Cearta a apărut în timpul unor discuţii privind piaţa gazelor, potrivit News.ro.  Directorul, Cornel Condrea a fost făcut mincinos de către Iulian Iancu, care l-a acuzat pe oficialul din Ministerul Energiei că nu i-a prezentat nişte documente privind procedura de infringement din 2012.

Directorul din Ministerul Energiei a afirmat că i-a înmânat personal acele documente. Iulian Iancu a spus că totul este o minciună şi că nu-i mai dă cuvântul, insistând că nu a primit respectivele documente. „Vă rog să părăsiţi sala. Este de neimaginat”, a răbufnit Iulian Iancu, în timpul dezbaterii din comisie.

La şedinţa de miercuri din Camera Deputaţilor au participat şi reprezentanţi ai marilor producători şi furnizori de gaze din ţară. Deputații au discutat o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului din 2016 care prevede liberalizarea totală a pieţei gazelor naturale pentru populaţie începând cu 1 aprilie 2017.

Cei doi mari producători de gaze din România, OMV Petrom şi Romgaz, au susţinul în comisie liberalizarea pieţei. ”Este normal ca orice producător să îşi poată vinde produsele la preţul pieţei, dar consumatorul casnic vulnerabil să beneficieze d e protecţie ca şi consumator vulnerabil”, a declarat în cadrul audierilor Alexandru Maximescu, director în cadrul OMV Petrom.

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) susţin că, după simulările efectuate, creşterea preţului va fi cuprinsă între 1% şi 7%.

”Dezbaterile din Parlament  arată însă o opoziţie dură din partea unor furnizori din piaţa casnică, motivând o escaladare majoră a preţului final. ANRE va proceda la elaborarea cadrului de reglementare secundar în maximă viteză şi în conformitate cu legea de aprobare a ordonanţei în discuţie”, a declarat preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ.

Prețul gazelor ar putea crește cu până la 10% de la 1 aprilie, după ce va fi liberalizat prețul gazelor de producție internă, a declarat, în februarie, Niculae Havrileț, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

„În sectorul gazelor naturale vom avea o modificare de preț de la 1 aprilie. Vom avea și procesul de finalizare a pieței reglementate pentru gaze naturale și există posibilitatea ca în acest sector să avem o ajustare în sensul creșterii prețurilor, dar nu considerăm că ar putea să fie de 10%. Considerăm tot la nivelul câtorva procente, până în 10%, credem că nu așa de mult”, a spus Havrileț.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.