Pentru fiecare ajutor de 50 de lei la plata energiei electrice destinat românilor vulnerabili, statul riscă să plătească încă 22 de lei către Poșta Română, potrivit unui document obținut joi, 21 august, de Libertatea.
UPDATE 22 august, ora 15.25: În urma documentului publicat de Libertatea, Poșta Română ar putea lua în calcul ajustarea tarifelor fiindcă, așa cum a precizat Libertatea, încă se poartă negocieri.
Instituția a transmis într-un comunicat că tariful practicat „este de 4,8 lei pe lună pentru fiecare voucher, și nu de 22 de lei, așa cum s-a vehiculat eronat”, deși în oferta tarifară trimisă inițial Ministerului Muncii pe 20 august, document publicat de Libertatea, se observă că mai apar alte două costuri.
Compania susține că „acest serviciu implică o mobilizare logistică și operațională la nivel național, posibilă exclusiv prin infrastructura și rețeaua Poștei Române – singura companie capabilă să asigure o asemenea acoperire” și că are 20.400 de angajați, care în fiecare zi „se asigură că aceste ajutoare ajung în timp util la beneficiari, inclusiv în cele mai îndepărtate localități din țară”.
„Reamintim faptul că Poșta Română este o societate comercială care acționează pe piața liberă de profil, concurențială, se autofinanțează în urma relațiilor de business cu clienții și nu primește bani de la stat”, a mai transmis instituția.
Știrea inițială: Ajutoarele de 50 de lei pentru românii cu venituri mici, sub forma cardurilor de energie, vin cu costuri suplimentare tot pentru statul român. Mai exact, conform unei oferte tarifare transmise de Poșta Română către Ministerul Muncii, document intrat în posesia Libertatea, cheltuiala per gospodărie poate crește cu 22 de lei.
Astfel, Poșta Română, condusă de Valentin Ștefan (PNL), a cerut Ministerului Muncii, condus de Florin Manole (PSD), următoarele sume pentru fiecare loc de consum:
După adăugarea TVA unde este cazul, suma totală cerută se ridică la 22 de lei pentru fiecare gospodărie. Mai simplu spus, pentru fiecare ajutor de 50 de lei distribuit de Poșta Română, statul va trebui să plătească suplimentar aproape jumătate din bani, doar pentru acoperirea costurilor administrative.
Un calcul simplu arată că statul ar trebui să cheltuiască în plus încă 44 de milioane de lei, adică aproape 9 milioane de euro, pentru că este vorba despre aproximativ 2 milioane de locuri de consum. Și asta în contextul în care premierul Ilie Bolojan (PNL) a cerut tăierea cheltuielilor bugetare.
Negocierile sunt încă în curs de desfășurare, iar potrivit informațiilor Libertatea, ministrul Muncii, Florin Manole, a spus într-una dintre ședințe că ceea ce face Poșta Română este „ticăloșie și nesimțire”.
Amintim că, la finalul lunii iunie, Guvernul condus de Ilie Bolojan a adoptat o nouă schemă de sprijin pentru plata facturilor la energie electrică, pentru că vechea măsură de plafonare expira pe 1 iulie.
Noua lege prevede că românii din aproximativ 2 milioane de locuri de consum vor primi vouchere de 50 de lei pe lună, până în martie 2026. Totuși, nu toți vor beneficia de acest ajutor. Mai precis, beneficiarii trebuie să aibă venituri sub 2.000 lei/lună (persoane singure) sau sub 1.800 lei/lună (pe membru de familie).
Românii cu venituri mici sunt considerați:
Dar, după două luni de la decizia Guvernului, Poșta Română a trimis românii săraci la ANPIS și STS, iar cardurile de energie vor întârzia dacă se apelează la acest serviciu.
Măsurile de protecție socială se aplică în perioada 1 iulie 2025-31 martie 2026.
MarinPreda 21.08.2025, 22:10
Sa lucreze cu curierat privat. Cel mai probabil pret mai mic. Asa se falimentează posta romana
VuAd 22.08.2025, 12:46
Din contra, curierii privati au preturi cel putin cu un sfert mai mari. Florin Manole ala ori e ticalos ori e prost. Eu personal banuiesc ca e doar ticalos si face o mica miscare de imagine ...
ED1953 22.08.2025, 15:14
pai posta romana trebuie sa lucreze gratis ?
MarinPreda 22.08.2025, 20:13
Nu gratis dar nu la preturile astea. Introducerea in suntem a unor date durează max 3 minute de fiecare beneficiar. 20 per minut deci cam scumpa ora de lucru.
Nerasist 22.08.2025, 15:21
De ce nu le da odată cu alți bani, sau numerar? Cine are firma de făcut carduri de plastic? Daca ai nevoie de medicamente, trebuie sa le iei de la supermarket ca așa s-a gândit guvernul că e mai bine pentru tine?
ClaudiaD 23.08.2025, 05:33
Cererea se depune on-line, plata se face pe baza facturii. Oricat ar costa serviciile, sunt inutile, le-a pus cineva acolo ca sa finanțeze poșta. Acum si-au dat seama că îi costă cât nu face, pentru 50 de lei sai ai costuri de 22 de lei (doar cu posta, ca poate mai au si alte costuri) e mult prea mult..
AdrianGeo 23.08.2025, 20:25
Faptul că se autofinanțează e relativ. Nu au trecut încă 4/5 ani de când Statul Român a capitalizat CNPR cu suma de 200 milioane lei. Poate nu ar trebui să uite managementul Poștei ca profitul de 80 de milioane / 2024, se datorează tot contractelor cu statul (MIPE și Ministerul Muncii). Cred că în prezent 80% din veniturile Poștei Române sunt tot din contracte cu statul. Un card îl distribuie cu 8,5 lei iar un colet China cu 7 lei ( o fi bine? )