Imagini din casa lui Vladimir Drăghia și a lui Alice Cavaleru. Detaliul care a atras atenția. „L-am amenajat exact pe gustul și nevoile noastre”

Comentează
Arhiva foto

Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru locuiesc în continuare într-un apartament spațios, împreună cu cele două fetițe ale lor, pe care l-au reamenajat după gustul și nevoile lor. Astfe că, fostul concurent „Desafio: Aventura” a făcut turul locuinței, dezvăluind care este colțul preferat al soției lui.

„Ne-am întors după o săptămână departe de casă și ne-am dat seama, încă o dată, cât de bine ne simțim în locul pe care l-am amenajat exact pe gustul și nevoile noastre. Privind pozele de la început, am realizat cât de mult s-a transformat apartamentul, așa că ne-am gândit că ar fi frumos să-i spunem povestea”, a scris Vladimir Drăghia, pe Instagram.

Pentru mobilă, cei doi au ales nuanțele calde de bej, verde salvie și alb. Nici plantele nu lipsesc din casa lor și au preferat obiecte puține, dar atent alese.

În casa lor există și un tablou cu Alice Cavaleru. Este vorba despre un cadou pe care bruneta i l-a făcut soțului ei.

„Nu este un apartament imens, iar ăsta este un lucru bun, pentru că este exact cât avem noi nevoie să fie (...) Voi vă dați seama că am găsit un tablou în care protagonista este seamănă chiar cu Alice?”, a spus Vladimir Drăghia.

„Și colțul meu preferat? Aici scriem perlele pe care le spun fetele noastre”, a spus Alice Cavaleru, în mediul online.

Vladimir Drăghia, despre experiența Desafio: Aventura

Vladimir Drăghia a apărut în acest an la PRO TV, în show-ul „Desafio: Aventura”, care a fost filmat la finalul anului 2025 în Thailanda. Iar Libertatea a stat de vorbă cu vedeta despre cum s-a simțit în emisiune și ce a făcut după ce s-a întors în România.

„Experiența a fost mult mai frumoasă decât mă așteptam. Mă așteptam să-mi placă, dar nu atât de mult! Mă așteptam să fie complexă, dar nu atât de complexă. Este, din punctul meu de vedere, cam cel mai complex joc de acest fel de până acum din România. Nu este doar despre sportivitate, este despre interacțiunea dintre oameni, despre relațiile dintre oameni, despre cum să te faci util și plăcut în echipa din care faci parte.

Cum să poți să ții legăturile alea și cu cei din echipele adverse, pentru că jocul începe pe echipe, dar se termină la individual. Nu știam absolut nimic despre modalitatea de votare. Că ne votăm între noi, că ne votează de acasă… Habar nu aveam, nu știam nimic! Și era cumva tot timpul un pariu așa, în orb, pe orice. Nu știam ce ne rezervă următoarea zi și cred că asta face parte din frumusețea jocului”, a spus Vladimir Drăghia în exclusivitate pentru Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:01
5 știri by Libertatea - Educație: nepotisme și favoruri la un liceu de top, inspectori numiți politic și elevi fără manuale
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!