Scrisorile de adio ale luptătorilor din Rezistența belgiană executați au fost găsite după 80 de ani. „Sunteți liberi din nou”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ultimele cuvinte ale luptătorilor din Rezistența belgiană, împotriva regimului nazist, au ieșit recent la lumină, oferind o perspectivă nouă asupra vieților și morților acestor eroi necunoscuți. Potrivit unui articol publicat de The Guardian, aproximativ 20 de scrisori au fost descoperite recent în cadrul proiectului „Ultimele Cuvinte”, o colaborare între Universitatea Liberă din Bruxelles (VUB), asociația de comemorare Eroii Rezistenței și 15 voluntari.
Cuprins:
Arhivă de peste 350 de scrisori
Aceste scrisori se adaugă unei arhive existente de aproximativ 350 de mesaje, scrise de luptătorii din Rezistență, înainte de a fi executați de naziști. Ele oferă o imagine emoționantă asupra curajului și devotamentului acestor oameni obișnuiți care s-au opus regimului nazist.
O poveste impresionantă
Una dintre aceste scrisori aparține lui Norbert Vanbeveren, un tânăr de 19 ani executat la München pe 27 octombrie 1944. Înainte de moarte, el a scris părinților săi: „Simt un fel de pace și satisfacție în inima mea, pentru că moartea noastră va fi servit totuși un scop: că sunteți din nou liberi și nu mai trebuie să trăiți sub ocupație.”
Christel Van Iseghem, nepoata lui Norbert, a auzit pentru prima dată aceste cuvinte la radio, la 80 de ani după ce au fost scrise. Ea a declarat pentru sursa citată: „Inima mi s-a oprit. Era ceva despre care nu știam că există. Am stat acolo tremurând, cu mâinile tremurând... Înseamnă atât de mult pentru mine. El nu va fi uitat.”
Eroism uitat după război
Dany Neudt, cofondator al asociației Eroii Rezistenței, pledează pentru o reevaluare a grupurilor de rezistență. El consideră că eroismul acestora a fost uitat într-o tăcere traumatizată după război, în timp ce colaborarea - inclusiv a naționaliștilor flamanzi - a fost privită cu mai multă simpatie. Neudt postează zilnic pe rețelele sociale povestea unui „erou” și organizează seri de „cafenea a rezistenței” pentru a împărtăși aceste povești. El dorește ca mai mulți oameni să caute în poduri și arhive exemple ale acestor scrisori de ultim cuvânt.
„Războiul scoate ce e mai rău din oameni... dar și ce e mai bun din umanitate, și asta vezi în poveștile rezistenței”, a declarat Neudt.
O memorie fracturată
Potrivit profesoarei Nel de Mûelenaere de la VUB, mișcarea de rezistență belgiană, fragmentată, a suferit de o problemă de imagine după război. Ea a explicat:
„Colaboratorii naționaliști flamanzi, mai unificați și cu sprijinul politicienilor naționaliști flamanzi și catolici, s-au prezentat în mod fals ca tineri induși în eroare, seduși de anticomunism și pedepsiți pe nedrept după război de rezistență, care erau oportuniști, criminali, comuniști.” De Mûelenaere a adăugat:
„În Franța, aveai pe generalul de Gaulle, ideea că Franța s-a eliberat singură prin rezistență; în Olanda o ai pe Hannie Schaft. În Belgia, a fost o mișcare foarte fracturată și o memorie fracturată... (de) traumă și represiune.”
O nouă perspectivă
Ellen De Soete, a cărei unchi, Albert Serreyn, a fost executat, pledează pentru reînvierea sărbătorii publice de 8 mai, Ziua Eliberării. Ea a declarat pentru sursa citată:
„Mai ales în Flandra, a existat multă colaborare, și unele partide politice au crezut că dacă poveștile ar fi uitate, în câteva generații, oamenii nu ar mai știi. Era o modalitate de a șterge poveștile din memoria colectivă. Dar acum tinerii chiar vor să știe“.
Îndepărtarea de gândirea alb-negru
Dr. Samuël Kruizinga, istoric al războiului și violenței din secolul XX la Universitatea din Amsterdam, consideră că reînvierea poveștilor de rezistență ar putea fi o modalitate pentru Belgia de a se îndepărta de gândirea în alb și negru.
„Actele de rezistență au fost, după Al Doilea Război Mondial, încadrate destul de conștient ca acte în favoarea statului unitar belgian”, a explicat el.
Relevanța actuală
De Mûelenaere subliniază că, în contextul discuțiilor despre revenirea războiului în Europa de Vest, aceste scrisori rezonează puternic. Ea a împărtășit o experiență personală: „Citeam una ieri seară, și era de la un bărbat care trăia într-un sătuc foarte aproape de locul de unde este familia mea. La sfârșitul scrisorii, scria: salutări familiei de Mûelenaere. Este o lume pe care aproape o putem atinge.”
Ea a concluzionat: „Avem nevoie de aceste povești... și de ideea aproape vindecătoare că oamenii obișnuiți au spus nu unui regim autoritar.”
Sursa citată menționează că aceste scrisori și poveștile din spatele lor, ne amintesc de curajul și sacrificiul celor care s-au opus tiraniei, oferind lecții valoroase pentru prezent și viitor. Ele ne îndeamnă să nu uităm și să continuăm să onorăm memoria acestor eroi necunoscuți ai rezistenței.
