„Dacă din consultări reiese din partea tuturor – elevi, profesori, părinți – că se dorește o extindere a anului școlar, chiar a anului școlar 2021 – 2022, Ministerul Educației va susține această inițiativă, dar să existe o dorință unanimă a tuturor celor implicați. Structura anului școlar 2021-2022 o știm. Dacă vrem să modificăm ceea ce știm, ME nu va avea inițiativa de modificare, dar dacă ei vor avea inițiativa, ME va susține.”, a precizat Sorin Cîmpeanu, marți, la Digi24.

Ministerul Educației a mai spus că nu dorește o modificare pentru anul școlar următor, însă vrea „să punem în discuție și să extindem perioada de școală din septembrie 2022”.

La finalul lunii martie, mai multe organizații au cerut autorităților un an școlar mai lung. Potrivit scrisorii semnate de toate aceste asociații și organizații, România este una dintre cele trei țări europene cu cele mai puține zile de școală din Europa, 165, la fel ca Malta și Albania.

În acest context, semnatarii critică și decizia ministrului Sorin Cîmpeanu de a prelungi vacanța de primăvară.

Structura acestui an școlar a fost modificată în luna martie, în urma discuțiilor de la Ministerul Educației. Vacanța de primăvară, care a început în 2 aprilie, se va încheia în 4 mai. Excepție fac elevii din clasele terminale, care, în intervalul 12 aprilie – 29 aprilie, vor participa online la toate activitățile didactice.

Anul școlar 2020 – 2021 se va încheia în 25 iunie, cu o săptămână mai târziu decât era stabilit inițial.

Cum arată vacanțele de primăvară

  • Pentru elevii din clase non-terminale (toți, exceptând clasa a VIII-a și a XII-a): 2 aprilie – 4 mai
  • Pentru elevii din clasele terminale (a VIII-a și a XII-a): 2-11 aprilie / 30 aprilie – 9 mai (Paștele Catolic: 4 aprilie; Paștele Ortodox: 2 mai)
  • Evaluarea Națională are loc între 22 și 25 iunie. Bacalaureatul are loc între 28 iunie și 1 iulie.
Citeşte şi:

Peste 5.000 de infectări și 175 de decese de COVID în ultimele 24 de ore. Numărul de pacienți de la ATI – nou nivel fără precedent

De ce diferă atât de mult rezultatele testelor de anticorpi la COVID-19. Cercetător: „Cantitatea nu spune absolut nimic”

Cum propune prefectul Capitalei să se facă accesul în magazine pentru a evita aglomerația

O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
PARTENERI - GSP.RO
O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
Fata Stelei Popescu, făcută praf de cine nu se aștepta. Ce se întâmplă după ce a luat moștenirea de 1 milion de euro
Playtech.ro
Fata Stelei Popescu, făcută praf de cine nu se aștepta. Ce se întâmplă după ce a luat moștenirea de 1 milion de euro
"Cum aţi uitat de Ferrari-urile acelea în garaj?" Răspunsul lui Ion Ţiriac cu privire la episodul celebru
Observatornews.ro
"Cum aţi uitat de Ferrari-urile acelea în garaj?" Răspunsul lui Ion Ţiriac cu privire la episodul celebru
Horoscop 23 aprilie 2021. Gemenii simt nevoia să oprească furtuna propriilor gânduri și propriei minți
HOROSCOP
Horoscop 23 aprilie 2021. Gemenii simt nevoia să oprească furtuna propriilor gânduri și propriei minți
Ce vedem în ultimele clipe înainte de moarte. Dezvăluirile unui medic care a stat lângă pacienți în stadii terminale
Știrileprotv.ro
Ce vedem în ultimele clipe înainte de moarte. Dezvăluirile unui medic care a stat lângă pacienți în stadii terminale
Gimnasta a şocat ţara. Şi-a omorât nou-născutul după ce l-a aruncat la gunoi. Explicaţia e inumană: primele informaţii
Telekomsport
Gimnasta a şocat ţara. Şi-a omorât nou-născutul după ce l-a aruncat la gunoi. Explicaţia e inumană: primele informaţii
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)
PUBLICITATE
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)