Puiul, care cântăreşte deja 30 de kilograme, este perfect sănătos şi foarte vioi, iar în prezent este ţinut într-un ţarc special, alături de mama sa, Romaniţa. Femela a mai dat naştere unui alt zimbru, Romulus, chiar anul trecut. Administratorul rezervaţiei, Petru Creciunesc, spune că naşterea puiului reprezintă un eveniment extrem de rar, în condiţiile în care, în mod normal, zimbrii se reproduc o dată la trei ani. În Haţeg se află acum 11 zimbri, dintre care şase sunt masculi, iar cinci femele. Tradiţia rezervaţiei impune ca numele zimbrilor să înceapă cu literele “Ro”, de la România.

Sara şi Hera se relaxează în Africa

Cei doi pui de leu salvaţi în luna aprilie de organizaţia Vier Pfoten, din Grădina Zoologică din Oneşti, şi-au revenit neaşteptat de bine în rezervaţia Lionsrock din Africa de Sud. La Zoo, Sara, Hera şi părinţii lor erau slăbiţi, iar puii aveau osatura neformată. Aceste probleme au fost cauzate de lipsa unei hrane adecvate, combinate cu faptul că puii şi-au început viaţa pe podea de ciment şi fără lumină solară în cuşca de la Zoo. După două luni petrecute în Africa şi o dietă bogată în vitamine, cele două leoaice sunt acum recuperate şi foarte jucăuşe. (Magda Dragu)
Rosalin, noul membru de la Haţeg. La numai patru zile, puiul de zimbru cântăreşte 30 de kilograme
Cei doi pui se simt ca acasă în rezervaţia Lionsrock din Africa de Sud

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
FANATIK.RO
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
FANATIK.RO
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI