După încălzirea pe uscat, Simona Radiş îşi cară schiful la ponton. E barca de simplu, personalizată pentru ea.

Secretul unei olimpice române pentru toate oboselile noastre, fizice și psihice: „Tu impui organismului că nu are voie să cedeze şi el se învaţă să nu cedeze”
Simona Radiş, la încălzirea pe uscat

Lotul de tineret, 55 de băieţi şi fete, se antrenează la baza de pe malul canalului Poarta Albă-Midia Năvodari. După doi ani de pregătire intensă la Snagov pentru Jocurile Olimpice şi cursele spectaculoase de la Tokyo, Simona a avut 9 zile libere, în care a mers să-şi vadă familia. Apoi a intrat direct în cantonament la Năvodari. Aici a început din nou bătălia cu limitele propriului corp. 

Secretul unei olimpice române pentru toate oboselile noastre, fizice și psihice: „Tu impui organismului că nu are voie să cedeze şi el se învaţă să nu cedeze”
Simona Radiş cară schiful de simplu spre ponton

Antrenorii îşi urmăresc elevii din şalupe sau bărci pescăreşti adaptate, o soluţie improvizată în lipsă de variante mai bune. 

Secretul unei olimpice române pentru toate oboselile noastre, fizice și psihice: „Tu impui organismului că nu are voie să cedeze şi el se învaţă să nu cedeze”
Antrenorii urmăresc din şalupă sportivii

Italianul care a schimbat lucrurile

Preţ de două ore, sportivii vâslesc înainte şi înapoi, într-o monotonie care îngheaţă timpul şi-l goleşte de sens. Pe apă, timpul nu se mai măsoară în minute, ci în kilometri vâsliţi. Liniştea de pe canal e întreruptă doar de zgomotul motoarelor bărcilor antrenorilor şi de indicaţiile date de aceştia prin staţie. 

Secretul unei olimpice române pentru toate oboselile noastre, fizice și psihice: „Tu impui organismului că nu are voie să cedeze şi el se învaţă să nu cedeze”
Antrenamentul lotului naţional de canotaj – tineret

„Dintr-o bucată mişcarea, dintr-o bucată”, „Egalizează mânerele la prindere”, îi zice antrenorul Sorin Băhnărel Simonei, pe care o cunoaşte de când a venit prima oară la canotaj, la 14 ani.  Tot el îndeamnă un echipaj de fete „Rămâneţi înalte”. Intenţionează literal fraza, dar cuvintele au sens şi în plan simbolic. 

Secretul unei olimpice române pentru toate oboselile noastre, fizice și psihice: „Tu impui organismului că nu are voie să cedeze şi el se învaţă să nu cedeze”
Antrenorul Sorin Băhnărel dă indicaţii Simonei, prin staţie

După ani duri pentru canotajul românesc, lotul condus în prezent de italianul Antonio Colamonici (antrenorul principal) a rămas înalt şi s-a întors cu trei medalii de la Tokyo: două de aur şi una de argint. Băhnărel crede că la asta a contribuit, întâi de toate, schimbarea de mentalitate adusă de italian. „(Sportivii, n.a.) Au prins curaj”. 

Dezastrul dinaintea finalei 

În cele 24 de ore dinaintea finalei olimpice la dublu vâsle, totul a mers teribil pentru Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar. La ultimul antrenament pe apă, în după-amiaza din ziua precedentă cursei, Simona a simţit că e „un dezastru total”.

Le-a mers barca atât de rău că-şi pierduseră încrederea. Emoţiile adunate în cei doi ani de pregătire pentru Jocurile Olimpice şi în calificările şi semifinala din Japonia au bubuit. 

Nu mai găseau „uniunea”, elementul esenţial într-o barcă de dublu. Pur şi simplu, nu mai reuşeau să facă barca să alunece. 

Simona avea mintea plină de dubii, dar nu a lăsat să se vadă. I-a spus Ancuţei: „Lasă, e oboseala. Mâine o facem să meargă”.  Fiind stroke, Simona e cea care dă comenzile în barcă, e un fel de căpitan de echipă, iar Ancuţa (pe rolul de „bow”) o urmează. 

Secretul unei olimpice române pentru toate oboselile noastre, fizice și psihice: „Tu impui organismului că nu are voie să cedeze şi el se învaţă să nu cedeze”
Ancuţa Bodnar și Simona Radiş, la ultimul antrenament pe apă dinaintea finalei. Foto: Raed Krishan

În așteptarea peștelui de aur

A doua zi, astrele se aliniaseră tot împotriva lor. Au întârziat şi erau să piardă autobuzul. Au ajuns nervoase la baza unde se ţinea competiţia. După încălzirea pe uscat, au trecut la cea pe apă, unde, de obicei, îşi dau seama din primele minute dacă reuşesc „să fie împreună” în acea zi. Nu erau. Nu au reuşit să se adune până la finalul timpului normal de încălzire. Simona a mai luat trei starturi, în căutarea loviturii. 

Înainte de fiecare cursă, cele două vânau cu privirea câte un peştişor sărind în apă şi-şi spuneau că le aduce noroc. Nu era singura superstiţie: luau la fiecare cursă bănuţul norocos de aur pe care l-au primit la victorie împreună, în Italia, îşi dau cu mir înainte să plece de la cazare şi Simona insistă ca amândouă să păşească întâi cu dreptul când pornesc la drum. 

În acea zi nu văzuseră niciun peşte. Când să ia cele trei starturi suplimentare, Simona a zărit un peşte mort pe structura de cauciuc de pe marginea canalului. A început să râdă şi să plângă în acelaşi timp. „Ancuţa, nu se poate aşa ceva. Ăla e peştele nostru azi”. Mai rău nu se putea. 

Cadavrul de peşte le-a ajutat să exorcizeze gândurile rele, iar Simona i-a zis Ancuţei: „Noi am fost ieri, noi am fost alaltăieri, noi suntem şi astăzi. Facem să meargă”. 

Au luat cele trei starturi suplimentare şi şi-au găsit lovitura. Nu era perfectă, dar măcar simţeau că se pot concentra pe ce au de făcut în cursă. 

„Împreună până la capăt şi o lovitură în plus”

Chiar şi-aşa, cu două minute înainte de startul cursei, când şi-au aliniat, în sfârşit, schiful în rând cu celelalte, Simona era cea care tremura din fiecare încheietură. A respectat tradiţia şi a spus ce spune la începutul fiecărei curse: „Ancuţa, împreună până la capăt şi o lovitură în plus, orice-ar fi. Că suntem primele, că suntem ultimele, important e să nu renunţăm”.

Apoi s-a auzit semnalul sonor care porneşte întrecerea. Acel sunet a fost o stea care a înghițit toate gândurile negre ce le invadaseră minţile. 

După primele trei lovituri, Simona şi-a spus: „Asta e cursa noastră”. Ca de fiecare dată de când vâslesc împreună, cele două sportive se găseau în cursă mult mai bine decât la orice antrenament. 

Mental își găsiseră drumul. Fizic nu au lăsat-o mai moale nici măcar o secundă pe cei 2.000 de metri. Vâsleau ca şi cum se temeau pentru vieţile lor. 

Nu s-au liniştit nici la o mie de metri, nici pe ultimii 500 de metri. S-ar fi putut mulţumi să ţină la control adversarele, dar ştiau că, în ciuda avansului luat, până la ultima lovitură se putea întâmpla ceva cu barca. Putea prinde una din ele rac (când pala nu intră în apă perpendicular, ci oblic, motiv pentru care se scufundă foarte mult, iar canotorul scapă din mână mânerul). Atunci ar fi pierdut primul loc. La fel ca în serii şi semifinale, „am tras până nu am mai putut, ca să fim sigure că nu ne mai ajung”.

Secretul unei olimpice române pentru toate oboselile noastre, fizice și psihice: „Tu impui organismului că nu are voie să cedeze şi el se învaţă să nu cedeze”
„Asta e cursa noastră”, și-a spus Simona (dreapta) și așa a fost, o cursă de aur. Foto: Raed Krishan

Barca în care silaba e tot ce poți spune

În barcă, Simona mai zicea câte-un „hai”, „şi” sau „sus” (când trebuie urcat puţin ritmul). Mai mult de-o silabă nu poate rosti, din cauza efortului colosal. 

Canotajul este apreciat de specialiști drept unul dintre cele mai solicitante sporturi, activează 9 grupe musculare şi 85% din musculatura corpului. Cere anduranţă, forţă şi viteză în egală măsură. În plus, la Tokyo căldura era înăbuşitoare, iar aerul, foarte uscat. 

Fetele României au terminat abia respirând, dar cu record olimpic şi cel mai bun timp al lor, cu mai mult de două secunde diferenţă faţă de locul doi.

Din exterior, acest triumf net, limpede a făcut ca lucrurile să pară uşoare. Din schif, nu a fost aşa. Luau cu ele opt ani de antrenamente zilnice fiecare, din care ultimii doi de pregătire „hardcore”, la intensitate dublă, în care fiecare minut al zilei era gândit în logică olimpică, de la ce mănânci la cât dormi. Dar miile de ore de muncă nu atârnau la fel de greu ca presiunea pe care o simţeau după ce auziseră de sute de ori – dinainte să plece din ţară, dar şi după serii şi semifinale – că ele se vor întoarce cu medalia de aur. 

Secretul unei olimpice române pentru toate oboselile noastre, fizice și psihice: „Tu impui organismului că nu are voie să cedeze şi el se învaţă să nu cedeze”
Fetele României au terminat cu un record olimpic şi cu cel mai bun timp al lor. Foto: Cristi Preda

Cum s-au izolat

Simona începuse să creadă că, pentru ceilalţi, orice altă opţiune ar fi fost un eşec. Încercau să pună un zid între ele şi aşteptările lumii, şi-au închis telefoanele şi încercau să ignore mesajele cu „luaţi aurul” care curgeau de la cunoscuţi şi necunoscuţi în orele dinaintea finalei. 

Dar printre crăpături, aşteptările oamenilor se mai strecurau şi, mai mult decât altceva, ele riscau să clatine barca. 

La finalul cursei, Simona a scos un strigăt de eliberare. „Gata, pot să cedez acuma, nu mai contează”. Venise răsplata pentru toate momentele în care a cerut corpului ei mai mult decât putea să ducă. În mod normal, pregătirea specială pentru Jocurile Olimpice, în care antrenamentele sunt de două ori mai intense, ţine un an. Din cauza pandemiei, canotorii – şi mulţi alţi sportivi – au avut un an în plus de pregătire la cote maxime.

Secretul unei olimpice române pentru toate oboselile noastre, fizice și psihice: „Tu impui organismului că nu are voie să cedeze şi el se învaţă să nu cedeze”
Ancuţa Bodnar și Simona Radiş, la sfârșitul cursei din finala olimpică la dublu vâsle. Foto: Raed Krishan

Vâsleau zilnic echivalentul a 12 curse

Într-o zi normală la Snagov, Simona lua micul dejun la 7, iar la 9 ieşea la antrenamentul pe apă. Vâslea 24-26 de kilometri, echivalentul a 12-13 curse – „nu uşor, nu plimbare”. După prânz, dormea cam o oră, apoi mergea la bicicletă. Pedala la viteză mare câte două reprize de câte 45 de minute, cu pauză de 5 minute între ele. „Picioarele se făceau butuci, se întărea tot şi abia mai puteai să împingi pedalele”. Apoi intra în sala de forţă: cam 90-105 minute de exerciţii cu greutăţi. 

Secretul unei olimpice române pentru toate oboselile noastre, fizice și psihice: „Tu impui organismului că nu are voie să cedeze şi el se învaţă să nu cedeze”
Simona Radiş, la antrenament pentru Europeanul de Tineret

Mergea la cină, apoi avea liber două ore. „Dar nu-ţi mai venea să mergi nicăieri, că erai prea obosit”. Uneori adormea de la 9 seara. În zilele bune, putea sta trează până la 22.30-23.00. 

Şi ea, şi restul lotului au respectat rutina asta zi de zi, timp de doi ani. Primeau liber o jumătate de zi pe săptămână, sâmbăta sau duminica. 

Dar, în esenţă şi mai ales în contextul pandemiei, nu aveau viaţă în afara cantonamentului. Opt luni înainte de Tokyo nu şi-a văzut părinţii decât pe camera telefonului, iar pe soră, de şi mai mult timp. 

Secretul unei olimpice române pentru toate oboselile noastre, fizice și psihice: „Tu impui organismului că nu are voie să cedeze şi el se învaţă să nu cedeze”
Simona, la finalul unui antrenament pe apă, după ce-a vâslit 24 km

„Nu mai eram în stare nici să mă plimb în barcă”

În ultimul an, Simona a avut des căderi, momente în care îi venea să abandoneze şi să plece acasă. „Dar tu impui organismului că nu are voie să cedeze. Şi el se învaţă să nu cedeze”. 

În astfel de momente, vorbea şi cu psihologul lotului, dar cel mai mare sprijin i-a fost Ancuţa, aşa cum, atunci când Ancuţa pica, era rândul ei să o susţină. S-au lăsat să cadă pe rând. 

În cea mai neagră fază a Simonei, „nu mai eram în stare nici să mă plimb în barcă, d-apoi să-mi fac antrenamentele la nivelul la care trebuia”. A urmat panica, pentru că nu reuşea să-şi revină. „Îi spuneam Ancuţei că eu plec acasă, că cedez psihic, că e sănătatea mea la mijloc şi m-am săturat”, povesteşte acum Simona râzând. „Ea încerca să mă îmbărbăteze: hai că-l facem uşor, dă-l încolo, nu are nimic, câte mai avem noi până la Jocuri or fi mai rele decât ăsta”. Făceau des haz de necaz, aşa cum urmau să facă şi la Tokyo cu peştele mort, semnul care le-a speriat.

Secretul unei olimpice române pentru toate oboselile noastre, fizice și psihice: „Tu impui organismului că nu are voie să cedeze şi el se învaţă să nu cedeze”
Simona a avut și momente în care îi venea să abandoneze şi să plece acasă

Intuiţia sclipitoare a italianului Colamonici

Simona şi Ancuţa sunt prietene de ani buni, dar împart barca abia din 2019. Mai încercaseră odată în 2016, fără succes, apoi le ieşise din cap. Ideea să concureze împreună i-a aparţinut lui Antonio Colamonici, antrenorul italian adus acum doi ani de Elisabeta Lipă. Italianul a resuscitat loturile de canotaj masculin şi feminin ale României.

Erau pentru prima dată în cantonament în Italia şi antrenorul a făcut un concurs pentru o selecţie în bărcile de simplu. Simona şi Ancuţa au câştigat detaşat la fete şi Colamonici a decis imediat că vor face echipă la dublu vâsle pentru următoarele competiţii, înainte să le vadă împreună în barcă. A doua zi, au tras o pistă de control şi au terminat cu un timp care le-a uimit şi pe ele. „V-am spus, de-acuma mergeţi în dublu”, le-a zis italianul.

Chimia dintre Simona şi Ancuţa a fost factorul esenţial din spatele medaliei lor la Tokyo, primul aur olimpic pentru România la canotaj în 12 ani. Ambele sunt puternice fizic şi psihic, sunt serioase, dar mai important e că îşi găsesc armonia şi se completează. 

Ancuţa este un om de bază în spate, nu mă lasă niciodată singură”, o descrie Simona. „Eu simt mai bine barca. Simt cum alunecă, simt cam unde ar trebui să lucrăm ca să o facem să meargă mai bine sau unde greşim şi de ce ne punem singure frâne”.

Pe apă apar şi momente tensionate, dar rar se ceartă. Dacă termină nervoase un antrenament, stau câteva minute, o oră fără să-şi vorbească, apoi uită, ca şi cum nu s-a întâmplat nimic. Nu lasă orgoliile să vină între ele.

Secretul unei olimpice române pentru toate oboselile noastre, fizice și psihice: „Tu impui organismului că nu are voie să cedeze şi el se învaţă să nu cedeze”
Ancuţa și Simona au adus de la Tokyo primul aur olimpic pentru România la canotaj în 12 ani

„Ştiam de doamna Lipă, dar nu de canotaj”

În copilărie, Simona nu s-a imaginat niciodată sportivă. Îi plăcea şcoala, învăţa bine şi voia să plece din satul natal din Botoşani şi să facă Mate-Info la un liceu bun, de la oraş. La o oră de matematică din clasa a VIII-a, când toţi elevii s-au ridicat în picioare să salute un adult pe care nu-l cunoşteau, a avut loc întâlnirea care i-a schimbat viaţa. Străinul era antrenorul George Bulie, care venise să găsească elevi cu potenţial pentru canotaj. Simona era cea mai înaltă din clasa ei.

Secretul unei olimpice române pentru toate oboselile noastre, fizice și psihice: „Tu impui organismului că nu are voie să cedeze şi el se învaţă să nu cedeze”
Simona Radiş, fata de aur a României la Tokyo (medalie de aur la dublu vâsle, alături de Ancuţa Bodnar)

„Dumnealui m-a luat pe hol, mi-a luat nişte măsurători şi a început să-mi zică de canotaj. Ştiam de doamna Lipă, dar nu ştiam cu ce se mănâncă sportul ăsta. Mi-a vorbit de oportunităţile care vin cu viaţa sportivă”, îşi aminteşte Simona, căreia pe-atunci nici măcar nu-i plăcea ora obligatorie de educaţie fizică din gimnaziu. Totuşi, ceva s-a aprins în mintea ei şi întâi a vorbit cu părinţii. Aceştia i-au amintit că „sportul nu e de tine”, că „e greu, e mult de muncă, e departe de casă”. 

Simona ştia că ai ei au dreptate, dar şi „la fel simţeam înăuntrul meu că trebuie să merg”. 

În toamna lui 2013, părinţii au lăsat-o să plece spre Snagov, cu ceilalţi copii recrutaţi, să vadă întâi dacă-i place. După câteva zile la Snagov, adolescenta a sunat la şcoala din Botoşani şi şi-a cerut transferul. 

Deşi avea doar 14 ani, nu s-a temut să plece la 400 de kilometri distanţă de casă, de familie şi de o copilărie fericită. Ştia că oricum ar fi plecat la liceu un an mai târziu, se pregătise mental pentru ruptura asta.

Secretul unei olimpice române pentru toate oboselile noastre, fizice și psihice: „Tu impui organismului că nu are voie să cedeze şi el se învaţă să nu cedeze”
La doar 14 ani, Simona nu s-a temut să plece la 400 de kilometri distanţă de casă

„Sentimentul că aluneci şi că tu controlezi totul”

La Snagov s-a remarcat imediat la antrenamentele pe uscat, aşa că antrenorii au lăsat-o să iasă prima pe apă din grupa de copii cu care începuse. A iubit joaca aceea din primele zile şi sentimentul „că aluneci şi că tu controlezi totul”. Au urmat opt ani de alunecat pe apă zi de zi, zeci de mii de kilometri. Simona a evoluat rapid, pentru că, în cuvintele ei, se bătea să fie „prima, ca la şcoală”. „A fost un fenomen de mică, a fost foarte muncitoare încă din primele zile de canotaj”, spune şi antrenorul Sorin Băhnărel, care o cunoaşte de pe-atunci. 

Secretul unei olimpice române pentru toate oboselile noastre, fizice și psihice: „Tu impui organismului că nu are voie să cedeze şi el se învaţă să nu cedeze”
„A fost un fenomen de mică, a fost foarte muncitoare încă din primele zile de canotaj”, spune antrenorul Sorin Băhnărel

La finalul antrenamentului din această dimineaţă de august, Simona Radiş abia respiră şi se simte stoarsă de ultima brumă de energie din corp. Cară alături de o colegă barca în garaj, apoi o aşază pe raft şi o şterge cu o cârpă. 

Antrenorii schimbă programul zilei şi decid că sportivii vor ieşi pe apă şi după-amiază în locul antrenamentului din interior.

La prânz, Simona le cere voie să rămână să lucreze în sală, dar i se transmite să vină oricum pe mal, la întâlnirea cu toţi sportivii. Aici primeşte verdictul: va face şi al doilea antrenament pe apă. Se resemnează şi-şi trece mâna peste lănţişorul de aur cu simbolul cercurilor olimpice.

Secretul unei olimpice române pentru toate oboselile noastre, fizice și psihice: „Tu impui organismului că nu are voie să cedeze şi el se învaţă să nu cedeze”
Simona aşază barca în garaj, la final de antrenament

În urmă cu un an şi jumătate, l-a primit cadou de la prietenul ei, care i-a spus: „Uite, când ţi-e greu să te gândeşti pentru ce munceşti”. De-atunci, din când în când, înainte să pornească spre antrenament sau în barcă, înainte de cursă, trecea degetele peste cercurile olimpice şi-şi spunea: „Hai că mai poţi puţin”. Peștele aștepta. 

simona-radis-s-11Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15
EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
I-a murit soția, dar acum vedeta PRO TV iubește din nou! Cuplu unic în showbizz
Playtech.ro
I-a murit soția, dar acum vedeta PRO TV iubește din nou! Cuplu unic în showbizz
Tânără răpită din fața blocului, sechestrată, bătută crunt și tunsă de fostul iubit la Oțelu Roșu. A fost salvată de tatăl ei
Observatornews.ro
Tânără răpită din fața blocului, sechestrată, bătută crunt și tunsă de fostul iubit la Oțelu Roșu. A fost salvată de tatăl ei
Horoscop 18 octombrie 2021. Săgetătorii au multe de învățat, rapid, din mers, ca să poată recupera ce au pierdut
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2021. Săgetătorii au multe de învățat, rapid, din mers, ca să poată recupera ce au pierdut
Românii fac cozi la vaccinare: “Merg cu soțul, l-am convins. Nu suportăm să fim închiși”
Știrileprotv.ro
Românii fac cozi la vaccinare: “Merg cu soțul, l-am convins. Nu suportăm să fim închiși”
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută
PUBLICITATE
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută