Ludovic Orban, ales președinte al Camerei Deputaților. Scandal în Parlament, după ce decanul de vârstă de la AUR a închis ședința înainte de vot

Comentează

Deputaţii au depus jurământul luni seara, în Parlament. După încheierea ceremoniei, înainte de votul pentru președintele Camerei Deputaților, Lucian Feodorov (AUR), 78 de ani, decanul de vârstă și cel care a prezidat ședința, a declarat ședința închisă, deputații AUR părăsind sala, invocând oboseala. Ulterior, ședința a fost prelungită după miezul nopții, prezidată de următorul decan de vârstă care a acceptat acest lucru, Iusein Ibram (67 de ani), de la minorități. Ludovic Orban a fost votat noul președinte al Camerei Deputaților.

UPDATE 22 decembrie, ora 2:25 Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost votat în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Fostul premier a obținut 179 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Alfred Simonis (PSD), a obținut 110 voturi.

Foto: streaming video Camera Deputaților

Bună dimineața. În primul rând, îi mulțumesc domnului deputat Ibram Iusein pentru că a salvat o ședință aruncată în derizoriu de niște oameni care nu înțeleg ce înseamnă să fii în Parlamentul României. Înainte de a încheia ședința, vă informez că mâine vom convoca un plen, cel mai probabil în jurul orei 13:00, pentru a finaliza procedurile de constituire a noului Parlament. Vă mulțumesc, declar închise lucrările Camerei Deputaților.Ludovic Orban, noul președinte al Camerei Deputaților:

Totodată, vicepreședinți au fost aleși Marius Budăi (PSD), Alexandru Rafila (PSD) Laurențiu Leoreanu (PNL) şi Cristina Prună (USR).

Deputaţii au depus jurământul luni, 21 decembrie, în Parlament. Apoi, chiar înainte de votul pentru președinția Camerei Deputaților, Lucian Feodorov (AUR), 78 de ani, decanul de vârstă și cel care a prezidat ședința, a declarat ședința închisă. Dar aceasta a fost prelungită și după miezul nopții, fiind prezidată de următorul decan de vârstă care a acceptat acest lucru, Iusein Ibram (67 de ani), de la minorități.

„În calitate de președinte legal, declar închisă ședința”, a declarat Lucian Feodorov (AUR), la ora 23:39, moment care a declanșat un adevărat circ în plen.

Foto: streaming video Camera Deputaților

Apoi, George Simion, copreședinte AUR, a acuzat un blat între PNL şi PSD pentru ca Ludovic Orban să fie președintele Camerei Deputaţilor.

"Nu am putut lua parte la acest blat. Nu este corect, ei mimează democrația. Nu legitimăm prin prezența noastră asemenea aranjamente. Procedural, decanul de vârstă al ședinței (n.red - Lucian Fedorov) a declarat ședinta închisă. Procedural, am asistat la formarea Camerei Deputaților", a spus George Simion, la ieșirea din sală.

Și a continuat: "Dacă vor să își numească președinte, secretari, mașini și funcții, să o faca mâine, nu azi".

"Invocăm înțelegerea dintre PSD și PNL care mi s-a părut absolut grotescă și grețoasă pentru cetățenii României. Nu vom lua parte la asemenea aranjamente", a mai spus George Simion.

Rămas în sală, Ludovic Orban a solicitat o pauză de 30 de minute. Ulterior, programul Camerei a fost prelungit, prin vot, și după miezul nopții.

Potrivit regulamentului Camerei Deputaților, președinția ședinței a fost preluată de următorul decan de vârstă care a acceptat acest lucru, Iusein Ibram, de la Uniunea Democrată Turcă din România.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu Călin Georgescu adus la audieri la DIICOT. Foto: Hepta
21 sept.
Interceptări din dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu, publicate de PressOne: Preotul Ion Negoescu i-a pregătit profilul de prezidențiabil din 2022: „CG este Candidatul, l-am depersonalizat de tot”
Călin Georgescu arestat
21 sept.
CTP: „Călin Georgescu a fost arestat fiindcă nu s-a realizat o înțelegere PSD-AUR”
MONDEN
Nicușor Dan în timp ce își aranjează șosetele lângă Volodimir Zelenski la summit-ul din Ucraina | Foto: captură TikTok
21 sept.
Reacția unui stilist după momentul viral cu Nicușor Dan care își aranja șosetele lângă Volodimir Zelenski: „Asemenea gafe”
Alin Alexuc Ciurariu și Gabi Torje la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
21 sept.
De ce nu a mers Gabi Torje la Asia Express 2026 cu un membru din familie: „Îmi sare CD-ul”. Ce a spus despre Alin Alexuc Ciurariu
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto: Hepta
21 sept.
Kelemen Hunor cere ca Siegfried Mureșan să-și depună mandatul dacă nu strânge voturile înainte ca Guvernul lui să ajungă în Parlament
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
21 sept.
Stenograme din ședința PSD în care s-a decis că social-democrații nu votează Guvernul Siegfried Mureșan în Parlament
Ultimele știri
21 sept.
Traian Băsescu a dat verdictul despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu 10 zile înainte de votul din Parlament
21 sept.
AfD discută cu Rusia reluarea livrărilor de gaze către Germania. Un oficial al partidului s-a întâlnit cu șeful Gazprom
LiveText
21 sept.
Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT / Ce au scos la iveală perchezițiile făcute la locuința sa și alte imobile
21 sept.
Au cumpărat cu 152.000 de euro o școală abandonată, fără să o vadă înainte. Cum a fost transformată clădirea într-o locuință de familie
TRENDING
21 sept.
Un cuplu a construit o casă cu 700 de anvelope vechi reciclate și lemn: sunt 27 de grade la interior iarna, deși este acoperită complet de zăpadă
21 sept.
Horoscop 22 septembrie 2026. Capricornii, în loc să se supere pe cei dragi, ar putea să își păstreze calmul și să-și regândească strategiile
21 sept.
Balconul unui apartament de la etajul 7 de pe Bulevardul Tineretului, sectorul 4, s-a prăbușit pe trotuar, peste o mașină
21 sept.
Harta județelor lovite de vijelii puternice în următoarele ore. ANM anunță răcire în toată țara, ploi și ninsori la munte până joi dimineață
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
Analiză
21 sept.
Boala Alzheimer, uitarea care aduce moartea. Cum poate fi tratată, care sunt neajunsurile în România
Veneția ar putea majora taxa de intrare pentru turiști la 30 de euro și extinde aplicarea acesteia pe o perioadă mai lungă din an. Sursă foto Shutterstock
21 sept.
Veneția pregătește o nouă lovitură pentru turiști. Cât ar putea ajunge taxa pentru o singură zi
Foto: shutterstock
21 sept.
Alergia la ambrozie: simptome, cum le calmezi și ce poți face pentru a trece mai ușor peste această perioadă
Foto: Cornel Putan
21 sept.
Toamna la Timișoara: Picasso, film, arhitectură și seri pe Bega
Ilustrație în stil grecesc cu zeul Apollo, care plutește în dreptul Soarelui și țintește cu arcul spre șarpele Python, care scuipă flăcări.
21 sept.
Zeul Apollo – cine a fost, legendă și curiozități
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
O umbrelă galbenă în ploaie
21 sept.
Vremea de mâine, 22 septembrie 2026, în România. Se răcește în toată țara, iar ploile cuprind mai multe regiuni
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21 sept.
Călin Georgescu a fost reținut într-un dosar de înşelăciune cu un prejudiciu de peste un milion de euro. A ieșit cu cătușe la mâini din sediul DIICOT
Fațada unui magazin Lidl
21 sept.
Schimbarea pe care Lidl a făcut-o, după 20 de ani, în toate magazinele dintr-o țară europeană
România este în continuare una dintre cele mai accesibile pieţe ale muncii din Uniunea Europeană, cu un cost orar al forţei de muncă de 13,6 euro, ceea ce reprezintă doar 39% din media blocului comunitar, de 34,9 euro/oră. Sursă foto Shutterstock
21 sept.
România, printre cele mai ieftine piețe ale muncii din UE. Cât câștigă angajații din București și care sunt domeniile cu cele mai mari salarii
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”