Rusia ar fi pierdut până acum aproape 190.000 de soldați în război, estimează serviciile secrete americane, potrivit presei britanice

 1 comentariu
Arhiva foto

Forțele ruse ar fi pierdut aproximativ 188.000 de oameni după declanșarea invaziei din Ucraina, în timp ce 2.000 dintre tancurile lor au fost distruse sau capturate de ucraineni în cele 331 de zile de război de până acum, arată estimările serviciilor secrete americane, potrivit tabloidului britanic The Sun, citat de news.ro.

Aceste cifre ale agențiilor americane de informații ar fi fost împărtăşite vineri, 20 ianuarie, aliaților, în spatele uşilor închise, la reuniunea care a avut loc la baza militară americană de la Ramstein, în Germania.

Această cifră, de aproape 190.000 de oameni, îi include atât pe militarii ruşi, cât și pe luptătorii grupării de mercenari Wagner, care desfășoară acțiuni în Ucraina alături de trupele ruse și de cele separatiste.

Bilanţul estimat de americani reprezintă o creştere semnificativă faţă de cei 100.000 de soldaţi ruşi - ucişi, răniţi sau care au dezertat după începutul invaziei din februarie 2022 -, cifră estimată public la sfârşitul anului trecut de secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, mai scrie The Sun.

Cel mai important general american, Mark Milley, şeful Statului-Major Interarme al armatei SUA, a afirmat și el că Rusia înregistrează „un număr enorm de pierderi", dar nu a dezvăluit public cifra exactă.

Întrebat despre pierderile rușilor, șeful armatei SUA a spus că bilanţul este acum „semnificativ mult peste 100.000", precizează cotidianul britanic, care menţionează că surse din domeniul apărării i-au confirmat estimarea surprinzătoare a americanilor.

În comparaţie, ruşii susţin că au pierdut doar 15.000 de oameni în timpul ocupaţiei sovietice a Afganistanului, pe tot parcursul anilor 1980.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Jumbo 22.01.2023, 11:19

    "Ar fi pierdut", zic asta serviciile stapanilor globalisti sustinuye de cele ale cozii de topor CIA zelenski. Hahaha. Nu estimeaza cata carne de tun ucrainiana au pierdut Rotschild si globalistii amerloci, ca n au pierdut de la ei. BA ZELENSKI, IA MAI ZI TU BA DE PRAPADUL FĂCUT DE HIMARS URILE AMERLICE PRINTRE RUSI. HAHAHA, LE AU DISYRUS RUSII, NU???

ALTE ȘTIRI
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
MONDEN
Gwyneth Paltrow și Brad Pitt FOTO: Gettyimages
13:09
Gwyneth Paltrow, mărturisiri inedite despre despărțirea de Brad Pitt. Ce spune actrița despre fostul logodnic
Anisia Gafton va deveni mamă în curând
12:59
Noi imagini cu Anisia Gafton înainte să nască. În curând își va ține bebelușul în brațe. „Am o energie foarte bună”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
13:36
Un jurnalist a fost numit rege după moartea „regelui-copil”, dar nu vrea să accepte tronul: „Refuz cu respect”
13:27
Reactia Mirelei Retegan după ce i s-a spus ca e hidoasă și că are gura strâmbă. Accidentul care i-a marcat viata
13:24
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
13:18
Cine sunt cele trei secretare care au primit 45.000 de dolari bani în mână de la Donald Trump
TRENDING
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Imagine în care apare o mână de femeie ce pune afine într-un bol cu terci de ovăz, nuci și miere.
12:30
Mic dejun rapid și sănătos: Idei simple pentru dimineți ocupate
Zona de check-in a companiei Vueling de la Aeroportul Barcelona–El Prat, aglomerată de călători și bagaje. Spania, 16 iulie 2025
12:27
Cel mai bun aeroport din lume este în Europa și prin el trec mii de români în fiecare an: „Așa de mare încât ai nevoie de GPS”
Doi lemuri cu coadă inelată. Sursă foto: Getty Images
12:19
Doi lemuri furați și vânduți cu 43.000 de euro au reapărut la peste 1.500 km după aproape un an și jumătate. Interpolul, chemat să-i recupereze
Vedere aeriană realizată cu o dronă a plajei Ksamil, a apelor turcoaz și a insulelor din sudul Albaniei
11:30
Albania, destinația europeană vedetă pentru 2027. Turiștii călătoresc acolo pentru peisaje superbe și prețuri mici
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
11:00
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală