În urmă cu 20 de ani, Tudor s-a căsătorit cu o americancă şi, patru ani mai târziu, s-a mutat în California, la Hollywood. “M-am stabilit definitiv acolo, pentru a fi alături de băieţii mei, Alexandru şi Ştefan. Am vrut să fiu tată la faţa locului, nu prin corespondenţă. Între timp, am divorţat, băieţii sunt bărbaţi, iar eu mi-am construit o viaţă americană”, mărturiseşte actorul pentru Libertatea.

Ca să aibă din ce trăi peste Ocean, a trebuit se renunţe pentru o vreme la lumea artistică şi să se angajeze ca profesor de algebră la un liceu. Şi acum mai predă, însă, după ce viaţa lui s-a aşezat pe un făgaş normal, şi-a putut face timp şi pentru cariera de actor şi de scenarist.

“În urmă cu patru ani, am semnat cu un agent – primul pas şi cel mai greu, pentru a reuşi la Hollywood -, iar acum scenariile mele sunt pe piaţă. Însă e greu, pentru că actuala criză a afectat şi Cetatea filmului. Deşi poveştile mele sunt vandabile, eu şi agentul meu trebuie să batem la multe uşi. Unul dintre scenarii, povestea unui fost jucător de baseball, are cele mai multe şanse de reuşită. Este în pre-producţie şi poate obţine finanţare la începutul anului viitor”, spune românul.

4549-295959-10vedere.jpg

«Acum mă ştie şi pe mine lumea»

Tudor vrea cu orice preţ să dea lovitura. “Prioritatea mea a fost să vând scenarii. Însă s-a ivit şansa de a fi actor. Acum câteva luni, m-am prezentat pentru a juca într-o serie de spoturi publicitare. Am tot dat probe, am intrat în discuţii cu agenţia şi cu casa de producţie şi apoi, dintr-o dată, «am aterizat» pe celebra Stage 28 (n.r. – stage înseamnă scenă) din Universal Studios. Cu tot tacâmul: aveam asistent, ba aveam şi scaunul meu pe platou”, mărturiseşte Tudor Petruţ, absolvent al Institutului de Teatru şi Film din Bucureşti.4549-295958-10liceenii.jpg

Exclusiv | 55 zile de izolare în Shanghai. Viața unui român în orașul în care oamenii cu Covid sunt luați din stradă și trimiși în centre de carantinare
Recomandări
Exclusiv | 55 zile de izolare în Shanghai. Viața unui român în orașul în care oamenii cu Covid sunt luați din stradă și trimiși în centre de carantinare

Clipurile în care el e “telefonistul Peggy” rulează acum pe marile canale de televiziune americane, astfel că românul a devenit cunoscut peste Ocean.

“De-acum, altfel vom aborda discuţiile, mai ales negocierile pentru scenarii. Am un mare avantaj: mă ştie şi pe mine lumea la Hollywood, astfel că mi se vor deschide alte uşi. Sper să am şanse şi în viitor, mai ales că trebuie să încep să fiu mai activ şi ca actor. Şi voi continua să scriu scenarii. Am deja două idei proaspete. Comedii, cu femei frumoase şi bărbaţi bine. Poate şi cu un rolişor pe care să-l scriu numai şi numai pentru mine”, încheie râzând actorul.

A făcut trei spoturi publicitare

Tudor e personajul principal într-o serie de trei spoturi publicitare pentru Discover Card (un card de credit), difuzate de televiziunile americane. Reclamele fac parte dintr-o campanie în care sunt ironizate situaţii reale, în care diverse persoane sună un operator pentru a-şi rezolva problemele. Românul e “telefonistul Peggy”, un personaj amuzant, care nu prea reuşeşte să-i lămurească pe cei care sună. Pentru rolul său, din cele trei reclame, Tudor Petruţ a fost acceptat în prestigioasa asociaţie artistică americană Screen Actors Guild.

De ce ne fascinează că Maia Sandu călătorește cu low-cost-ul și ce declara lidera de la Chișinău acum trei ani, la Iași
Recomandări
De ce ne fascinează că Maia Sandu călătorește cu low-cost-ul și ce declara lidera de la Chișinău acum trei ani, la Iași

4549-295960-10hollywood.jpgŢine în continuare legătura cu colegii din film

În “Liceenii”, Tudor Petruţ a fost coleg de platou cu Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu-Botez, Sebastian Papaiani, Ştefan Bănică jr şi Oana Sârbu. Chiar dacă nu a mai ajuns în România de 10 ani, el ţine legătura cu foştii săi colegi: “Corespondăm regulat prin e-mail. Povestim despre copiii noştri şi ne şicanăm cu amintiri”.

Cineaştii români, recunoscuţi în SUA

”În urma succeselor internaţionale, cinematografia românească a devenit extrem de populară în Cetatea filmului. Dacă în urmă cu câţiva ani când spuneam că sunt român nu însemna mai nimic, acum toată lumea ne ştie. Cineaştii noştri din noul val sunt foarte apreciaţi pentru talentul lor. Din păcate, numărăm pe degete românii cu cariere la Hollywood. Cum s-ar spune, nu avem gaşcă acolo şi asta este în dezavantajul nostru pe piaţa de film nord-americană”.

Vorbeşte engleza şi cu accent, şi fără

”Am accent şi asta face parte din farmecul meu! Glumesc… Pentru că am învăţat engleza de mic, m-am adaptat foarte repede la engleza americană. Dacă trebuie, pot să mă exprim fără accent. Curent vorbesc cu un accent – zic unii – simpatic, pentru că nu e uşor de identificat. Sunt confundat când cu un rus, când cu un neamţ”, încheie actorul.

Urmărește-ne pe Google News
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
GSP.RO
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Variola maimuţei: cât de letală este boala care se răspândeşte tot mai rapid în lume
Observatornews.ro
Variola maimuţei: cât de letală este boala care se răspândeşte tot mai rapid în lume
Horoscop 21 mai 2022. Fecioarele sunt chemate, fie că vor, fie că nu, să facă un pas în față, să arate ce pot în cadrul echipei
HOROSCOP
Horoscop 21 mai 2022. Fecioarele sunt chemate, fie că vor, fie că nu, să facă un pas în față, să arate ce pot în cadrul echipei
O femeie a fost bătută cu sălbăticie de un bărbat furios, într-un supermarket din Maramureș
Știrileprotv.ro
O femeie a fost bătută cu sălbăticie de un bărbat furios, într-un supermarket din Maramureș
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Orangesport.ro
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“