Ciprian a vorbit despre momentul în care ceea se părea o călătorie banală cu trenul s-a transformat într-un coșmar, notează Il Giorno. Bucureșteanul se îndrepta spre Milano, în acea dimineață, unde lucrează ca funcționar.

La un moment dat, bărbatul a simțit cum zboară de pe scaun, după ce trenul a deraiat.

„Tocmai trecusem de stația de la Pioltello, eram în cel de-al treilea vagon, cel care s-a desprins de restul trenului și a fost distrus. Am auzit deodată un zgomot puternic, pe fereastră vedeam cum săreau pietrele de pe terasament, apoi vagonul a ieșit de pe șine și a început să alunece în jos. La un moment dat, am văzut cum îi zburau roțile”, a povestit Ciprian depsre clipa în care s-a produs incidentul.

Ciprian, românul aflat în trenul deraiat de la MilanoIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Au urmat momente de panică în care a fost aruncat grămadă între zeci de pasageri.

::placeholdeR–>

În momentele de panică generală, Ciprian a încercat cu disperare să-i ajute pe cei din jurul său. A încercat să salveze o femeie, despre care a aflat ulterior că a murit.

„Am auzit o lovitură puternică, apoi mult fum și praf care se ridicau. Pietrele loveau continuu ferestrele, totul era întunecat în jurul nostru, făceam lumină cu telefoanele. O fată a fost aruncată pe acoperișul vagonului. Numai când a apărut soarele am realizat ce s-a întâmplat cu adevărat.

Ciprian a fost rănit ușor și spune că e un miracol că este în viață, în urma tragediei.