Salonul de la Terapie Intensivă de la Giuleşti, acolo unde au ars bebeluşii, va avea incubatoare şi ventilatoare noi, dar nu la fel de performante ca acelea care au fost înainte în spital, astfel că nu se vor mai putea primi cazuri de copii născuţi sub 32 de săptămâni, cu prematuritate extremă.

La Giuleşti, vor fi montaţi şi senzori de fum, iar primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că vrea ca în spitalele din subordinea sa să fie în permanenţă pompieri pentru a preveni eventualele dezastre.

Şeful Secţiei de Neonatologie, urmărit penal

Parchetul General a dispus, ieri, începerea urmăririi penale în cazul şefului Secţiei de Neonatologie de la Maternitatea Giuleşti, Adrian Ioan Toma, pentru neglijenţă în serviciu, care a avut consecinţe deosebit de grave.

Acesta este acuzat că a gestionat în mod defectuos resursele umane existente, neluând măsurile manageriale necesare pentru asigurarea în permanenţă, pe orice tură, a câte două cadre medicale.

4520-288253-cladireveche.jpg 4520-288252-cladire.jpg
Aşa arăta clădirea înainte de cumplitul incident Maternitatea Giuleşti va fi refăcută. Va fi păstrat doar corpul central (medalion). Clădirea care se va ridica va avea trei etaje. Lucrările aşteaptă votul consilierilor generali şi ar putea începe de la anul.

Starea bebeluşilor arşi rămâne neschimbată

Starea bebeluşilor răniţi în incendiu şi internaţi la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu rămâne nemodificată faţă de zilele trecute: unul dintre micuţi este în stare critică, având leziuni severe, iar ceilalţi cinci sunt stabili.

Telefon pentru neregulile din spitale

Primăria Capitalei a pus la dispoziţia bucureştenilor o linie telefonică gratuită (0.800.800.909), unde pot fi semnalate neregulile din cele 21 de spitale administrate de municipalitate.

Citeşte şi: Spitalul „Grigore Alexandrescu”: „Starea celor şase bebeluşi, nemodificată la 18 zile de la incendiu”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.