Încuiată într-un apartament, amenințată, lovită și obligată să se culce cu diverși bărbați care plăteau pentru asta, așa a trăit o tânără româncă ultimele săptămâni. Forțată de doi bărbați, de 32, respectiv 21 de ani, adolescenta nu s-a putut opune. Un alt bărbat și două femei au fost complicii celor doi. Toți cinci au fost arestați.
Pentru a o salva, Poliția italiană a organizat o descindere fulger în apartamentul în care era închisă, după un apel anonim care semnala prezența ei acolo și abuzurile la care era supusă. Dusă la sediul poliției, fata, ajutată de un interpret, pentru că nu vorbea deloc limba italiană, a confirmat calvarul pe care l-a trăit.
Un bărbat a sunat la numărul de urgență și a povestit despre o fată forțată să se prostitueze împotriva voinței sale, în interiorul unei case din Ostia. Anchetând, agenții au descoperit că torționarii tinerei au postat reclame, însoțite de o serie de fotografii ale fetei de 19 ani, pe unele site-uri de dating.
În imagini, polițiștii au observat urmele pe care fata le avea pe corp, în special pe picioare și brațe: urme ale violenței la care a fost supusă. După cum s-a aflat la anchetă, toate bunurile personale au fost luate de la fată, inclusiv telefonul mobil.
Gestionarea smartphone-ului a fost, de fapt, complet în mâinile răpitorilor ei, care l-au folosit pentru a face programări și a conveni asupra tipului de servicii sexuale și a prețurilor. În majoritatea cazurilor, actul sexual a avut loc fără utilizarea prezervativului, pentru a fi plătit mai mult.
„Spada și Fasciani în comparație cu mine sunt nimic, eu sunt șeful Ostiei.”, ar fi repetat unul dintre arestați în mai multe rânduri, pentru a-și demonstra statutul de obișnuit al anchetelor. Roberto Spana și Carmine Fasciani sunt doi interlopi italieni celebri în Peninsulă pentru teroarea pe care au semănat-o de-a lungul anilor în Ostia.
Polițiștii au mai aflat că fata a fost forțată să se prostitueze pentru a achita o datorie a iubitului ei, care a obținut un permis de conducere fals, dar nu a mai plătit pentru el. Așa că tânărul de 21 de ani i-a propus bărbatului de 32 de ani de la care luase permisul să o forțeze pe cea care credea că îi e iubită să se culce cu bărbați, ca să își achite astfel datoria.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro