„Atât România, cât şi Turcia au investiţii importante în energie în Marea Neagră. De aceea, este foarte important ca ţările noastre să acţioneze împreună pentru asigurarea securităţii în Marea Neagră şi protejarea acestor investiţii. În acest sens, vreau să salut faptul că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria”, a afirmat Marcel Ciolacu, la declaraţiile de presă comune cu preşedintelui Turciei Recep Tayyip Erdoğan.

Potrivit premierului, este pentru prima dată când aliaţii riverani la Marea Neagră iau decizia de a rezolva în comun o gravă problemă de securitate şi de siguranţă a transportului naval. El a mai amintit despre contribuţia Turciei la securitatea regională a fost esenţială.

„Aici vreau să îl felicit pe domnul preşedinte Erdogan pentru leadership-ul şi viziunea de care a dat dovadă. Eforturile remarcabile ale Turciei au făcut posibilă acea înţelegere de tranzit a cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, acest efort fiind ulterior preluat de către România. Îmi doresc ca România şi Turcia să acţioneze în continuare împreună, atât în ceea ce priveşte asistenţa acordată Ucrainei, cât şi în ceea ce va însemna implicarea în reconstrucţia după război”, a completat Ciolacu.

Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ
Recomandări
Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ

Acesta a mai dezvăluit că a discutat cu preşedintele turc şi despre „situaţia din Orientul Mijlociu şi suntem de acord că în Gaza ne confruntăm cu o tragedie umană”.

„Este datoria noastră, ca oameni în primul rând, să asigurăm asistenţa umanitară în Fâşia Gaza şi să contribuim la stoparea pierderilor de vieţi omeneşti în rândul populaţiei civile. De asemenea, l-am asigurat pe domnul preşedinte Erdogan că România va continua să faciliteze dialogul dintre Turcia şi Uniunea Europeană, atât ca stat candidat la aderare, cât şi ca partener cheie al UE în multe domenii importante”, a conchis Ciolacu.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)

Romulus70 16.06.2024, 22:11

Deminati voi , că o să mai aveți hrana marina la...... ! Când o să dispară fauna marina ,o să prindeți cu undita numai muște in zbor ! Vedeți voi, oameni buni, ziceți că ăștia sunt " conducători " noștri " inteligenti" ! Cahh! De fapt, sunt fara cap sau minte ! Ei nu gândesc pe termen lung la cauzele și efectele mediului,faunei și tot ce ne oferă condițiile de trai ( că doar datorită acestora trăim și supraviețuim) , dar, ei doar se gândesc la interesul,profitul și "confortul" lor în momentul acela. Nu se gândesc și la generațiile viitoare. Atenție ! Ceea ce s-a desfășurat în trecut este efectul și cauza pe care o trăim acum, iar ce decizii luam sau facem acum este efectul și cauza viitorului ! Prin astfel de "conducători" , o să ajungem o nație/ rasa de materialiști care o să trăim doar prin prisma burtii și a plăcerii !

BONY 22.05.2024, 07:30

Unii fac,altii trag...ponoasele !

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.