Noi declarații ale fostului manager de calitate la cel mai important furnizor Boeing: „Am găsit atâtea deficiențe, mi-era și frică să mai zbor”

Comentează

Santiago Parades, manager de calitate timp de 12 ani la Spirit AeroSystems, unul dintre cei mai mari furnizori Boeing, a oferit noi declarații, într-un interviu pentru CBS, citat de publicația germană Focus, și a afirmat că a descoperit atât de multe defecte în munca sa, încât aproape că-i era frică să mai zboare”.

  • Declarația lui Paredes coincide cu mai multe rapoarte despre defectele de calitate ale aparatului Boeing 737 Max, cea mai problematică aeronavă a gigantului de aviație civilă.

Paredes, care a lucrat pentru producătorul american de aerostructuri Spirit AeroSystems din Kansas, cel mai mare furnizor al Boeing, declarase anterior, pentru BBC, că a găsit până la 200 de defecte la piesele pregătite pentru expediere către Boeing.

Neregulile le-a constatat în timp ce lucra la firmă, între 2010 și 2022. Bărbatul susține că a fost criticat pentru că a încetinit producția atunci când a încercat să-și anunțe preocupările.

„Am găsit multe elemente de fixare lipsă, multe piese îndoite, uneori chiar piese lipsă”, a spus Paredes.

El a mers până întra-acolo încât a declarat, acum, la CBS News, că „erau ațât de multe probleme, încât aproape că mi-era frică să mai zbor”.

Spirit a respins vehement acuzațiile. „Ne apărăm cu fermitate împotriva acuzațiilor sale”, a spus un purtător de cuvânt.

Listă lungă de incidente

Pe 9 mai, zborul Air Senegal HC301, care transporta 85 de persoane, inclusiv doi piloți și patru membri ai echipajului, a „depășit pista” de pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului. În urma incidentului, cel puțin zece persoane au fost rănite.

Tot joi, 190 de persoane au fost evacuate în siguranță dintr-un avion, după ce una dintre anvelopele acestuia a explodat în timpul aterizării pe un aeroport din sudul Turciei.

Boeing a fost criticat pentru defecte potențial fatale în seria sa de avioane 737 MAX. O aeronavă a fost aproape de dezastru când panoul unei uși s-a desprins pe o cursă Alaska Airlines, operată cu 737 MAX 9, la puțin timp după decolare, în ianuarie, provocând depresurizarea cabinei.

În urma acestui incident, care s-a soldat cu câţiva răniţi uşor în rândul celor 171 de pasageri şi şase membri ai echipajului care se aflau la bord, avionul s-a întors din drum şi a aterizat la Portland, în loc să aterizeze, aşa cum era programat, la Ontario.

După acest incident, Boeing a fost dat în judecată de acţionari. Aceștia acuză compania că a încercat în mod deliberat să ascundă „controlul de calitate slab” de pe linia de asamblare, ceea ce a dus la inflaţia preţului acţiunilor.

Doi denunțători au murit

Un auditor al calității, Josh Dean, ale cărui acuzații urmau să facă parte și din proces, a murit săptămâna trecută. după ce a contractat o infecție bacteriană gravă.

Dean este al doilea denunțător Boeing care a murit anul acesta, după ce John Barnett, 62 de ani, a fost găsit mort, cu o rană aparent „autoprovocată” prin împușcare, în martie.

La finalul anului trecut, producătorul de avioane Boeing a recomandat companiilor aeriene să inspecteze noile avioane 737 Max pentru un posibil şurub slăbit în sistemul de control al direcției.

Problemele de inginerie și calitate ale Boeing au reprezentat provocări majore pentru companie, după ce două avioane 737 Max s-au prăbușit, în Etiopia și în Indonezia, în 2018 și 2019, iar tragediile aviatice s-au soldat cu 346 de morți. Atunci, avioanele 737 Max au fost blocate la sol timp de 20 de luni în întreaga lume.

Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Serviciul de Protecție și Pază
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Cum a evoluat SPP de la garda personală a lui Iliescu la „statul paralel” al lui Pahonțu
Trei camioane într-o parcare
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
10 oct.
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
10 oct.
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
09:11
Avertisment fără precedent al serviciilor secrete: Rusia vrea să asasineze directori de companii din Europa. Cine sunt țintele Kremlinului
09:04
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
08:56
Vehiculul gigantic creat pe baza autobuzelor Tatra care poate duce turiștii din Islanda acolo unde nicio altă mașină nu poate ajunge
08:45
Decizia luată de Delia Matache. Ce face artista pe 4 decembrie 2026 la Palatul Parlamentului
TRENDING
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Atac nuclear
07:53
Războiul nuclear și inteligența artificială ar putea aduce sfârșitul omenirii până în 2100, arată The Lancet
Fructe proaspete, fructe de pădure și legume la taraba unei piețe agricole
07:45
Fructul pe care un cercetător în longevitate îl mănâncă în fiecare zi: ajută la reducerea riscului de boli cronice și demență
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
O casieră de la supermarket cântărește cu ardei gras roșu. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
10 oct.
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...