O explicație pentru succesul AUR: „Singurătatea nu înseamnă doar lipsa de prieteni. Este, de asemenea, sentimentul de a fi ignorat, de a nu avea voce, de a nu fi auzit”

• Nu crede în „prietenii lejere”, fără responsabilitate: „Mă îngrijorează ce înseamnă pentru noi, ca societate, dacă prieteniile noastre devin aceste prietenii robotizate, care nu cer nimic de la noi. Nu ne cer să fim drăguți, nu ne cer să fim amabili, nu ne cer să ajutăm. Sunt abilități pe care trebuie să le exersăm, care poate au ruginit în pandemie”.
• De ce este îngrijorată în privința folosirii fără reglementare a inteligenței artificiale: „Va exista o dislocare socială uriașă în ceea ce privește șomajul și pierderea locurilor de muncă. Nu mai sunt doar muncitorii din fabrici, ci și jurnaliștii, avocații, contabilii, lucrătorii «white-collar» (din profesii calificate) vor fi serios amenințați”.
• Rolul benefic al credinței: „Din punct de vedere istoric, biserica, sinagogile, moscheile au jucat un rol important în a face ca oamenii să se simtă conectați”.

Cartea „Secolul singurătății” reprezintă concluzia tulburătoare a 10 ani de documentare despre tendințele și efectele singurătății. Scrisă de Noreena Hertz, lucrarea a fost publicată în 2021 și tradusă în română în 2022, la Editura Humanitas. Libertatea a intervievat-o pe autoare. Prima parte a interviului este aici, astăzi reluăm publicarea dialogului. 

Criza singurătății este și o criză politică, ce duce la diviziune și extremism în SUA, în Europa și în alte părți ale lumii, crede Noreena Hertz. În cartea ei, ea arată cum singurătatea și populismul de extremă dreaptă merg mână în mână. Iar în discuția cu Libertatea, spune că a observat acest lucru și în România, la partidul AUR.

Singurătatea ne amenință sănătatea și democrația

– Cum ați decis să faceți o cercetare atât de amplă pe tema singurătății?
– Au fost inițial trei motive. În primul rând, studenții mei. Predau la universitate și, în urmă cu șase ani, am început să observ că tot mai mulți studenți îmi mărturiseau că se simt foarte singuri, lucru pe care nu-l mai văzusem cu zece ani înainte. M-am întrebat: de ce se simt toți acești tineri singuri? Se întâmpla ceva. 

Apoi, în cadrul cercetărilor mele academice, studiam creșterea populismului în întreaga lume: Donald Trump, Marine Le Pen, Matteo Salvini. Am început să intervievez oameni care votau pentru aceste partide populiste de dreapta. 

Un lucru care reieșea mereu din poveștile lor era cât de singuri și cât de izolați se simțeau și cum au găsit apartenența și comunitatea în aceste partide populiste de dreapta.

Nu în ultimul rând, îmi cumpărasem un Alexa (de la Amazon) și am început să observ că deveneam din ce în ce mai atașată de acest mic dispozitiv care locuiește în bucătăria mea. Așa am început să mă gândesc la ceea ce am ajuns să numesc economia singurătății: această piață de bunuri și servicii create pentru a livra sentimentul conexiunii și comunității. 

– Și ați identificat ceea ce caracterizați drept o adevărată epidemie. 
– Imediat ce am început să sap mi-am dat seama că, la nivel global, ne aflăm în mijlocul unei epidemii de singurătate ale cărei consecințe sunt cu adevărat grave pentru sănătatea noastră, grave din punct de vedere economic și, de asemenea, cred că amenință democrația. 

AUR, unul dintre partidele care folosesc singurătatea ca o armă

– Spuneți că această legătură cu populismul a fost ceva ce ați observat încă de la început? 
– Da, a fost unul dintre motivele pentru care am vrut să cercetez acest subiect. Nu o observasem doar eu. Când am început să caut în literatura academică, am văzut că și alți gânditori politici au vorbit despre singurătate. Hannah Arendt este exemplul cel mai cunoscut, prin cartea în care explică ascensiunea Germaniei naziste. Ea a identificat singurătatea ca fiind unul dintre motivele pentru care germanii se îndreptau către naziști. Așa că nu am fost prima persoană care a unit aceste puncte, dar am văzut legătura în propriile mele cercetări.

Când vizitezi o țară, niciodată nu vrei să vorbești despre politica acelei țări pentru că nu o cunoști atât de bine. Dar din ce am citit despre AUR, se pare că, la fel ca și în cazul celorlalte partide populiste pe care le-am studiat, și ei joacă pe acest limbaj al familiei, al apartenenței, al comunității. 

Noreena Hertz:

În multe feluri, aceste partide folosesc comunitatea ca o armă și îi vânează pe cei mai singuri dintre noi.

Ca să fie mai clar, singurătatea nu înseamnă doar lipsa de prieteni. Este, de asemenea, sentimentul de a fi ignorat, de a nu avea voce, de a nu fi auzit. Iar realitatea este că o mulțime de oameni se simt așa. Dacă politicienii pot vorbi cu acei oameni și le pot spune: „Te aud, te văd, am de gând să creez un fel de apartenență pentru tine”, acesta va fi un mesaj atrăgător pentru o mulțime de oameni.

Cum poate capitalismul să facă loc compasiunii și comunității

– Argumentați în carte despre rolul pe care l-a jucat neoliberalismul în această criză. Cum poate capitalismul să facă loc compasiunii și grijii? 
– Da. Este important să precizez: nu sunt anticapitalistă când spun asta. Știu că în fostele țări comuniste este foarte important să menționăm. Ceea ce vreau să spun este că pendulul capitalismului a oscilat prea mult într-o singură direcție. 

Dacă ne uităm istoric la capitalism, acest tip de capitalism american, neoliberalismul care a devenit popular după căderea Zidului Berlinului și a fost exportat în Europa de Est și în întreaga lume, a fost o formă care a pus individul, urmărirea succesului și a obiectivelor individuale în centrul filosofiei sale, încât era inevitabil să aibă un cost societal. 

Din punct de vedere istoric, au existat alte forme de capitalism care nu au făcut acest lucru. Forma scandinavă de capitalism, forma japoneză de capitalism, chiar și formele de capitalism din Europa continentală au avut, din punct de vedere istoric, un caracter mult mai comunitar. Așa că ideea că cele două nu se potrivesc nu cred că este corectă. 

Dar cum putem face acest lucru, cum putem reconecta capitalismul cu compasiunea și grija? Ei bine, întâi prin recunoașterea faptului că piața poate juca, de fapt, un rol important și util în inovare. Abordarea crizei singurătății nu este ceva ce trebuie să facă doar guvernele, ci piețele și întreprinderile au, de fapt, o oportunitate aici. Dacă ne gândim la persoanele în vârstă din România și la criza singurătății cu care se confruntă, e aceeași din Coreea de Sud. Acolo există aceste discoteci pentru persoanele în vârstă, unde mii de persoane în vârstă merg și dansează în timpul zilei. Acestea sunt afaceri private, care oferă conexiune și comunitate persoanelor în vârstă.

În mai multe țări din Europa și în Statele Unite a existat o creștere reală a spațiilor de coabitare și de lucru (co-working). Unele sunt doar branduite așa, dar altele oferă oportunități reale pentru ca oamenii să nu se simtă singuri. 

Recunoașterea faptului că piața este un mecanism incredibil, dar care are și defectele sale, este vitală pentru reconectarea capitalismului cu compasiunea și grija. 

E la fel cum ne dăm seama acum că fabricile care poluează atmosfera vor fi o problemă. Recunoaștem că firmele de tutun reprezintă o problemă. Este vorba despre recunoașterea limitelor piețelor libere, de asemenea.

Una dintre marile probleme cu care ne vom confrunta în mod colectiv în următorul deceniu, accelerată de progresele în inteligența artificială generativă, pe care am văzut-o recent, este că va exista o dislocare socială uriașă în ceea ce privește șomajul și pierderea locurilor de muncă. Nu mai sunt doar muncitorii din fabrici, ci și jurnaliștii, avocații, contabilii, lucrătorii „white-collar” (din profesii calificate) vor fi serios amenințați.

Guvernele trebuie să se gândească foarte bine cum să intervină, în ce fel, cum să-i ajute pe oameni să-și conceapă viitorul lor în această lume nouă. Cred că inevitabil vor trebui să își asume un fel de roluri mai paternaliste.

Toți suntem parte din problemă, toți trebuie să fim parte din soluție

– Lucru care nu va fi ușor de acceptat în unele societăți.
– Știu că e problematic. Nici eu nu o spun ca și cum aș avea o părere foarte bună despre guvern, dar chiar ne îndreptăm spre un viitor în care, dacă nu avem lideri de afaceri care încearcă să ajute la rezolvarea problemelor, și nu doar să le cauzeze, dacă nu avem politicieni care cu adevărat se gândesc la aceste dislocări societale și vor să facă ceva în acest sens, și dacă noi, ca indivizi, nu ne gândim mai mult la modul în care ne putem ajuta unii pe alții în aceste vremuri foarte tulburătoare, viitorul va fi un loc foarte sumbru. 

Noi toți am fost, din punct de vedere istoric, o parte din problemă și, din punct de vedere istoric, și în viitor, cu toții putem fi, de asemenea, o parte din soluție.

– Ați scris și despre experiența dumneavoastră cu un serviciu de închiriat prieteni.
– O, Doamne, da. Brittany, în New York. 

Când prietenul tău te cheamă și ești obosit

– Credeți că acest tip de servicii și de aplicații care profită de singurătate va fi și mai popular în viitor, că vor fi servicii de masă sau vor rămâne extravagante, ciudățenii?
– Eram în New York, auzisem că se pot închiria prieteni. Am închiriat-o pe Brittany, o fată de 24 de ani, pentru câteva ore. A fost o experiență foarte interesantă.

A fost ca atunci când întâlnești pe cineva și ai un declic. Am băut ceai matcha, am mers împreună la o librărie, apoi am încercat ochelari de soare într-un magazin de haine, a fost distractiv, până când ea s-a întors și a spus: asta va costa 120 de dolari, pentru că cele trei ore ale mele se terminaseră. Stăteam în magazin când mi-a spus. Asta e la extremă, dar sunt sute de mii de prieteni de închiriat pe site-ul unde am găsit-o. Da, piața vede cu siguranță oportunități și bani de făcut din singurătate.

De când a apărut cartea mea, sunt abordată aproape săptămânal de un alt nou start-up care creează o aplicație pentru a ajuta oamenii singuri, care face ceva în comunitate pentru a ajuta singurătatea, construiește clădiri pentru a aborda singurătatea.

Se pot face bani din abordarea singurătății. Și apare întrebarea: este un lucru rău dacă închiriezi un prieten în loc să ai un prieten adevărat? Sau dacă prietenul tău este un robot?

Există acest robot ElliQ, care este conceput să țină companie persoanelor în vârstă. Cei care îl folosesc spun că viața lor s-a transformat. Se simt mult mai puțin singuri. În Japonia, unde roboții de îngrijire sunt foarte populari și sunt folosiți foarte mult, există povești cu femei în vârstă care tricotează bonete pentru roboții lor de îngrijire. Pe de o parte, dacă închiriezi un prieten, dacă ai un robot ca prieten, el se adresează acelei nevoi din tine de a avea companie.

Romanele britanice din secolul al XIX-lea sunt pline de doamne bogate care aveau însoțitoare plătite, așa că nu este un lucru necunoscut. Pot să înțeleg la nivel individual de ce te-ar putea face să te simți mai bine, dar îmi fac griji în legătură cu o societate în care subcontractam îngrijirea și compasiunea către piață. 

Mă îngrijorează ce se va întâmpla, dacă simțim că nu trebuie să facem acest efort pentru a avea grijă unii de ceilalți și dacă nu trebuie să practicăm acea reciprocitate care face parte din prieteniile adevărate. 

Uneori, prietenul tău te caută și tu ești obosit și nu prea vrei să auzi despre saga pe care ai mai auzit-o de 20 de ori. Dar despre asta este vorba în prietenie: că tu ești acolo pentru cineva și el este acolo pentru tine.

Acestea sunt, de fapt, abilități foarte importante. Pentru ca societatea să respecte și să practice grija, compasiunea, trebuie să le practicăm. Așa că îmi fac griji că dacă prietenul nostru este o inteligență artificială, iar la cum evoluează multe prietenii vor fi pe suport AI. 

Mă îngrijorează ce înseamnă pentru noi, ca societate, dacă prieteniile noastre devin aceste prietenii robotizate, care nu cer nimic de la noi. Nu ne cer să fim drăguți, nu ne cer să fim amabili, nu ne cer să ajutăm. Sunt abilități pe care trebuie să le exersăm, care poate au ruginit în pandemie.

Religia ca bun al conectării

– Ce rol poate juca religia în această criză a singurătății? 
– Cred că religia a jucat un rol foarte important, din punct de vedere istoric, în a-i face pe oameni să se simtă mai puțin singuri și mai conectați. Bisericile sau alte locuri religioase erau spații în care oamenii veneau și se adunau, de multe ori din medii socio-economice diferite, din clase diferite. Din punct de vedere istoric, biserica, sinagogile, moscheile au jucat un rol important în a face ca oamenii să se simtă conectați.

De fapt, m-am uitat la unele comunități religioase în cercetarea mea și de multe ori, oamenii care fac parte din aceste comunități se simt mai puțin singuri. Bineînțeles, problema cu comunitățile religioase este că, adesea, dacă nu subscrii la normele lor, te dau afară foarte repede. Este un fel de comunitate condiționată. În plus, tot mai puțini oameni merg la biserică, participă la serviciile religioase. Nu cred că răspunsul este o renaștere a religiei, dar cred că ar trebui să ne întrebăm cum ar trebui să arate catedralele din secolul XXI? Cum creăm spații și locuri în care oamenii se adună și fac lucruri împreună pentru o cauză comună? Așadar, a fost o soluție pentru o problemă, dar nu cred că este singura soluție pentru această problemă.

Cercetările mele arată că mai puțin credința în Dumnezeu, ci mai degrabă mersul activ la biserică, la sinagogă, participarea la comunitate îi ajută. 

Investiția de 30 de secunde 

– Aveți și dumneavoastră momente în care vă simțiți singură și dacă da, ce faceți de obicei atunci? 
– În copilărie, am avut un an foarte dificil la școală. O fată rea a avut grijă să fiu exclusă. În acel an am avut dureri de gât repetate, am fost bolnavă des, ceea ce are sens acum, când înțeleg legătura pe care singurătatea o are cu sănătatea noastră fizică, nu doar cu sănătatea emoțională și mentală. 

În prezent, cred că scrierea și cercetarea cărții m-au împins să fac mult mai conștient lucruri pentru a nu mă simți singură. Sunt o persoană care muncește mult, călătorește mult. Nu obișnuiam să-mi fac timp, dacă mergeam pe stradă, să salut, să mă opresc un minut. Să vorbesc cu poștașul pentru un minut. Sau când eram în magazin, intram, ieșeam, dar nu-mi făceam timp să mă duc să stau de vorbă 30 de secunde cu vânzătoarea.

Și, de fapt, făcând cercetarea, unul dintre lucrurile pe care le-am aflat și a fost foarte frapant a fost că până și 30 de secunde de comunicare într-un magazin, într-o cafenea, cu un străin, cu asistentul, cu poștașul, chiar și 30 de secunde fac o diferență uriașă în ceea ce privește cât de conectați sau singuri ne simțim.

Sunt mult mai conștientă în viața de zi cu zi să profit de aceste momente și mă simt mult mai conectată. Este un randament incredibil pentru o investiție de 30 de secunde.

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro