„ROMATSA a contestat măsura în faţa instanţei belgiene competente, prin avocaţi specializaţi în drept belgian”
Pe data de 28 iulie, judecătorii Tribunalului de primă instanţă din Bruxelles ar putea lua o decizie în privința actualei situații financiare cu care se confruntă Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA).
La data de 30 iunie 2026, Administraţia era notificată de către Eurocontrol (Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Navigaţiei Aeriene) cu privire la instituirea unei măsuri de poprire asigurătorie – executorie în cadrul unei proceduri de executare silită iniţiate de Pfizer Romania SRL împotriva statului român. 3,42 miliarde lei (sold principal şi dobânzi), este suma reclamată, la care se adaugă cheltuieli de recuperare de 18,5 milioane de euro.
„ROMATSA a contestat măsura în faţa instanţei belgiene competente, prin avocaţi specializaţi în drept belgian. A fost depusă în termenul legal impus de legislaţia belgiană. Pe 28 iulie are loc înfăţişarea”, a transmis un reprezentant al companiei, pentru News.ro.
„Subiectul contestaţiei vizează ridicarea popririi (pe conturi, n.r.), până la finalizarea procesului dintre statul român şi Pfizer”, a mai transmis reprezentantul ROMATSA.
În ceea ce priveşte conturile, ele sunt în continuare blocate, a adăugat acesta.
Ce au precizat reprezentanţii ROMATSA la momentul instituirii respectivei măsuri
„Notificarea transmisă de Eurocontrol vizează punerea în aplicare a obligaţiilor care îi revin acestei organizaţii în calitate de terţ poprit, conform procedurilor legale aplicabile, şi priveşte sumele pe care Eurocontrol le colectează pentru furnizarea, de către ROMATSA, a serviciilor de navigaţie aeriană de rută”, au precizat reprezentanţii ROMATSA la momentul instituirii respectivei măsuri, mai scrie News.ro.
Eurocontrol este obligată, potrivit legii, să declare în termen de 15 zile sumele pe care le deține sau pe care le datorează statului român și să le blocheze temporar, scrie News.ro. Până la soluționarea litigiului, nu poate face plăți către alte persoane decât cea care a solicitat poprirea.
În urmă cu zece zile, operatorul român de trafic aerian avertiza că s-ar putea confrunta, într-un interval scurt, cu probleme extrem de grave.
„ROMATSA dispune pentru o perioadă limitată de resurse financiare care să asigure continuitatea activităţii operaţionale. Serviciile de navigaţie aeriană se desfăşoară normal, niciun zbor nefiind afectat până la această dată, iar cheltuielile critice de siguranţă şi salariile personalului operaţional sunt acoperite cu prioritate”, au declarat pe 10 iulie reprezentanţii ROMATSA, la solicitarea News.ro.
„Trebuie însă precizat cu claritate că această situaţie nu este sustenabilă pe termen nedefinit. Tarifele de rută încasate prin intermediul Eurocontrol reprezintă principala sursă de venit a regiei (85% din total venituri), iar orizontul de funcţionare pe baza resurselor proprii este unul limitat, măsurabil în săptămâni, nici măcar luni, chiar în condiţiile măsurilor de conservare a lichidităţilor deja adoptate”, au adăugat reprezentanţii operatorului român de trafic aerian, conform News.ro.
Reprezentanţii ROMATSA au mai subliniat că ROMATSA nu este debitorul obligaţiei care a generat măsura de poprire și că aceasta priveşte statul român.
Aceasta este a treia situație de acest tip cu care se confruntă ROMATSA
Încă de la început, conducerea regiei a subliniat că notificarea primită reprezintă o etapă procedurală a unei executări silite care priveşte statul, nu autoritatea de trafic aerian.
Aceasta este a treia situație de acest tip cu care se confruntă ROMATSA, prin intermediul mecanismului de colectare administrat de Eurocontrol, după cazurile fraților Viorel și Ioan Micula din 2015 și 2019, contra statului român.
Pentru rezolvarea situației actuale, conform companiei, a fost contactată casa de avocatură din Belgia, care a asistat instituția în precedentele menționate, în vederea analizării opţiunilor legale disponibile, inclusiv a posibilităţii suspendării executării măsurii dispuse.
La începutul lunii aprilie, o instanță belgiană a obligat Polonia și România să preia o livrare de vaccinuri COVID-19 în valoare de 1,9 miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari) produse de compania farmaceutică americană Pfizer. Potrivit comunicatului instanţei, România are de plătit aproximativ 600 de milioane de euro, scrie News.ro.
ROMATSA ajungea în atenția Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, cu două zile înaintea deciziei de blocare a conturilor. Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti tocmai suspendaseră pentru 30 de zile certificatul de furnizor de navigaţie aeriană.
Membrii CSAT au stabilit că Guvernul României, prin autorităţile publice cu competenţe în domeniu, trebuie să ia măsurile necesare pentru identificarea soluţiilor privind continuarea serviciilor de navigaţie aeriană şi securitate a spaţiului aerian.
Atunci, CSAT arăta că o posibilă suspendare a activității ROMATSA ar genera o vulnerabilitate sistemică majoră la adresa securităţii naţionale, determinând degradarea imediată a supravegherii spaţiului aerian integrat şi perturbarea misiunilor tactice sau logistice ale NATO pe flancul estic.
CSAT: „O posibilă suspendare a activităţii ROMATSA ar genera o vulnerabilitate sistemică majoră la adresa securităţii naţionale”
„În luna februarie 2026, Curtea de Apel Bucureşti a decis suspendarea pentru 30 de zile a certificatului prin care ROMATSA este furnizor de servicii de navigaţie aeriană, ca urmare a unui proces intentat de doisprezece controlori de trafic aerian care acuză compania de discriminare la angajare. O posibilă suspendare a activităţii ROMATSA ar genera o vulnerabilitate sistemică majoră la adresa securităţii naţionale, determinând degradarea imediată a supravegherii spaţiului aerian integrat şi perturbarea misiunilor tactice sau logistice ale NATO pe flancul estic”, conform comunicatului CSAT.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă sau executorie.
MApN ar putea dirija traficul aerian din România dacă activitatea ROMATSA ar fi suspendată
Radu Miruță a spus că MApN ar putea dirija traficul aerian din România dacă activitatea ROMATSA ar fi suspendată. Ministrul interimar al Transporturilor și al Apărării a explicat în ce condiții s-ar putea realiza acest lucru și reamintește că în cazul ROMATSA, sumele care ar fi trebuit să intre în conturi de la Eurocontrol au fost blocate.
„Sunt două aspecte. Unul cu dosarul pe care l-au intentat cei care au participat la selecţie şi s-au considerat nedreptăţiţi. Şi pedeapsa în prima instanţă pentru ROMATSA a fost suspendarea licenţei, dar nu este definitivă. Şi discuţiile pe care le-am purtat au fost cu varianta de a prelua aceste activităţi de dirijare a spaţiului aerian la zona militară de la Ministerul Apărării.
A doua discuţie este cea care a apărut acum o săptămână, şi anume cu oprirea sumelor de bani, că şi aici e o confuzie. Am văzut multe titluri că s-au blocat conturile ROMATSA. Nu, nu s-au blocat conturile ROMATSA. S-a blocat intrarea în conturile ROMATSA a sumei venite de la Eurocontrol, care, da, e semnificativă”, a afirmat Miruţă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4a9b961532a3f92280b778f87e2be61.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_15463e0220823b1b2585634bbec03250.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_acdb174f9fe0b7693e3db152dbbb1e18.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_08399a088c497ed1f930cd9570e846dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e20383ef76e2248882d6a3d8826c4a4d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_07ee5a23e350d880c2676f915cd6456b.jpg)
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_097487e632f164edeabadfb84a556d95.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9fb2519728391607364e4eadaf7ed5c8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d2a5f8f96f347a6a91b033658e4a01e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ffa562eb6ef4ca9ccba76da76ad6fc54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ed1ff6199f6d60714941308752d40d65.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_e734f575bda29d001486ab27b55a8cb7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_0217f456ca86c01a1340dae2fee759e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4b8eb5696c4ffcb267947cf3c2233e7b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_fe03da2f879f4955fda203fc1d74d224.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4513e6af663ba8856eb3f9a8beec86c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6319221923aa733a34ecad80e8124221.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_85193b6ab4ef32361e6025bb3c9252a4.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_6ab9f7c0d1f36a5eb59f0edc57639b84.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_41586d1fb8bfa285d56a737bd48f61ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4a0f2a8a483c72d739515491d554fee1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_47f28714801f22742979380d54aa85a6.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_b3bf0408ba46face8672a9c2b564bc87.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-hubert-thuma--fotografii-inquam-photos--octav-ganea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-este-platforma-conservatoare-alternativa-pnl-lie-bolojan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/rafaela-pestritu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oana-si-petre-roman.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f1a65cf744020351945ba2175c0e4326.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6f0452e12afbef765f042591515de71c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/iliebolojan-congresul-extraordinar-pnl-21-iunie-2026-dumitru-angelescu-2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/floarea-soarelui-ulei-seminte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/hotel-5-stele-radisson-blu-sinaia-1400.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/praga.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/smiling-woman-relaxes-on-a-comfortable-mattress-2026-01-11-10-50-39-utc1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/salarizare-medici-garzi-sa-fie-platite-corect-libertatea-vlad-chirea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/semnele-deshidratarii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ceapa-langa-cartofi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/batch-cooking.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/agar-agar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ploaie-torentiala-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/interventie-pompieri-dn7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ileana-si-gradu-cirpaci.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/1--denis-constantin-folea-cu-sms-1-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/gettyimages-2238074428-e1780733796611.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilie-bolojan-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/romani-profimedia-1098273213-e1784201393261.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/admitere-umf-carol-davila.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.