Divorțul La Mediator Nu Mai Este Posibil Prin Decizia Curții De Casație

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit că desfacerea unei căsnicii este o problemă personală, în care este implicat statutul persoanei. Or, acesta din urmă nu poate fi subiect de negociere. De acum înainte, oricine vrea să divorțeze este obligat să treacă printr-un proces, cu termene, avocați și martori. Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 9 decembrie, iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial săptămâna trecută, arată Digi24.

Soţii care vor dori să divorţeze vor avea mai puţine opţiuni, în condiţiile în care acordul de mediere nu mai poate constitui decât o probă incipientă, doar judecătorii putând lua act de decizia de divorţ. Asta va avea drept consecinţe atât costuri mai ridicate – taxa de timbru va fi de 200 de lei faţă de 20 de lei cât costa medierea – cât şi timp mai îndelungat.

Totul a pornit după ce Curtea de Casație a fost sesizată de Avocatul Poporului cu recurs în interesul legii în materie civilă cu privire la interpretarea unor articole din Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Judecătorii trebuiau să stabilească dacă instanța de judecată poate lua act de acordul de mediere prin care părțile s-au înțeles cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului.

Recomandări

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro

Sesizarea a fost făcută în condiţiile în care instanţele judecătoreşti au dat interpretări diferite acestor prevederi legale.

Avocatul Poporului a apreciat că, în lipsa unui temei legal expres, divorţul dintre soţi este o acţiune personală, care priveşte statutul persoanei şi o astfel de acţiune nu poate face obiectul medierii.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că procesul de divorţ în întregul său, şi nu doar acţiunea prin care aceste aspecte sunt deduse judecăţii, are caracter strict personal, deoarece obiectul său implică antamarea de către instanţă a unor aspecte ţinând de viaţa intimă şi familială a părţilor din litigiu.

DECIZIA ICCJ cu privire la modificarea divorțului prin mediere

Decizia Înaltei Curţi:

Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 2 alin. (4), art. 59 alin. (2) şi art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată nu poate consfinţi acordul de mediere referitor la înţelegerea părţilor privind desfacerea căsătoriei.

Cu privire la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului, instanţa de judecată poate consfinţi acordul de mediere având acest obiect.

Recomandări

România, între țările care vor pierde zile de vreme confortabilă în următorii ani. Balcanii, zona cea mai afectată din Europa de schimbările climatice

Decizia este obligatorie.

Explicaţiile judecătorilor

Desfacerea căsătoriei prin divorţ se circumscrie stării civile a persoanei, astfel încât dreptul de a cere divorţul dobândeşte caracter exclusiv personal.

Concluzia care se impune este în sensul că acordurile de mediere care consemnează înţelegerile soţilor referitoare la divorţ nu sunt apte să producă efecte juridice în privinţa desfacerii căsătoriei în sine, însă pot să ateste modalitatea în care soţii acceptă divorţul.

În actuala reglementare, întreaga procedură a desfacerii căsătoriei are caracter legal şi imperativ.

Astfel, pentru desfacerea căsătoriei, prevederile art. 916 alin. (1), art. 930 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv ale art. 376 alin. (1) din Codul civil impun, drept condiţie de formă, depunerea unei cereri având ca obiect divorţul, semnată de ambii soţi.

Or, acordul de mediere privitor la desfacerea căsătoriei nu reprezintă un act de învestire al instanţei, în sensul art. 194 din Codul de procedură civilă, şi nici cerere adresată notarului public sau ofiţerului de stare civilă, potrivit art. 376 alin. (1) din Codul civil.

Mediatorii nu au calitatea de agenţi instrumentatori învestiţi de lege să îndeplinească un serviciu de interes public şi nici de reprezentanţi ai statului în exercitarea funcţiei.

Recomandări

Ionela Maria Ciolan, cercetătoare în politica de securitate a UE: „Europa nu mai este sigură. Trebuie să ne pregătim pentru o eră de competiție geopolitică acerbă”

Un argument în plus în susţinerea acestei concluzii este acela că mediatorul nu este menţionat în cuprinsul art. 376 alin. (3) din Codul civil.

Prin urmare, nefiind îndeplinite cerinţele impuse de art. 374 alin. (3) şi art. 376 alin. (3) din Codul civil, exprimarea de către soţi a acordului acestora privind desfacerea căsătoriei în faţa unui mediator şi încheierea de către aceştia a unui acord de mediere în care consemnează acest acord nu poate avea drept consecinţă desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor.

Totodată, potrivit art. 382 alin. (1) şi (3) din Codul civil, desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor se realizează prin hotărârea judecătorească definitivă prin care se pronunţă divorţul, respectiv prin certificatul de divorţ emis de notarul public sau ofiţerul de stare civilă competent, aşadar, printr-un înscris autentic.

Art. 58 din Legea nr. 192/2006 prevede că acordurile de mediere au valoarea unor înscrisuri sub semnătură privată, motiv pentru care acordul de mediere încheiat în faţa mediatorului nu este menţionat în cuprinsul art. 382 alin. (1) şi (3) din Codul civil.

Explicațiile Consiliului de Mediere

Soţii vor putea să soluționeze prin mediere doar neînțelegerile privitoare la continuarea căsătoriei.

După aceea, ei mai pot să încheie un acord de mediere în privința următoarele aspecte conexe desfacerii căsătoriei:

partajul bunurilor comune;
exercițiul drepturilor părintești;
stabilirea domiciliului copiilor;
contribuția foștilor soți la întreținerea copiilor;
orice alte aspecte care apar între foștii soții cu privire la drepturi de care ei pot să dispună, în temeiul legii (e vorba de acele drepturi care au o legătură foarte strânsă cu interesele strict private ale părților și nu există un interes public care să infirme posibilitatea părților de a hotărî ele însele ce se întâmplă cu privire la acele drepturi).

Sursa foto: Pixabay

Urmărește-ne pe Google News