In primul rand, SUA au demonstrat ca raman singura putere planetara. Singura forta capabila sa gestioneze crize multiple: vezi Irak, vezi Afganistan, vezi manevrele din Coreea de Sud, plus faptul ca americanii au, in acest moment, soldati in peste 90 de tari.
In al doilea rand, ONU si-a pierdut credibilitatea ca organism care ar putea rezolva crize majore. Ezitarile, discutiile interminabile, neintelegerile, toate pun serios sub semnul intrebarii viitorul Natiunilor Unite in forma de organizare actuala.
In al treilea rand, prin faptul ca nu a reusit sa aiba o pozitie comuna, Uniunea Europeana a demonstrat ca este departe de a fi o uniune politica si ca ramane, deocamdata, doar una economica, si aceea cu destule probleme.
In al patrulea rand, actiunea americano-britanica din Irak a format o ciudata alianta intre Franta, Germania si Rusia. Daca este una de viitor sau una conjuncturala ramane de vazut. Cert este ca, deocamdata, „axa Paris – Berlin – Moscova” pare mai degraba una a frustratilor decat una a intereselor comune.
In aceste conditii, intrebarile privind corectitudinea pozitiei Romaniei nu cred ca-si mai au rostul. Ce aveam de ales? Caraielile de fata batrana ale lui Jacques Chirac? Imobilismul si inertia lui Gerhard Schroeder? Duplicitatea lui Putin?