolentino.

Românul era tatăl a doi copii

După ce au ajuns în zona cascadelor, medicul de la 118 a constatat decesul bărbatului. Trupul a fost așezat pe targă și transportat la baza muntelui, unde a fost preluat de echipajele de urgență, la finalul operațiunilor de recuperare desfășurate în condiții de siguranță.

Potrivit cronachemaceratesi.it, Sergiu Cătălin Cosoiu era proprietarul unei firme de construcții. Bărbatul era separat și lasă în urmă doi copii.

Conform reconstituirilor, bărbatul în vârstă de 46 de ani se plimba prin pădure. Teoriile includ fie o cădere accidentală, fiind găsit la poalele unei stânci de 40-50 de metri, fie o boală subită în urma urcușului.

Cauza decesului urmează însă să fie stabilită în urma investigațiilor autorităților competente.

Joi dimineață, un alt român și-a pierdut viața în Italia. Bărbatul de 57 de ani, stabilit în Peninsulă, a murit într-un accident de muncă produs la o fabrică din localitatea Cambiago, în ziua în care familia îl aștepta acasă pentru aniversarea fiicei sale de 12 ani. Florin a fost strivit de o placă metalică, iar eforturile medicilor de a-i salva viața au fost zadarnice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
18:08
Sens unic temporar pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu din București din cauza lucrărilor la linia de tramvai
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
18:05
Bătăi între fanii echipelor Poli Timișoara și Steaua în centrul Sibiului: jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene
17:55
Orașul Riad, zguduit de explozii. Elevii şi diplomaţii s-au refugiat în adăposturi. Rebelii din Yemen, un „ultim avertisment” pentru companiile aeriene
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește