“Am depus dosarul, am dat un test de matematică și informatică la București, apoi am fost chemat la un interviu în Anglia. Interviul a fost extraordinar, extrem de constructiv și deloc greu. Am vorbit cu profesorii care au vrut să vadă cum gândesc, nu cât de multă materie știu, ci mai degrabă cum intenționez să o aplic”, a explicat tânărul absolvent.

De când a intrat pe băncile școlii, Cătălin Dumitru a avut doar medii de 10, deși a urmat cursurile uneia  dintre cele mai severe școli din țară, unde cerințele sunt extrem de mari.

Astăzi, pentru Cătălin, la fel ca pentru toți colegii lui, a fost o zi emoționantă: ceremonia de absolvire.

“Sunt în Hasdeu din clasa a V-a și din clasa a V-a am luat doar note de 10. La început a fost greu, dar am avut sprijinul profesorilor și al părinților și sunt foarte fericit că am ajuns după 8 ani și la finalul liceului”, a spus el.

Ca să ajungă să studieze la Oxford, Cătălin trebuie să ia minimum media 9 la bacalaureat. “O nimica toată pentru el”, spun profesorii lui.

“La Oxford voi studia matematica și informatica 4 ani, după care mă voi îndrepta spre o carieră în IT. În străinătate, la început, dar dorința mea este să mă întorc în țară”, a adăugat șeful de promoție.

61398161_467428597335833_3951114121247719424_n – CopyIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Nicușor Dan poate să se apuce de prezidențiale. Îl ajută PSD și PNL
Recomandări
Nicușor Dan poate să se apuce de prezidențiale. Îl ajută PSD și PNL

Printre cei care au terminat astăzi “Hasdeul” s-a aflat și Alexandra Bîgiu, fiica fostului președinte al Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu, condamnat și încarcerat pentru luare de mită. Ieșit din penitenciar la începutul acestui an, Bîgiu s-a aflat alături de fiica sa, la absolvirea liceului.

La festivitatea de la Colegiul Hasdeu au participat elevi de la 10 clase, alături de părinți, bunici, prieteni, profesori și autorități locale.

Citește și:

„Erau înfipţi în uşă, ca într-un pachet de crenvuşti”, mărturii cutremurătoare de la procesul Colectiv. 3 ani şi 7 luni, pedeapsă cu executare a suferinţei, doar pentru părinţii celor care au pierit în tragedie

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Trenul produs în China care va lega 3 municipii importante din România. Poate circula cu o viteză de 160 km/h
FANATIK.RO
Trenul produs în China care va lega 3 municipii importante din România. Poate circula cu o viteză de 160 km/h
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Observatornews.ro
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI